Arhive pe etichete: Regele Mihai

De ce şi-a pierdut Principele Nicolae titlul şi rangul. Un eseu şi o investigaţie

nicolae-si-margareta-savarsin

Acest text este scris în nume personal şi nu reprezintă punctul de vedere al organizaţiei de tineret a Alianţei Naţionale pentru Restaurarea Monarhiei (Tudor Vişan-Miu).

Citește în continuare De ce şi-a pierdut Principele Nicolae titlul şi rangul. Un eseu şi o investigaţie

10 mai 2017 – 140 de ani de la proclamarea independenţei de stat a României

Szathmari, Regele Carol si statul sau major, 10 Mai 1881

La 10 mai 2017 se împlinesc 140 de ani de la proclamarea independenţei de stat a Regatului României. În acest text veţi afla de ce Zece Mai a fost sărbătorită, începând din 1877, drept Ziua Independenţei, precum şi alte semnificaţii ale acestei date în istoria naţională. Citește în continuare 10 mai 2017 – 140 de ani de la proclamarea independenţei de stat a României

6 martie 1945: Gambitul Regelui

La 6 martie 1945, Regele Mihai a primit jurământul membrilor guvernului Groza, un guvern dominat de comunişti şi aliaţii lor.

Aparent, regele a capitulat în faţa pretenţiilor sovietice într-un timp foarte scurt. Doar aparent.

De fapt, lupta pentru impunerea unui guvern prosovietic la Bucureşti începuse încă din noiembrie 1944, când regele acceptă o remaniere a guvernului, dar îl numeşte tot pe Sănătescu premier.

Pentru că nu obţin ministerele dorite pentru comunişti, sovieticii reiau administrarea militară a Transilvaniei, revocând autorităţile civile române recent instalate.

După demisia generalului Sănătescu, regele îl numeşte pe generalul Nicolae Rădescu pentru a forma guvernul. Era o mişcare abilă: sovieticii încercaseră să îl atragă pe general de partea lor şi chiar îl susţinuseră pentru funcţia de şef al Marelui Stat Major, aşa că nu puteau obiecta pe faţă.

Dar regele ştie că nu e decât o  chestiune de timp până când sovieticii vor încerca din nou să-şi impună omul – acum Petru Groza e vicepremier în guvernul Rădescu.

Şi regele nu stă degeaba. Pe 24 ianuarie 1945 adresează un memoriu preşedintelui Roosevelt, prin intermediul ambasadei americane la Bucureşti. Era o descriere precisă a abuzurilor sovieticilor, vorbind şi despre ocuparea Transilvaniei de către sovietici.

Între 4-11 februarie are loc Conferinţa de la Yalta, când Stalin primeşte, în secret, undă verde pentru instalarea unui guvern prosovietic la Bucureşti.

La Bucureşti, Regele Mihai aşteaptă un răspuns de la americani. Răspunsul nu va veni niciodată. Încep tulburări de stradă provocate de agenţii Moscovei.

Pe 27 februarie vine la Bucureşti A. I. Vîşinski, ministru-adjunct de externe al Uniunii Sovietice. Încearcă să-l intimideze pe tânărul rege. Regele cere timp de gândire. Aşteaptă încă un răspuns de la americani.

O zi mai târziu Vîşinski bate cu pumnul în masă, trânteşte uşa, dă un ultimatum imprecis. Regele cere demisia lui Rădescu. Aparent, a cedat. Doar aparent.

A fost o partidă cu multe mutări, care nu a fost decisă de pumnul în masă al lui Vîşinski. Au urmat nu mai puţin de douăzeci (!) de întâlniri ale regelui cu Groza, cu alţi posibili premieri (N. Gh. Lupu, Barbu Ştirbey), din nou cu Vîşinski. Care, de data asta, nu mai trânteşte uşa, proferează ceva mai neconvins decât prima dată că „se pot întâmpla lucruri grave” şi ii spune că Groza e omul sprijinit de ei.

Regele respinge primele două propuneri de guvern ale lui Groza. Aşteaptă un semn de la americani. Apoi are loc gambitul: Groza îi spune că Stalin a fost de acord sa dea inapoi Transilvania dacă regele il numeste premier. Vîşinski înţelesese în sfârşit că tânărului rege nu îi era frica si atunci se hotărâse să-i propună acest schimb.

Regele acceptă. Încă mai speră că americanii îl vor ajuta să îşi redreseze pozitia pe tabla de joc după acest gambit.  În orice caz, la trei zile după ce guvernul Groza e investit, Transilvania revine sub administraţie românească.

Regele va cere demisia guvernului Groza peste numai câteva luni şi, în faţa refuzului fără precedent al primului-ministru, refuză la rândul său să mai semneze decretele guvernului – începe greva regală. Regele continuă să lupte. Numai că americanii comunicaseră deja britanicilor că nu consideră că România ar fi „terenul potrivit” pentru o luptă cu sovieticii…

Coroana de acasă a prinţesei Sophie

http://image.issuu.com/130807125336-c6c82e08605d73f5c4d13e9f051aaf3d/jpg/page_74_thumb_large.jpgCând eram mică, fetele de vârsta mea mă întrebau dacă am o coroană acasă. Ele aveau în minte imaginea frumoaselor prinţese din poveşti, sublime şi romantice.

Toate fetiţele de o anumită vârstă vor să fie prinţese. Cât despre mine, eu voiam pur şi simplu să fiu ca toată lumea, pentru că prinţesă eram deja!

„Prinţesă” înseamnă pentru mine a avea un simţ al datoriei, a da un exemplu, a fi umană, sensibilă, respectuoasă, curajoasă şi având puterea sufletească de a îndeplini ceea ce e de făcut pe calea ce ne-a fost trasată.

„Prinţesă” e un întreg: creşti într-un anumit mediu; simplitatea trebuie să facă parte din personalitatea noastră. Nu suntem mai bune decât altele, perfecte, nici atât. Când eşti nobil prin naştere trebuie să ai tot atâta nobleţe a inimii.

Trebuie să fim noi înşine şi să dăm tot ce avem mai bun în noi în toate situaţiile şi în toate circumstanţele, cu demnitate, ştiind că reprezentăm ceva mai mare decât noi înşine.

(Extras dintr-un interviu acordat de  Principesa Sofia/ Sophie de Roumanie revistei Haute Bretagne Privilege; mai multe fragmente traduse aici)