Reprezentantul Alianţei pentru Centenar anunţă dezbaterea cu Ambasada Rusă: „Vom dezbate în termenii noştri.”

Tudor Vişan-Miu, reprezentantul Alianţei pentru Centenar, face următorul anunţ public:
Ca gestionar al apelului „Demnitatea şi Regalitatea Românească. O atitudine în prag de 1 Decembrie”, am intrat în dialog cu Ambasada Federaţiei Ruse, ca urmare a invitaţiei la o masă rotundă lansat de Ambasada Federaţiei Ruse, la mijlocul lunii decembrie. Am precizat, în corespondenţa şi discuţiile telefonice cu reprezentanţii Ambasadei, că semnatarii apelului au propus ca dezbaterea să abordeze tema relaţiilor româno-ruse şi româno-sovietice în perioada Vechiului Regat şi a Regatului României Mari. 

În răspunsul oferit de Ambasada Federaţiei Ruse, mi s-a transmis că partea rusă este în continuare interesată ca „discuţia să fie focalizată pe esenţa problemelor expuse în comentariul nostru, care a venit ca reacţia la interpretarea inadecvată a politicii Federaţiei Ruse din partea Majestăţii Sale”. Răspunsul continuă: „În ceea ce priveşte istoria Regatului României şi a relaţiilor lui cu Imperiul Rus şi URSS, inclusiv şi pe linia dinastiilor guvernante, o discuţie serioasă pe această problematică istorică cere participarea istoricilor specializaţi de epocă respectivă”. 
 
În urma consultărilor interne, principalele organizaţii ale Alianţei pentru Centenar analizează oportunitatea de a desfăşura o masă rotundă la care să-l invite pe ES Ambasadorul Federaţiei Ruse, care, la finalul unei abordări complexe, să răspundă următoarei întrebări: „În ce grad suveranitatea românească a fost ştirbită de ocupaţia sovietică din 1944 şi care sunt urmările acesteia pentru prezentul românesc?”. Decizia organizării mesei rotunde depinde de publicarea unor scuze publice la adresa Majestăţii Sale Custodele Coroanei. După publicarea acestora, data şi locul dezbaterii vor putea fi propuse de Alianţa pentru Centenar, urmând ca o invitaţie scrisă să fie transmisă Ambasadei Federaţiei Ruse.
 
Pentru presă, precizez că doresc ca acest comunicat să fie preluat integral. Sunt disponibil pentru a oferi lămuriri scrise la adresa de mail tudor.visan.miu@gmail.com. Pe cei interesaţi de biografia mea îi rog să studieze CV-ul meu public: https://tudorvisanmiu.wordpress.com/cv/
 
TUDOR VIŞAN-MIU
Secretarul Alianţei pentru Centenar

Un comentariu la &8222;Reprezentantul Alianţei pentru Centenar anunţă dezbaterea cu Ambasada Rusă: „Vom dezbate în termenii noştri.”&8221;

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s