Ambasada Rusă recidivează: „Relația cu Rusia merge după preocuparea de a apăra stările de spirit geopolitice ale prințesei Margareta”.

Ambasada Rusă îşi clarifică poziţia: „Respectăm Casa Regală datorită importanţei sale istorice”. Vrea o masă rotundă.

După dezamorsarea disputei dintre Federaţia Rusă şi România, prin eforturile Alianţei pentru Centenar (vedeţi aici desfăşurătorul), Ambasada Federaţiei Ruse preia un articol jignitor la adresa Casei Regale a României.

Vă propunem un articol scris de jurnalistul Radu Portocala și publicat pe contul său la Facebook.

🔹 România, republica monarhică sau monarhia republicană?

🔹 România – unde toate contradicțiile imaginabile se întâlnesc și se resping constant – este singurul stat din lume în care republica și monarhia coexistă într-o ambiguitate perfectă. Trecere ciudată, care nu pune probleme pe nimeni din țară care dă legendelor sale forța legilor istorice.

🔹 La 30 decembrie 1947, guvernul comunist instalat la București de către bărbații și tancurile lui Stalin a cerut și a obținut abdicarea regelui Mihai I. Pe acest caracter forțat s-au construit toate recriminările monarhiștilor în ultimii 30 de ani – care par să fie uitate că, de-a lungul istoriei, abdicările au fost aproape întotdeauna impuse.

🔹 După căderea regimului Ceaușescu la sfârșitul anului 1989, noua putere a refuzat în mod sistematic, organizarea unui referendum asupra formei de guvernare a țării – obstinație de neînțeles, în plus, deoarece toate studiile au dat Republicii câștigătoare în mare măsură. În același mod, încercările regelui Mihai, exilat în Elveția, de a se întoarce în România și de a se stabili acolo ca simplu cetățean au fost respinse de mai multe ori.

🔹 Dar, nimic nefiind cu adevărat definitiv, Bucureștiul i-a acordat în cele din urmă această autorizație, înfrumusețată chiar și cu privilegii pe care nimic, cu puțin timp înainte, nu le-a permis să fie văzute.

🔹 Casa Regală a devenit, prin lege, o instituție de utilitate publică [fals! acest lucru nu s-a întâmplat – n.red.], primind din partea statului un salariu anual confortabil [instituţiile nu primesc salarii, ci au un buget, dar nu e cazul! – n.red.]; reședința ocupată de rege înainte de abdicare, naționalizată de către regimul comunist a fost pus cu grație la dispoziția sa; Protocolul oficial l-a plasat pe rege într-o poziție echivalentă cu cea de care se bucura președintele Republicii și a recomandat statelor terțe să-i acorde aceeași considerație. România a fost astfel înscrisă într-o dualitate instituțională inegalabilă în alte monarhii antice din întreaga lume.

🔹 Regele, însă, s-a arătat discret din punct de vedere politic. În cele câteva declarații ale sale, a fost preocupat mai ales de prosperitatea românilor și de normalitatea instituțiilor existente.

🔹 Lucrurile s-au schimbat dramatic după moartea regelui Mihai în decembrie 2017. Fiica sa cea mai mare, prințesa Margareta, invocând „Normele Casei Regale” făcută publică în 2007 – a cărei valoare este, fără îndoială, familia, dar nu legislativă și cu atât mai puțin statul – a început să revendice titlul de regină. în timp ce toate constituțiile regatului au menținut legea salică care o excludea din ordinea succesiunii. I s-a explicat că nimeni nu poate fi rege sau regină până nu a fost încoronat si depus jurământ națiunii. A trebuit să se mulțumească cu maiestatea apelativă, înfrumusețată cu mențiunea singulară „custode al coroanei”.

🔹 Instituțiile statului s-au împrumutat acestui joc, nu este numit altfel decât „Majestatea Sa Margareta”, Custodele Coroanei”, literele majuscule fiind obligatorii. Se simte ca un vaudeville fără umor, dar sunt documente instituționale care folosesc această formulă.

🔹 Văzând sprijinul ei, prințesa organizează ceremonii oficiale și nu ezită să-și dea punctul de vedere în chestiuni care ar trebui să fie domeniul exclusiv al statului. În fiecare an, de exemplu, primește diplomați străini acreditați în România, ca parte a unei inițiative extravagante „Seara Regală a Corpului Diplomatic” prin care nimeni nu face delict. O astfel de petrecere a avut loc pe 21 noiembrie în vechea sală a tronului a Palatului Regal București – un loc extrem de simbolic, pe care autoritățile le pun la dispoziție, nimeni nu știe de ce. În fața oaspeților, prințesa a ținut un discurs de șef de stat, eminamente politic, în timp căruia a considerat că este necesar să atace Rusia și să-i deplânge, enumerându-i, „toate atacurile sale împotriva securității noastre”. printre ele a fost și participarea rusă la lupta împotriva califatului islamic din Siria.

🔹 A doua zi, ambasadorul rus la București a publicat pe Facebook o replică acidă, explicând și susținând pozițiile țării sale și descriind concluziile prințesei drept „dureros de primitive”. Reacția nu a întârziat să apară – dar nu a venit de la Margareta ; Ministerul Afacerilor Externe al României a fost cel care, asumând implicit cuvintele agresive ale acestuia din urmă, l-a convocat imediat pe ambasadorul rus, reproșându-i, printre altele, că a luat libertatea de a scrie în textul său „Madame Margareta” în locul formulei oficiale ridicol de pompoase.

🔹 Așadar, la București, relația cu Rusia merge după preocuparea de a apăra stările de spirit geopolitice ale prințesei Margareta. Ideea de a cere „custodele coroanei” orice restricție diplomatică nu pare să fi atins noul ministru de externe al României. A preferat, fără îndoială, un conflict diplomatic cu Moscova. Este o alegere uimitoare, dar care, la urma urmei, corespunde confuziei instituționale cu care se bucură România.

Radu Portocala (publicat pe contul sau FB)

https://m.facebook.com/story.php?story_fbid=205233157150607&id=100029917723509″

Reproducem articolul lui Radu Portocală:

La Roumanie, république monarchique ou monarchie républicaine

La Roumanie – où toutes les contradictions imaginables se rencontrent et se réfutent sans cesse – est le seul État du monde où république et monarchie cohabitent dans une parfaite ambiguïté. Croisement étrange, qui ne trouble personne dans le pays qui donne à ses légendes force de lois historiques.

Le 30 décembre 1947, le gouvernement communiste installé à Bucarest par les hommes et les chars de Staline exigèrent et obtinrent l’abdication du roi Michel Ier. C’est sur ce caractère forcé que se construisent, depuis 30 ans, toutes les récriminations des monarchistes – qui semblent, toutefois, oublier qu’au fil de l’histoire, les abdications ont presque toujours été imposées.

Après la chute du régime de Ceausescu, fin 1989, le nouveau pouvoir refusa systématiquement d’organiser un référendum sur la forme de gouvernement du pays – obstination incompréhensible, d’ailleurs, puisque toutes les études donnaient la république très largement gagnante. De même, les tentatives du roi Michel, exilé en Suisse, de rentrer en Roumanie et de s’y installer en qualité de simple citoyen furent rejetées à plusieurs reprises. Mais, rien n’étant jamais vraiment définitif, Bucarest lui accorda en fin de compte cette autorisation, agrémentée même de privilèges que rien, peu de temps auparavant, n’eût laissé entrevoir.

La Maison Royale devint, par la loi, institution d’utilité publique, recevant de l’État un confortable traitement annuel ; la résidence qu’occupait le roi avant l’abdication, nationalisée par le régime communiste, fut mise gracieusement à sa disposition ; le protocole officiel plaça le roi dans une position équivalente à celle dont bénéficie le président de la République, et recommanda aux États tiers de lui accorder les mêmes égards. La Roumanie s’inscrivait ainsi dans une dualité institutionnelle sans pareille dans les autres anciennes monarchies de par le monde.

Le roi, cependant, se montra discret politiquement. Dans ses rares déclarations, il se montrait surtout soucieux de la prospérité des Roumains et de la normalité des institutions existantes.

Les choses changèrent radicalement après la mort du roi Michel, en décembre 2017. Sa fille aînée, la princesse Marguerite, invoquant les « Normes de la maison royale » rendues publiques en 2007 – dont la valeur est, sans doute, d’ordre familial, mais nullement législatif et encore moins étatique – commença par revendiquer le titre de reine, alors que toutes les Constitutions du royaume avaient maintenu la loi salique qui l’excluait de l’ordre de succession. On lui expliqua que nul ne peut être roi ou reine avant d’avoir été couronné et prêté serrement à la nation. Elle dut donc se contenter de l’appellatif majesté, enjolivé de la singulière mention « gardien de la couronne ».

Les institutions de l’État se prêtèrent à ce jeu. Elle n’est jamais nommée autrement que « Sa Majesté Marguerite, Gardien de la Couronne », les majuscules étant obligatoires. On se croirait dans un vaudeville sans humour, mais ce sont des documents institutionnels qui emploient cette formule.

Se voyant ainsi soutenue, la princesse organise des cérémonies officielles et ne se prive pas de donner son point de vue dans des questions qui devraient être du domaine exclusif de l’État. Chaque année, par exemple, elle reçoit les diplomates étrangers accrédités en Roumanie, dans le cadre d’une « Soirée royale du corps diplomatique », initiative extravagante dont personne ne s’offusque. Une telle soirée a eu lieu le 21 novembre dans l’ancienne salle du trône du Palais royal de Bucarest – lieu hautement symbolique, que les autorités mettent à sa disposition on ne sait pourquoi. Devant ses invités, la princesse a tenu un discours de chef d’État, éminemment politique, au cours duquel elle a cru nécessaire de s’attaquer à la Russie et de déplorer, en les énumérant, « toutes ses attaques contre notre sécurité », au nombre desquelles a été citée la participation russe à la lutte contre le Califat islamique en Syrie.

Le lendemain, l’ambassadeur de Russie à Bucarest publiait sur Facebook une réplique acide, expliquant et soutenant les positions de son pays, et qualifiant de « douloureusement primitives » les conclusions de la princesse. La réaction ne s’est pas laissée attendre – mais elle ne vint pas de Marguerite ; c’est le ministère roumain des Affaires étrangères qui, assumant implicitement les propos agressifs de celle-ci, convoqua immédiatement l’ambassadeur russe, lui reprochant, entre autres, d’avoir pris la liberté d’écrire dans son texte « madame Marguerite » au lieu de la ridiculement pompeuse formule officielle.

Voilà donc qu’à Bucarest, la relation avec la Russie passe après le souci de défendre les humeurs géopolitiques de la princesse Marguerite. L’idée de demander au « gardien de la couronne » une quelconque retenue diplomatique ne semble pas avoir effleuré le nouveau ministre roumain des Affaires étrangères. Il a préféré, sans doute, un conflit diplomatique avec Moscou. C’est un choix étonnant, mais qui, après tout, correspond à la confusion institutionnelle dans laquelle se complaît la Roumanie.

Un comentariu la &8222;Ambasada Rusă recidivează: „Relația cu Rusia merge după preocuparea de a apăra stările de spirit geopolitice ale prințesei Margareta”.&8221;

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s