Cum este serbat Regele Mihai I la 96 de ani. Principesa Sofia îi este alături în Elveţia. La Bucureşti: ceremonii cu fast.

DSC_0171mod
Regele Mihai alături de fiica sa, Principesa Margareta.

Regele Mihai îşi va serba ziua de naştere într-un cadru privat, la reşedinţa sa din Elveţia, alături de a patra sa fiică, Principesa Sofia. La Bucureşti, prima sa fiică, Principesa Moştenitoare Margareta, patronează ceremoniile în onoarea tatălui său: momentul istoric al primelor decorări după 1947 din Sala Tronului a Palatului Regal din Bucureşti şi ediţia aniversară, a 10-a, a concertului Fundaţiei Principesa Margareta pentru susţinerea programului Tinere Talente.

Iată comunicatul Secretariatului Regal: „Principesa Sofia se află în Elveția, pentru a fi alături de Regele Mihai, cu ocazia zilei de naștere a Majestății Sale. Alteța Sa Regală petrece o săptămână la reședința privată a tatălui ei.

Astăzi, când Majestatea Sa împlinește 96 de ani, Custodele Coroanei găzduiește la București două importante evenimente dedicate Regelui Mihai. Alteța Sa Regală Principesa Moștenitoare Margareta va decora, în numele Majestății Sale, un număr de 14 personalități din România și Europa, la Sala Tronului Palatului Regal.

Seara, Familia Regală va lua parte la concertul caritabil organizat de Fundația Principesa Margareta a României la Ateneul Român în fiecare an, de ziua Regelui Mihai I”, anunţă Biroul de Presă al Majestăţii Sale Regelui. Concertul a ajuns la a zecea ediție și este organizat cu scopul de a aduna fonduri pentru susținerea programului anual Tinere Talente.

Principesa Maria, care l-a vizitat pe tatăl său, Majestatea Sa Regele duminică, 22 octombrie, va participa la evenimentele de astăzi din Bucureşti.

Principesa Sofia, care îi este astăzi alături tatălui său, îşi va serba propria aniversare duminică, 29 octombrie, când are Jubileul de 60 de ani. Principesa Sofia, botezată de Regina Sofia a Spaniei, este pasionată de fotografie, iar fiica sa, Elisabeta-Maria Elena Biarneix, elevă în Franţa, a împlinit anul acesta 18 ani.

 

 

2 comentarii la &8222;Cum este serbat Regele Mihai I la 96 de ani. Principesa Sofia îi este alături în Elveţia. La Bucureşti: ceremonii cu fast.&8221;

Lasă un comentariu