Marilena Rotaru, clarificări despre statutul impostorului Paul Lambrino

lambrino2

Marilena Rotaru:

„Justitia din România, aservită intereselor politice, admite definitiv şi irevocabil recunoaşterea pe teritoriul țării a unei … erori judiciare portugheze !!! (confundarea ANULĂRII cu DESFACEREA căsătoriei, si implicit insinuarea că în răstimpul de la oficiere la anulare căsătoria ar fi fost legitimă – de aici rezultând un copil legitim fiindcă s-a născut la mai puțin de 300 de zile -285 – de la desfacere.
Anularea înseamnă că perfectarea ei a fost ilegală. Desfacere înseamnă divorț după o perioadă de legalitate.


În această speță justiția română pune în opoziție un proprietar legal cu unul creat de vânzarea unui drept asemenea ICRALului care a vândut case unor chiriași revendicate de proprietarii lor dezmoșteniți abuziv. Ce facem, naționalizăm drepturile unei dinastii… Sau vindem în interes revanșard comunist și de reflex sovietic, cutumele unei Case Regale egalate de o constituție a României, istorică?
Justitia romana, indiferent de nivelul ei, nu poate constata decat ceea ce se cunoaste si Istoria deja a statuat: ca Mircea Grigore Lambrino este fiul biologic al lui Carol al II-lea si, drept consecinta, Paul Lambrino îi este nepot biologic. Pana aici nu este nimic de comentat sau de contestat. În definitiv, legile biologice si natura umana nu pot fi întrerupte sau declarate nule.
Tot Justitia romana constata ca Paul Lambrino are dreptul sa fie succesor la mostenirea tatalui si bunicului sau. O mostenire de care se leaga, de fapt, tot acest proces prin care Paul Lambrino a încercat sa duca în derizoriu institutia Casei Regale. „Mostenirea” pe care i-o acorda de fapt ICCJ prin decizia sa nu este altceva decat masa succesorala mobila sau imobila a lui Carol al II-lea, cu alte cuvinte averea bunicului. O avere si o mostenire pe care nimeni nu i-a contestat-o niciodata, dar care, din nefericire pentru domnul Lambrino nici nu prea exista. Regele Ferdinand avea sa-l dezmosteneasca, în 1926, de altfel pe Carol al II-lea dupa momentul dezertarii, casatoriei nerecunoscute si al abdicarii, lasand prin testament practic întreaga mostenire nepotului sau, care avea sa devina Regele Mihai.
Dezamăgit de renunţarea la tron a prinţului moştenitor Carol după ce acesta a rămas în occident cu Elena Lupescu, regele Ferdinand l-a făcut moştenitorul său pe regele minor Mihai, urmînd că pînă la majoratul acestuia, averea să fie folosită de regina Maria. Codicilul la testamentul regelui Ferdinand îl dezmoşteneşte pe principele Carol şi este limpede: “Anulez dispoziţia cuprinsă în acest testament prin care lăsam fiului meu Carol toată cotitatea disponibilă şi hotărârea de a cuprinde în partea sa de moştenire întreaga moşie Sinaia – Predeal împreună cu castelul Peleş şi celelalte castele, clădiri şi stabilimente, cu sarcinile prevăzute în acest testament pentru Castelul Pelişor, precum anulez şi legatul “caselor şi clădirilor din Bucureşti absolut necesare”. Regele Ferdinand, adăuga: „Hotărăsc ca toată această cotitate disponibilă, atât imobilele de pe Valea Prahovei, cu sarcinile prevăzute, ca şi cele din Bucureşti, care sunt absolut necesare viitorului rege, să revină urmaşului meu pe tronul României din familia mea, iar în timpul minorităţii sale să se bucure de folosinţa şi de veniturile lor iubita mea soţie Regina Maria”.
Se ştie puţin despre existenţa unei convenţii intervenite între părţi, la 14 iulie 1921, adică la un an şi jumătate de la pronunţarea hotărârii de anulare a căsătoriei şi la şase luni de la naşterea copilului Mircea-Grigore. Casa Regală plătea, cum se spune, oalele sparte de principele neascultător, în 40 de rate semestriale, timp de 20 de ani. Documentul, un contract comercial perfect,era menit să acopere juridic orice eventualitate litigioasă. În contul Ioanei Lambrino, la o mare bancă pariziană, se transfera un capital de 2.200.000 de franci, din care beneficiara trebuia să primească semestrial o rentă de 5%, adică 110.000 de franci francezi, capital, care-i va fi asigurat ei şi băiatului rezultat din această căsătorie un trai mai mult decât decent. Ce i se cerea în schimb?
„Dna. J. Lambrino se obligă a nu ridica nici un fel de pretenţiuni şi a nu face nici un alt act vexatoriu sau dăunător pentru vreunul dintre membrii familiei Regale, oricare ar fi el. Dna. J. Lambrino se declară încă răspunzătoare de orice alt asemenea act, care s-ar comite, fie de către un membru al familiei sale, fie chiar de către o persoană străină, când autorul actului ar comite cu ajutorul informaţiunilor date de dânsa sau sub inspiraţiunea sa. În caz de abatere de la aceste îndatoriri, oricare ar fi ea, sau de comiterea din partea altuia a unui act, de care este astfel răspunzătoare, dna. J. Lambrino va fi decăzută din toate drepturile nerealizate încă, care decurg din prezenta convenţiune.”

Carol al II-lea, fiul cel mare al Regelui Ferdinand al României şi al Reginei Maria, născut la 15 octombrie 1893, a rămas cunoscut în istorie prin „dictatura regală“, dar şi prin aventurile amoroase, care au dus la îndepărtarea sa de pe tronul României.
La 31 august 1918, în timpul primului război mondial, Carol al II-lea şi-a abandonat unitatea militară pe care o conducea pentru a se căsători cu Ioana Maria Valentina Lambrino („Zizi“ Lambrino, 1898-1953), fiica unui general român. Căsătoria morganatică a fost anulată prin sentinţa Tribunalului Ilfov în 1919, dar relaţia dintre Carol şi Zizi a continuat, iar la 8 ianuarie 1920 s-a născut Mircea Grigore Carol Lambrino. Acesta nu a fost însă niciodată recunoscut oficial de Carol al II-lea, singurele referiri găsindu-se în două scrisori de amor trimise lui Zizi Lambrino. De altfel, relaţia cu aceasta s-a stins înainte de naşterea copilului, de care Carol al II-lea nu a fost niciodată interesat.
La scurt timp, la presiunile Casei Regale, Carol al II-lea s-a căsătorit, la Atena, (10 martie 1921), cu Prinţesa Elena a Greciei şi Danemarcei. Din căsătorie s-a născut, la 25 octombrie 1921, Prinţul Mihai, viitorul Rege Mihai al României. Carol şi Regina Elena au divorţat în 1928.
Carol al II-lea a mai avut, de asemenea, un fiu, Silviu, cu o elevă de pension, Maria Martini. Casa Regală a reuşit însă să îngroape această afacere, oferind elevei un soţ şi o rentă îndestulătoare.
Din 1940, când a abdicat în favoarea Regelui Mihai, şi până în 1953, când a murit în Portugalia, Carol al II-lea a trăit în exil, alături de Elena Lupescu, cu care s-a căsătorit în 1947, dar cu care nu a mai apucat să aibă vreun copil.
Mircea Grigore Carol Lambrino, fiul nelegitim al lui Carol al II-lea şi al lui Zizi Lambrino, a avut trei soţii şi doi copii. El nu a fost recunoscut niciodată de Carol al II-lea şi nici de Casa Regală a României, fiind născut după anularea căsătoriei celor doi. În 1921, după căsătoria lui Carol al II-lea cu Prinţesa Elena a Greciei, sub presiunea autorităţilor române, Zizi Lambrino s-a stabilit în Franţa, împreună cu copilul, într-o vilă cumpărată de familia regală special pentru ea la Neuilly. A primit din partea familiei regale şi o rentă anuală de 110.000 de franci francezi, bani de care a avut parte până la abdicarea Regelui Mihai, la 30 decembrie 1947. Zizi Lambrino l-a dat în judecată pe Carol al II-lea pentru pensie alimentară, dar a pierdut procesul. A murit la 11 martie 1953 la Neuilly, în Franţa, cu o săptămână înainte de moartea lui Carol al II-lea, în Portugalia.”

Anunțuri

4 gânduri despre &8222;Marilena Rotaru, clarificări despre statutul impostorului Paul Lambrino&8221;

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s