Regina Ana, pomenită la un an: coroană cu mesajul „Veşnică pomenire celui mai credincios soldat al Regelui Mihai”

29 iulie - 1.jpg

Sâmbătă, 29 iulie 2017, la Curtea de Argeş, la Catedrala Nouă, Regală şi Arhiepiscopală, a avut loc loc slujba religioasă pentru pomenirea Reginei Ana, la un an de la trecerea la cele veşnice.

La slujbă au participat Alteţele Lor Regale Principesa Moştenitoare Margareta, Principele Radu şi Principesa Maria, apropiaţi ai Familiei Regale şi oficialităţi locale. „La mormântul Reginei Ana din Pridvorul Noii Catedrale, slujba religioasă a fost oficiată de Înalt Preasfinția Sa Arhiepiscopul Calinic al Argeșului și Muscelului, în fruntea unui sobor de preoți ai Arhiepiscopiei Argeșului și Muscelului. Alături de ierarhul ortodox și de Familia Regală a stat Preasfinţia Sa Cornel Damian, Episcop auxiliar al Arhidiecezei Romano-Catolice de București”, anunţă Familia Regală a României.

La eveniment au mai fost prezenţi membri ai Alianţei Naţionale pentru Restaurarea Monarhiei din Argeş şi Bucureşti, membri ai Asociaţiei „Amicii Regelui Mihai” din Arad şi localnici din municipiul Curtea de Argeş, Oraş Regal. Participanţii din partea societăţii civile şi-au prezentat astfel recunoştinţa faţă de Regina Ana pentru faptele Majestăţii Sale în folosul poporului român.

Delegaţia Alianţei Naţionale pentru Restaurarea Monarhiei a depus o coroană de flori la mormântul Reginei Ana, cu mesajul „Veşnică pomenire celui mai credincios soldat al Regelui Mihai”.

Regina Ana a murit la 1 august 2016. Sâmbăta este ziua pomenirii morţilor în tradiţia ortodoxă.

3 comentarii la &8222;Regina Ana, pomenită la un an: coroană cu mesajul „Veşnică pomenire celui mai credincios soldat al Regelui Mihai”&8221;

  1. Dumnezeu s-o odihneasca in pace. Amin! A fost un exemplu de modestie, O femeie puternica care a crescut exemplar 5 copii dandu-le acea educatie regeasca de credinta in Dumnezeu si in poporul roman.
    Lumina vesnica !

Lasă un comentariu