Impostorul Paul Lambrino – o invenţie a „sistemului”?

lambrino3

„În anii 80 a fost curtat de Iosif Constantin Drăgan, cunoscut drept Gazărul Roșu, unul din agenții de influență ai regimului comunist în străinătate, care îi asigură o sumă lunară de bani. În 1985 se mută la Madrid unde începe cercetările pentru cartea ”Carol al II-lea” pe care o publică în 1988, finanțarea fiind asigurată de Drăgan.” (Flux 24)

I.C. Drăgan, apropiat al dictatorului Nicolae Ceauşescu, a condus o campanie de denigrare sistematică a M.S. Regelui Mihai I al României, cel mai frecvent sub semnul cultului Mareşalului Ion Antonescu.

Apariţia şi susţinerea lui Paul Lambrino, autointitulat (cu ajutorul unui tribunal din Teleorman) de România, s-a făcut pe un calapod cunoscut al diversiunii din anii de după 89, un calapod care a funcţionat destul de bine. Să vă reamintesc “schema”.

Când a apărut Partidul Naţional Ţărănesc, hop! A luat fiinţă şi Partidul Democrat Agrar, sprijinit de alde Iliescu, pentru a ataca eventualul electorat rural. Şi, trebuie recunoscut, figura a ţinut: PDAR a intrat în Parlament şi l-a impus pe Victor Surdu, un politician din rezerva de cadre a PCR. “Dublarea” PNŢCD  cu PDAR a fost, apoi, completată cu infiltrarea unor tovarăşi de nădejde, securişti de omenie care au adus partidul unde e acum. Adică nicăieri!

La fel s-a întâmplat şi cu PNL, brusc a apărut, aşa, ca o ironizare a ideii de mişcare liberală, caricatura numită Uniunea Liberală Brătianu, avându-l în frunte pe depanatorul de televizoare francez de origine română, Ion I. Brătianu, poreclit, imediat după apariţia sa pe scena politică autohtonă, “Brătianu-Cartof”. Asta ca să ne săturăm de Brătieni şi de liberalism. Si  aici, “dublarea” a fost mână-n mână cu infiltrarea care a ţinut PNL aproape de FSN (azi PSD). Până şi Proclamaţia de la Timişoara a fost contrabalansată de ridicola Proclamaţie de la Podul înalt, intrată, acum, în uitare.

Tot ceea ce ameninţa stabilitatea sistemului, căruia în 89 i s-a dat doar un uşor refresh, a fost  atacat în oglindă, într-un fel de simetrie. Iar re-apariţia Regelui Mihai în atenţia Românilor a speriat foarte tare sistemul, a constituit o ameninţare cu un potenţial uriaş. De aceea a fost întors din drum dintr-o vizită, în una din cele mai umilitoare scene ale istoriei contemporane. Regele avea ceea ce diriguitorii sistemului nu aveau: legitimitate istorică. De aceea trebuia atacat din toate părţile. Chiar propunându-i-se să candideze la Preşedinţie! Propunere reiterată, înainte de ultimele alegeri prezidenţiale, şi gata să fie aplicată prin Radu Duda, numit Principe.

Dar cea mai bună delegitimare a venit în persoana lui Paul Lambrino, fiul lui Mircea Lambrino, urmaş nelegitim al Regelui Carol al II-lea. “Pescuit” din lumea crepusculară europeană, din neant, dar bine reperat de “servicii”, Paul Lambrino a fost cartea cel mai bine jucată de sistem. O fi acela Regele, Mihai de România,  dar, neavând urmaş de parte bărbătească, el e trecutul. Viitorul, dacă România va opta, cumva, prin te miri ce capriciu al Istoriei, pentru monarhie, ei bine, viitorul e “Prinţul” Paul de România.

Care prinţ, holtei  târziu, s-a şi însurat cu Lia, devenită şi ea pseudo-prinţesă. Electoratul e sensibil la ideea de familie! Ion Iliescu nu l-a suportat cu nici un chip pe Rege, dar l-a acceptat, bucuros, în preajma sa, pe Paul Lambrino. Acesta e un semn explicit al direcţiei în care lucra sistemul! Paul Lambrino, zis Prins Pol, după cum îşi pronunţă el numele de aristocrat,  e o marionetă care nu ar pune nici o problemă într-o ipotetică monarhie. Ar juca exact după partitură.

Dar asta nu este suficient: Prins Pol s-a străduit să aibă şi el urmaşi, să demonstreze că e o (improbabilă dar) posibilă soluţie de viitor, că el are urmaş, nu e ca Regele. încercările cuplului pseudo-princiar de a avea urmaşi au făcut deliciile presei mondene. Dar aceste încercări au ajuns în prelungiri, astfel încât numai minunile medicinei, ale medicinei care au adus în România recordul de cea mai bătrână mamă, au ajutat la naşterea unui băieţel.

Cu această ocazie, tot presa mondenă a pus pe tapet problema vârstei la care a născut doamna Lambrino, care, în ultimul timp, a tot fost ajustată: ba 56 de ani, ba 58, ba, chiar, 61! Sursele din maternitate, care au avut acces la fişa medicală, au spus că vârsta reală e 65. Pare un subiect monden, un exemplu de abordare nedelicată a vârstei unei doamne. Dar nu e aşa. Aceasta este doar cireaşa de pe tortul fals al unei false familii princiare.”

Ziarul de Cluj

Anunțuri

Un gând despre &8222;Impostorul Paul Lambrino – o invenţie a „sistemului”?&8221;

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s