Arhive pe categorii: Momente istorice

Sir Ben Kingsley, între invitaţii banchetului dedicat Regelui Mihai la Londra – 8 noiembrie 2012

070F_027 copy
FOTO © Casa Majestăţii Sale Regelui

Majestatea Sa Regele Mihai I al României, care în anul 1937 a pășit în Catedrala Westminster, reprezentând România și Familia Regală la încoronarea Regelui George al VI-lea, tatăl actualei Regine, a participat, timp de mai bine de 70 de ani, la toate evenimentele de Stat din Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord. În 18 mai 2012, Majestatea Sa Regele a reprezentat România și Familia Regală la ceremoniile oficiale ale Jubileului celor 60 de ani de domnie ai Majestății Sale Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii și Irlandei de Nord. Citește în continuare Sir Ben Kingsley, între invitaţii banchetului dedicat Regelui Mihai la Londra – 8 noiembrie 2012

Cine este Elisabeta-Maria, nepoata Regelui Mihai, care va reprezenta a şasea generaţie regală a Dinastiei Române

portret
13 august 2016

Elisabeth-Marie, granddaughter of King Michael of Romania, daughter of Princess Sophie, is the youngest Romanian Princess, 17 years old due to 15th August this year. Her parents are divorced. She bears the names of all our Romanian queens, except Anne: Elisabeth, Marie and Helen. She is also in the line of succession to the British Throne.

Elisabeta-Maria Bianca Elena de Roumanie (n. 15 august 1999) este fiica Principesei Sofia (n. 29 octombrie 1957) şi a domnului Alain Michael Léone Biarneix (n. 10 iulie 1957). Citește în continuare Cine este Elisabeta-Maria, nepoata Regelui Mihai, care va reprezenta a şasea generaţie regală a Dinastiei Române

Cine va reprezenta a şasea generaţie regală a Dinastiei Române?

rege succesiune.jpg

Acest textj a fost gândit şi scris înainte de 1 august 2016, când Majestatea Sa Regina Ana a României a trecut la Domnul. În aceeaşi zi se împlinea un an de la decizia Majestăţii Sale Regelui Mihai I de a-l exclude pe nepotul său, Nicolae, de la linia de succesiune. Am decis să public textul în prima sa formă, cu câteva adăugiri. La 9 august 2016, trupul neînsufleţit al Reginei Ana a ajuns în România, iar pe 10 august este adus la Palatul Regal.

Eseu şi relatări de Tudor Vişan-Miu

Astăzi se împlineşte un an de când, la 10 august 2015, am aflat decizia luată de Majestatea Sa Regele Mihai I al României de a-l exclude de la linia de succesiunea şi a-i retrage titlul princiar nepotului său, Nicolae al României.

Cred că nu pot scrie despre acest moment altfel decât l-am privit atunci, prin ochii unui tânăr de 20 de ani: în felul generaţiei mele, plină de elan, uneori pripită dar căutând să fie bine informată. Citește în continuare Cine va reprezenta a şasea generaţie regală a Dinastiei Române?

6 martie 1945: Gambitul Regelui

La 6 martie 1945, Regele Mihai a primit jurământul membrilor guvernului Groza, un guvern dominat de comunişti şi aliaţii lor.

Aparent, regele a capitulat în faţa pretenţiilor sovietice într-un timp foarte scurt. Doar aparent.

De fapt, lupta pentru impunerea unui guvern prosovietic la Bucureşti începuse încă din noiembrie 1944, când regele acceptă o remaniere a guvernului, dar îl numeşte tot pe Sănătescu premier.

Pentru că nu obţin ministerele dorite pentru comunişti, sovieticii reiau administrarea militară a Transilvaniei, revocând autorităţile civile române recent instalate.

După demisia generalului Sănătescu, regele îl numeşte pe generalul Nicolae Rădescu pentru a forma guvernul. Era o mişcare abilă: sovieticii încercaseră să îl atragă pe general de partea lor şi chiar îl susţinuseră pentru funcţia de şef al Marelui Stat Major, aşa că nu puteau obiecta pe faţă.

Dar regele ştie că nu e decât o  chestiune de timp până când sovieticii vor încerca din nou să-şi impună omul – acum Petru Groza e vicepremier în guvernul Rădescu.

Şi regele nu stă degeaba. Pe 24 ianuarie 1945 adresează un memoriu preşedintelui Roosevelt, prin intermediul ambasadei americane la Bucureşti. Era o descriere precisă a abuzurilor sovieticilor, vorbind şi despre ocuparea Transilvaniei de către sovietici.

Între 4-11 februarie are loc Conferinţa de la Yalta, când Stalin primeşte, în secret, undă verde pentru instalarea unui guvern prosovietic la Bucureşti.

La Bucureşti, Regele Mihai aşteaptă un răspuns de la americani. Răspunsul nu va veni niciodată. Încep tulburări de stradă provocate de agenţii Moscovei.

Pe 27 februarie vine la Bucureşti A. I. Vîşinski, ministru-adjunct de externe al Uniunii Sovietice. Încearcă să-l intimideze pe tânărul rege. Regele cere timp de gândire. Aşteaptă încă un răspuns de la americani.

O zi mai târziu Vîşinski bate cu pumnul în masă, trânteşte uşa, dă un ultimatum imprecis. Regele cere demisia lui Rădescu. Aparent, a cedat. Doar aparent.

A fost o partidă cu multe mutări, care nu a fost decisă de pumnul în masă al lui Vîşinski. Au urmat nu mai puţin de douăzeci (!) de întâlniri ale regelui cu Groza, cu alţi posibili premieri (N. Gh. Lupu, Barbu Ştirbey), din nou cu Vîşinski. Care, de data asta, nu mai trânteşte uşa, proferează ceva mai neconvins decât prima dată că „se pot întâmpla lucruri grave” şi ii spune că Groza e omul sprijinit de ei.

Regele respinge primele două propuneri de guvern ale lui Groza. Aşteaptă un semn de la americani. Apoi are loc gambitul: Groza îi spune că Stalin a fost de acord sa dea inapoi Transilvania dacă regele il numeste premier. Vîşinski înţelesese în sfârşit că tânărului rege nu îi era frica si atunci se hotărâse să-i propună acest schimb.

Regele acceptă. Încă mai speră că americanii îl vor ajuta să îşi redreseze pozitia pe tabla de joc după acest gambit.  În orice caz, la trei zile după ce guvernul Groza e investit, Transilvania revine sub administraţie românească.

Regele va cere demisia guvernului Groza peste numai câteva luni şi, în faţa refuzului fără precedent al primului-ministru, refuză la rândul său să mai semneze decretele guvernului – începe greva regală. Regele continuă să lupte. Numai că americanii comunicaseră deja britanicilor că nu consideră că România ar fi „terenul potrivit” pentru o luptă cu sovieticii…

12 istorici despre 23 august

Dan BERINDEI: Dacă n-ar fi fost 23 august, am fi fost supuşi unei ocupaţii militare extrem de dure, care ar fi grăbit ritmul instaurării sistemului căruia i-am fost prizonieri o jumătate de veac. […] Iar, din punct de vedere al însemnătăţii în istoria universală, este un lucru cert că această răsturnare din România a slăbit în general apărarea germană şi a dus la grăbirea sfârşitului războiului în ansamblu.” (s)

Adrian CIOROIANU: Actul de la 23 august a fost „singura ieşire onorabilă, salvatoare pentru un popor şi pentru un stat care atunci se aflau de partea învinsă a războiului. […] 23 august 1944 a fost într-adevăr o mişcare politică salvatoare.” (s)

Dan FALCAN: “Toate acuzele aduse autorilor loviturii de palat de la 23 august, în special Regelui Mihai I, că deciziile lor din aceea zi şi cele ulterioare au contribuit la instaurarea comunismului, sunt lipsite de vreun temei real” (s).

George FILITTI: 23 august „a fost o hotărâre excepţională a tânărului monarh Mihai I, de a întoarce frontul, gest apreciat în primul rând de americani; a scurtat cu jumătate de an Al Doilea Război Mondial”. (s)

Filip-Lucian IORGA: la 23 august,  „deşi avea doar 23 de ani”, regele Mihai „a înfăptuit un act de mare patriotism şi de mare curaj personal, scoţând România din alianţa cu Germania lui Hitler. Prin acest act Regele Mihai a salvat România de la distrugere, pentru că sovieticii nu s-ar fi sfiit să pârjolească România, a scurtat războiul cu mai multe luni de zile şi a salvat zeci de mii de vieţi.” (s)

Adrian MAJURU: „Un eveniment major din timpul celui de-Al Doilea Război Mondial […]  23 august a fost unul dintre puţinele momente din istoria României când au fost luate decizii într-un termen teribil de scurt, dar având consecinţe pentru cel puţin trei-patru generaţii […] Reacţia era de a salva fiinţa naţiunii române de a deveni o gubernie a Rusiei Sovietice şi chiar de ciuntire a teritoriului naţional în favoarea Rusiei, care ar fi vrut întreaga Moldova.Dacă avem astăzi România pe care o vedem pe hartă, cu pericolul de a o pierde astăzi […] ei bine, această Românie o datorăm şi decidenţilor zilei de 23 august 1944.” (s)

Neagu DJUVARA: „Cred că sunt singurul supraviețuitor din grupul care a făcut 23 august, deci nu pot să îl condamn. Sunt de atunci atâtea comentarii împotrivă… ca și când s-ar fi putut face altceva decât un armistițiu în momentul acela! Sunt foarte multe voci de atunci care își închipuie că Antonescu ar fi putut să facă o pace mai bună, adică un armistițiu mai bun” (s) această improvizare se datora tocmai faptului că Antonescu nu ştiuse să profite, de la 1 iunie 1944 deja, de asentimentele sovieticilor de a încheia armistiţiul în condiţiile lui!” (Misterul telegramei de la Stockholm….”, Ed. Humanitas, 2012, p.56).

Zoe PETRE: „Ziua de 23 august, armistiţiul din 1944, rămâne o zi extrem de importantă în istoria României şi în istoria Europei […] La 23 august 1944, România a ieşit din alianţa cu Germania, a întors armele împotriva foştilor aliaţi şi a contribuit, în mod foarte semnificativ, la grăbirea victoriei în Al Doilea Război Mondial.” (s)

Cosmin POPA: „Din perspectiva comunizării, 23 august n-a avut niciun impact. Comunizarea s-a făcut când interesele URSS au cerut-o şi anume sfârșitul lui 1947, indiferent de ţările care au fost comunizate au ieşit din război sau s-au comportat în război. […] A discuta despre 23 august ca despre momentul care a salvat România de la extincţie e o exagerare. Dar cred că putem fi de acord că a salvat România de la distrugerea fizică, pentru că transformarea teritoriului într-un teatru de operațiuni unde s-ar fi intersectat în conflict trupele naziste și sovietice ar fi dus la pagube uriașe.” (s)

Iulian SÎMBETEANU: “Toate (negocierile) între aliaţi şi reprezentanţii României pentru încheierea unui armistiţiu nu au avut niciun rezultat până la 23 august 1944, când acţiunea fermă a regelui Mihai a scos ţara din Axă.” (s)

Ciprian STOLERU: “Dictatura comunistă nu îşi are cauza în actul de la 23 august, ci în întreaga evoluţie a celei de-a doua conflagraţii mondiale.” (s)

Nicolae Şerban TANAŞOCA: La 23 august 1944, Regele MIhai a reuşit „să restaureze ordinea constituţională a statului român modern în forma hotărâtă de creatorii acestuia […] reafirmând autoritatea Coroanei şi reactivându-i funcţiile în spiritul tradiţiei constituţionale şi în scopul binelui obştesc”. (s)

Regele Mihai, preşedintelui Elveţiei, la distrugerea satelor româneşti: „vă implor în numele poporului român”

„După ce a început procesul demolării şi distrugerii satelor româneşti, într-o scrisoare adresată preşedintelui Elveţiei, regele Mihai se exprima aşa: „Vă implor în numele poporului român”. Eu nu am auzit politician, republican sau nu, care să se exprime astfel, să fie atât de alături de poporul român; un asemenea mod de exprimare nu l-am auzit decât în vocea unui părinte. Un părinte îi spune doctorului: „Vă implor să-mi salvaţi copilul”. Exact aşa se exprima regele în această scrisoare, am văzut-o cu ochii mei.”

Doina Uricariu

„Memorialul durerii”, ediţie 23 august, TVR Plus, 42:40….

Mărturii despre 23 august 1944: M.S. Regele Mihai (1992), în dialog cu Philippe Viguié Desplaces

– Vorbiţi-mi, Sire, despre momentul în care aţi hotărât să intraţi în contact cu Aliaţii, în timp ce România se afla oficial în război împotriva lor.

Am început să am contacte personale cu Aliaţii la sfârşitul anului 1942. Chiar imediat după declaraţia de război împotriva ruşilor, şefii partidelor trimiseseră scrisori şi memorii lui Antonescu pentru a-i cere să sfârşească cât mai repede cu putinţă cu recucerirea Basarabiei şi să se oprească acolo. Există în legătură cu acest aspect un mare număr de documente care sunt clasate pe undeva pe la Bucureşti. Însă Antonescu nu a vrut să aducă de nimic. Prin intermediul secretarului meu, am început atunci să intru în contact cu mediile politice româneşti. Consideram cu toţii că lucrurile se vor termina foarte prost şi că trebuia să intervenim într-un fel sau altul. Citește în continuare Mărturii despre 23 august 1944: M.S. Regele Mihai (1992), în dialog cu Philippe Viguié Desplaces

Actul de la 23 august 1944 povestit de Regele Mihai ca autor

rege flori.jpg

Din partea Biroului de presă al Majestăţii Sale Regelui Mihai I

20 august 1990

Publicat în “22”, nr. 34/ 7 septembrie 1990.

„Mistificarea istoriei este poate cel mai mare rău care s-a abătut asupra Ţării noastre în timpul dictaturii comuniste. Chiar dacă această grotească falsificare nu a dus, în mod direct, la moartea multora dintre compatrioţii noştri, ea a avut fără îndoială ca rezultat distrugerea sufletului naţiunii noastre, prin amestecul ambiguu de adevăruri şi minciuni.

Nici unul din evenimentele istorice din viaţa poporului nostru nu a fost atât de falsificat ca Actul de la 23 august 1944. S-au produs munţi de literatură în scopul de a povesti sau a inventa ceea ce s-a întâmplat, ceas cu ceas în acea zi. Citește în continuare Actul de la 23 august 1944 povestit de Regele Mihai ca autor