Alexandru Şafran: „Regina Elena a fost pentru noi, evreii din România, o adevărată mamă.”

Carol Iancu, Alexandru Şafran şi regina-mamă Elena

În mod constant, după terminarea războiului, şef-rabinul Alexandru Şafran (1910- 2006) a subliniat atitudinea plină de nobleţe şi riscurile luate de regina-mamă Elena (1896-1982)1 în intervenţiile sale în favoarea evreilor din România, în anii de „noapte şi ceaţă“. Unul din primii istorici care a insistat asupra acţiunilor reginei-mamă, în acest domeniu, a fost Theodor Lavi (Loewenstein), în importanta sa carte Iudaismul din România în lupta pentru supravieţuire2. O lună după decesul reginei-mamă, el a publicat un emoţionant articol în ziarul israelian Adevărul din 31 decembrie 1982, care se termină astfel:

La Yad Vashem există câteva alei dedicate „celor drepţi din sânul popoarelor“ (Hasidei Umot Haolam). Un pom şi o tăbliţă cu inscripţia numelui veşniceşte amintirea acelor care în vremuri cumplite au stat în ajutorul evreilor. Lipseşte pomul cu numele reginei-mamă Elena. În anii cât am făcut parte din Institutul Yad Vashem, am încercat să iniţiez acest act de recunoştinţă. Au fost impedimente… diplomatice care s-au pus în calea realizării. Acum, Doamna cu inima fără prejudecăţi şi lipsită de discriminări rasiale între oameni a trecut în lumea celor drepţi. Poporul evreu, care are memorie, i-a asigurat un loc de onoare în istoria-i milenară. Au fost puţini ca Ea atunci, în vremuri însângerate.

Ceea ce Theodor Lavi nu a reuşit să facă a putut fi realizat datorită perseverenţei inginerului Emil Simiu (Moshe Smilovici), cu ajutorul determinant al şef-rabinului Alexandru Şafran. Acţiunea  în scopul obţinerii titlului de „Dreaptă între popoare“ a început la 26 februarie 1989, printr-o scrisoare adresată de Emil Simiu lui Alexandru Şafran, după ce a luat cunoştinţă de Memoriile sale3. „Cinstirea reginei-mamă – scria el atunci –, sau a memoriei faptelor ei salutare şi de înaltă generozitate, este necesară pentru că este conformă cu imperativele morale ale tradiţiei noastre.“ Alexandru Şafran a răspuns imediat, pe data de 6 martie 1989, cerându-i corespondentului său să-i adreseze aceeaşi scrisoare în limba engleză, pentru a putea fi trimisă la Institutul Yad Vashem din Ierusalim. Aşa a început corespondenţa între Emil Simiu şi Alexandru Şafran, la care s-au adăugat convorbiri telefonice, eforturile lor şi ale multor altora fiind încununate de succes după abia patru ani. Printre cei care au intervenit, menţionăm aici în primul rând pe rabinul Efraim Guttman (deja în 1989) şi o serie de personalităţi evreieşti americane de origine română: dirijorul Sergiu Comissiona, profesorul Liviu Librescu, scriitorul Norman Manea, politologul Juliana Geran Pilon, inginerul Henry Sinnreich (care au semnat o petiţie în 1990, împreună cu Emil Simiu), rabinul Judah Glasner (în 1991), ziaristul Liviu Floda (în 1992) etc.4

Comisia pentru Desemnarea Drepţilor de la Institutul Yad Vashem (din care a făcut parte regretatul Itzhac Artzi) a hotărât în şedinţa care a avut loc în data de 11 martie 1993 să confere, post-mortem, reginei-mamă Elena titlul de „Dreaptă între Popoare“. Această decizie a fost transmisă pe data de 15 martie 1993 marelui-rabin Alexandru Şafran de către dr. Mordechai Paldiel, directorul Departamentului celor Drepţi. Ea este publicată aici, împreună cu două scrisori importante ale marelui-rabin Alexandru Şafran, din 13 februarie şi 17 februarie 1992, care au fost decisive privind hotărârea Comisiei pentru Desemnarea Drepţilor, sub preşedinţia judecătorului de la Curtea Supremă israeliană, M. Bejski.

În prima scrisoare, insistând asupra faptului că datorită intervenţiilor reginei-mamă numeroase vieţi au putut fi salvate, Alexandru Şafran citează cazul filologului Barbu Lăzăreanu. „Opoziţia reginei mamă faţă de crimele antisemite comise de dictatura progermană în cursul acelor ani a avut efectul de a-l stimula pe tânărul monarh să se alăture eforturilor menite a atenua şi/sau a pune capăt acelor crime.“ În a doua scrisoare, Alexandru Şafran detaliază într-o primă parte „acţiunile reginei-mamă pentru a salva vieţi evreieşti“: obţinerea acordului de a se trimite ajutoare deportaţilor din Transnistria; încercarea (care, din nefericire, a eşuat) de a salva vieţile a trei tineri din organizaţia sionistă Hasomer Hatair; evitarea deportării în Transnistria a unor evrei arestaţi (printre care Barbu Lăzăreanu); ajutorul substanţial la repatrierea a zeci de mii de supravieţuitori evrei din Transnistria. În partea a doua, el prezintă riscurile asumate de regina-mamă, datorate ostilităţii autorităţilor germane şi a dictatorului Antonescu, riscuri de care ea era conştientă, acţiunea sa în favoarea evreilor fiind datorată „bunătăţii şi forţei ei morale“. Să nu ne mire faptul că în discursul ţinut la 4 noiembrie, la Ambasada Israelului la Berna, cu ocazia înmânării regelui Mihai a medaliei de „Dreaptă între Popoare“, conferită post-mortem mamei sale, Şafran a proclamat: „De fiecare dată şi fără întârziere, regina-mamă a răspuns apelului meu5: cu evlavie şi înţelepciune, cu fineţe şi tărie, s-a străduit să salveze fiinţe obidite; şi le-a salvat. Îi datorez recunoştinţă. În scrierile mele am numit-o: o adevărată mamă“.

I. Două scrisori trimise de Alexandru Şafran Institutului Yad Vashem6

Alexandre Safran

Mare-Rabin al Genevei

Geneva, 13 februarie 1992

Dr. Mordechai Paldiel

Yad Vashem

P.O. Box 3477

Ierusalim 91034

[Scrisoare recomandată expres]

Dragă Doctor,

Mă refer la documentul anexat, cu data de 30 octombrie 1942, şi atest că faptele raportate în el privind-o pe Regina-Mamă Elena se coroborează deplin cu propria mea experienţă în ceea ce priveşte atitudinea Reginei şi acţiunile ei faţă de Comunitatea Evreiască din România.

Într-adevăr, Regina s-a distanţat clar de dictatura progermană şi de politica ei faţă de Comunitatea Evreiască, o politică pe care o socotea criminală şi intolerabilă.

Cu un înalt sentiment al datoriei, ea a făcut tot ce a putut pentru a evita ca evreii să fie deportaţi şi pentru a salva viaţa celor care erau deja deportaţi, luând iniţiative şi intervenind cu succes pentru a împiedica deportări şi pentru a procura alimente şi medicamente celor deportaţi.

Numeroase vieţi au fost astfel salvate, inclusiv aceea a lui Barbu Lăzăreanu şi a familiei lui, ca şi cele ale unor mii de deportaţi în Transnistria.

(Doresc de asemenea să subliniez că aceste fapte sînt menţionate nu numai în cartea mea Resisting the Storm, dar şi în articolul „România: Perioada Holocaustului“ din Enciclopedia iudaică.)

De asemenea, Regina-Mamă îşi declarase intenţia de a părăsi România în semn de protest, dacă deportările nu erau oprite. Voinţa de a risca pierderea statutului ei – şi chiar mai mult – înfruntînd regimul coincide în mod logic cu atitudinea pe care am putut s-o constat personal cu prilejul contactelor mele cu ea în această perioadă.

Sînt de asemenea în măsură să certific faptul că opoziţia de principiu a Reginei-Mamă faţă de crimele antisemite comise de dictatura progermană în cursul acelor ani a avut efectul de a-l stimula pe tânărul monarh să se alăture eforturilor menite a atenua şi/sau pune capăt acelor crime.

Dr. Alexandru Şafran

Mare-Rabin al Genevei

Fost Şef-Rabin al României

_______________________________________

Alexandre Safran

Mare-Rabin al Genevei

Geneva, 17 februarie 1992

Dr. Mordechai Paldiel

Yad Vashem

P.O. Box 3477

Ierusalim 91034

[Scrisoare recomandată expres]

Dragă Doctor Paldiel,

Mă refer la problema acordării titlului postum de Dreaptă între Popoare Reginei-Mamă Elena a României.

În această scrisoare ţin să subliniez două aspecte fundamentale legate de această problemă: (1) acţiuni ale Reginei-Mamă care au salvat vieţile a numeroşi evrei în timpul celui de al Doilea Război Mondial; (2) riscuri asumate de Regina-Mamă prin întreprinderea acestor acţiuni.

1. Acţiuni ale Reginei Mamă
pentru a salva vieţi evreieşti

1. a) În 1941, Regina-Mamă a reuşit, cu preţul a numeroase eforturi şi în pofida opoziţiei unor antisemiţi înverşunaţi, ca guvernatorul civil al Transnistriei, Alexianu, să aprobe trimiterea de către Comunitatea Evreiască a unor cantităţi importante de alimente, medicamente şi îmbrăcăminte evreilor deportaţi în Transnistria. Acest ajutor a salvat zeci de mii de vieţi. Pentru a susţine moralul Comunităţii Evreieşti, Regina-Mamă a ţinut să facă gestul de a trimite pe aghiotantul ei personal la domiciliul meu pentru a mă informa fără întârziere de succesul eforturilor ei.
2. b) În 1941, Regina-Mamă a intervenit pe lângă Mareşalul Antonescu pentru a încerca să salveze vieţile a trei tineri membri ai organizaţiei sioniste Hasomer Hatsair, condamnaţi la moarte de către regimul dictatorului. Din nefericire, această încercare nu a avut succes. Dar ea a contribuit la sporirea ostilităţii faţă de Regina-Mamă din partea Mareşalului antisemit.
3. c) În 1942, Regina-Mamă l-a determinat pe Regele Mihai să acţioneze în favoarea unui număr de evrei arestaţi în vederea deportării lor în Transnistria, între alţii filologul Barbu Lăzăreanu. Această acţiune a dus la anularea ordinelor de deportare şi a salvat fără îndoială viaţa majorităţii acestor evrei, care ar fi putut pieri dacă ar fi fost deportaţi.
4. d) În 1943 şi 1944, Regina-Mamă a ajutat substanţial acţiunile de repatriere a zeci de mii de supravieţuitori evrei din Transnistria, inclusiv a mii de orfani. În ciuda unei amânări de aproximativ şase luni, datorită intervenţiei lui Eichmann, repatrierea orfanilor a avut în cele din urmă loc, datorită Reginei-Mamă, spre sfârşitul anului 1943 şi începutul anului 1944.

Aceste exemple nu ilustrează decât în mod insuficient devotamentul Reginei-Mamă în lupta împotriva crimelor antisemite ale conducătorilor români şi stăpânilor sau inspiratorilor lor nazişti. Direct sau prin intermediul medicilor ei evrei Blatt şi Aronovici sau al unor clerici români, Regina-Mamă a menţinut constant legătura cu conducătorii rezistenţei clandestine evreieşti, pentru a putea acţiona fără întârziere în sprijinul evreilor persecutaţi, ceea ce a făcut deseori. Exprimarea curajoasă şi repetată a opoziţiei ei a avut drept rezultat suspendarea deportării de evrei din Cernăuţi în 1941 şi a contribuit în mod însemnat în 1942 la hotărârea autorităţilor române de a nu întreprinde deportarea evreilor din România în Polonia, pentru care Mareşalul Antonescu îşi dăduse acordul.

2. Riscuri asumate de Regina-Mamă

Aceste riscuri erau datorate următorilor factori: influenţa germanilor asupra afacerilor româneşti începând din 1940-1941; faptul că germanii erau ţinuţi la curent cu activităţile în favoarea evreilor de către spionii lor; ostilitatea Mareşalului Antonescu faţă de familia regală şi îndeosebi faţă de Regina-Mamă, o ostilitate intensificată de atitudinea şi acţiunile ei în favoarea evreilor; dorinţa Mareşalului de a afirma şi consolida în mod absolut puterea lui personală; ostilitatea faţă de Regina-Mamă a germanilor şi în special a lui Hitler; şi posibilitatea unei intervenţii germane manu militari, care o preocupa pe Regina-Mamă din 1942.

V-am declarat în scrisoarea mea din 26 aprilie 1991 că Regina-Mamă era conştientă de riscurile privind persoana sa datorate demersurilor sale în favoarea evreilor. Această conştiinţă a riscurilor posibile a avut-o de-a lungul întregii perioade 1941-1944. Contactele mele cu Regina-Mamă mi-au îngăduit să cunosc perceperea ei ascuţită şi lucidă a realităţilor acestei perioade atât de instabile şi de turbulente şi să fiu la curent cu aprehensiunile ei legate de aceste riscuri. Pot de asemenea să depun mărturie asupra faptului că Regina-Mamă a acţionat în mod constant în favoarea evreilor şi a salvat vieţi evreieşti, în pofida acestor aprehensiuni, datorită bunătăţii şi forţei ei morale.

În speranţa că această scrisoare va putea fi utilă Comisiei pentru Desemnarea Drepţilor, vă rog, stimate domnule Dr. Paldiel, să primiţi salutările mele distinse.

Dr. Alexandru Şafran

Mare-Rabin al Genevei

Fost Şef-Rabin al României

_______________________________________

II.Răspunsul lui M. Paldiel

Yad Vashem

The Holocaust Martyrs and Heroes Remembrance Authority

Ierusalim, 8 martie 1992

Dr. Alexandre Safran

Şef-Rabin al Genevei

1, rue Crespin

ch-1206 Geneva

Dragă Rabin,

În numele Institutului Yad Vashem şi al Comisiei pentru Desemnarea celor Drepţi, ţin să vă mulţumesc pentru mărturia dv. asupra răposatei Reginei-Mamă a României.

Judecătorul de la Curtea Supremă, Moshe Bejski (preşedintele Comisiei), şi dl Yitzhak Artzi (membru al Comisiei şi raportorul acestui caz) au fost adînc impresionaţi de tonul şi conţinutul declaraţiei dv. Comisia nu a fost în măsură să încheie examinarea acestui interesant caz în cursul sesiunii de la 4 martie şi o va continua într-o şedinţă care va avea loc înainte de Paşti.

Vă rog să fiţi încredinţat că Comisia va acorda acestui caz atenţia cuvenită. Vă vom ţine la curent cu evoluţia lui ulterioară.

Dr. Mordechai Paldiel

Director, Departamentul celor Drepţi

c: Dr. E. Simiu, SUA

_______________________________________

III.
Hotărârea Comisiei

Yad Vashem

The Holocaust Martyrs and Heroes Remembrance Authority

Ierusalim, 15 martie 1992

Dr. Alexandre Safran

Şef-rabin al Genevei

1, rue Crespin

ch-1206 Geneva

Prin fax: 0041-22-29-73-56

Dragă Rabin,

Ref.: Elena, Regina-Mamă – România – (5106)

Avem plăcerea de a vă informa că Comisia pentru Desemnarea Drepţilor a hotărât în şedinţa din 11 martie 1993 să confere persoanei desemnate mai sus titlul de Dreaptă între Popoare. Această cinstire comportă decernarea Medaliei Drepţilor şi a unei diplome de onoare lui Mihai, fiul Reginei, care locuieşte la Geneva, precum şi înscrierea numelui ei pe tabloul de onoare, în Grădina Drepţilor, la Yad Vashem.

Vă rugăm să vă puneţi în legătură cu ambasada noastră la Berna (dl Raphael Gvir, 32, Alpenstrasse, 3006 Berna) pentru informaţii asupra decernării medaliei.

Vă rog să primiţi, stimate domnule Rabin Şafran, felicitările noastre şi asigurarea sentimentelor noastre devotate şi recunoscătoare.

Dr. Mordechai Paldiel

Director, Departamentul celor Drepţi

cc: Avshalom Meggidon,
Ambasada Israelului, Bucureşti

Dr. Emil Simiu, SUA

Dr. Yosef Govrin, Ierusalim

_______________________________________

IV.
Discursuri (4 nov. 1993, Ambasada Israelului din Berna)

Discursul Maiestăţii Sale
Regele Mihai al României

Domnule Ambasador,
Doamnelor şi Domnilor,

Nu vă ascund emoţia intensă de a mă afla pe teritoriu israelian, printre dv., pentru a primi Medalia şi Diploma de onoare de Dreaptă între Popoare pe care Institutul Yad Vashem le-a conferit defunctei mele mame, Regina Elena.

Omagiul pe care-l aduceţi astăzi virtuţilor mamei mele, care m-a susţinut atât de mult în cursul anilor celor mai grei ai domniei mele, trebuie împărtăşit de întregul popor român, care a fost, şi este încă, prea adesea considerat în mod nedrept vinovat de sentimente de discriminare faţă de minorităţile lui etnice şi religioase. Toţi cei care au cunoscut îndeaproape poporul meu cunosc adevărul, şi avem chiar aici un martor de cea mai înaltă valoare în persoana Eminenţei Sale Şef-Rabinul Şafran, care a împărtăşit cu nobleţe durerile şi speranţele noastre.

Regina Elena este înhumată foarte aproape de Berna; înainte ca Ea să se poată odihni pe veci în pământ românesc, voi merge să depun pe mormântul Ei această medalie.

O consider un tribut nu numai memoriei Ei, ci şi memoriei tuturor românilor care, deşi au trebuit să trăiască una din cele mai teribile perioade ale istoriei europene, nu au renunţat niciodată la principiile comune evreilor şi creştinilor: moderaţia şi toleranţa faţă de ceilalţi. Fie ca exemplul Ei, şi acela al tuturor acestor români, să fie urmat de succesorii Ei, într-o Europă care, acum, denunţă ura rasială ca o abominaţie.

Îngăduiţi-mi, Domnule Ambasador, să vă mulţumesc în numele meu şi al întregii mele familii pentru cuvintele dv. atât de călduroase şi primiţi urările mele ca Israelul să poată înainta pe calea deschisă de curând spre pacea şi prosperitatea pe care le merită.

_______________________________________

Discursul Eminenţei Sale

Dr. Alexandru Şafran

Yad Vashem mi-a comunicat hotărârea de a conferi, post-mortem, titlul de Dreaptă între Popoare Reginei Mamă Elena a României.

Primind ştirea aceasta, am retrăit toate acele clipe de deznădejde când m-am adresat Ei, implorând-o să ia sub oblăduirea Sa populaţia evreiască oropsită din ţară; am revăzut chipul Ei nobil şi luminos; am auzit vocea Ei blândă şi mângâietoare. De fiecare dată şi fără întârziere, Regina-Mamă a răspuns apelului meu: cu evlavie şi înţelepciune, cu fineţe şi tărie, s-a străduit să salveze fiinţe evreieşti obidite; şi le-a salvat.

Îi datorez recunoştinţă.

În scrierile mele am numit-o: o adevărată mamă.

Da. Aşa a fost pentru noi, evreii din România, în anii de prigoană, Regina-Mamă Elena.

Sufletul ei sălăşluieşte, în înălţimi, de-a pururi, în rândul celor Drepţi.

_______________________________________

Note

1. Născută la 3 mai 1896, la Atena, având ca părinţi pe regele Constantin şi pe regina Sofia, principesa Elena a venit în România în 1920. Căsătoria ratată cu principele Carol s-a transformat în divorţ la 21 iunie 1928. Venirea lui Carol al II-lea pe tron în 1930 a însemnat începutul unui lung şir de umilinţe, acesta obligând-o să plece în exil la Florenţa, în anul 1932. În septembrie 1940, regele Carol al II-lea renunţă la tron, iar fiul său Mihai redevine rege. La iniţiativa şi decizia dictatorului Antonescu, regina-mamă revine în România, unde va rămâne până la 3 ianuarie 1948. Se reîntoarce la Florenţa, unde va locui până în anul 1980, când a trebuit, din cauza dificultăţilor materiale, să-şi părăsească locuinţa, stabilindu-se într-un apartament la Lausanne, unde a decedat la 28 noiembrie 1982.
2. Theodor Lavi, Yahadut Romania beMaavak al Hatzalata, Ierusalim: Yad Vashem and Hitachdut Olei Romania, 1965, p. 107-112.
3. Resisting the Storm, Ierusalim: Yad Vashem, 1987.
4. Cf. Emil Simiu, „O datorie morală: Documente, corespondenţă şi note privind acordarea titlului de Dreaptă între popoare Reginei-Mamă Elena“, in Dialog, iulie-decem- brie 2003, Dietzenbach, 44 p.
5. Privind una din cele mai importante intervenţii la regina-mamă, Israel Levanon, Am sridey herev: Prakim betoldot hationut hadatit beRomania, ed. a 2-a, Ierusalim: Ariel, 1998, p. 156, şi Carol Iancu, O viaţă de luptă, o rază de lumină, Bucureşti: Hasefer, 2008, p. 150.
6. O copie a originalelor în limba franceză se afla în Arhiva Alexandre Safran din Geneva.