30 decembrie 1947: Regele Mihai a fost înlăturat din ordinul lui Stalin, în cinstea aniversării a 25 de ani de la actul fondator al URSS din 30 decembrie 1922

La 70 de ani de la abdicarea forţată a Regelui Mihai I, domnul Emanuel Bădescu, istoric, ne-a încredinţat un text inedit în care demonstrează că actul proclamării Republicii Populare Române (R.P.R.), la 30 decembrie 1947, a fost impus de forţe străine, iar Regele Mihai a fost înlăturat din ordinul lui Stalin, în cinstea aniversării unui sfert de veac de la crearea Uniunii Republicilor Sovietice Socialiste (U.R.S.S.), la 30 decembrie 1922 [nota redacţiei].

GÂNDURI DE ZIUA REPUBLICII

Penultima zi a anului 1922, 30 decembrie, a fost deosebită pentru suflarea comunistă de pretutindeni. Piaţa din faţa Teatrului Mare din Moscova gemea de soldaţi şi de cekişti în haine de piele, dresaţi sa joace ocazional, la manifestaţii, şi rolul poporului rus. Din autobuzele ce soseau unul după altul, coborau disciplinat indivizi încruntaţi şi tăcuţi, care priveau fără să clipească înainte. Reprezentau muncitorimea, dar în această zi nu aveau nimic de spus, trebuiau doar să aclame şi să bată furtunos din palme la comandă. Ei au umplut până la refuz cele cinci etaje ale sălii, parterul fiind rezervat călăilor, adică activiştilor de partid. Nu e sigur că această gloată sinistră a văzut altceva decât scena pe care se amenajase, din înşiruirea meselor de cantină, catedra oficială a prezidiului sau ornamentele balcoanelor acoperite cu pânze pe care fuseseră imprimate felurite lozinci. Fără îndoială voit, impozanta sală imperială căpătase un aer sărman. Cum Armata Roşie şi CEKA fuseseră înfiinţate în 1918, iar Cominternul în 1919, acum, după victorie, se cuvenea înfiinţarea noului stat al comuniştilor şi adoptarea unui drapel. Două documente, Declaraţia şi Tratatul de întemeiere a URSS, redactate cu o zi înainte, au fost semnate în aclamaţiile şi aplauzele acestui public aparte de către tovarăşii Mihail Frunze, Alexandr Cerviakov, Mihail Ţhakaya, Grigori Petrovski şi Mihail Kalinin, niciunul rus! Sistemul ce tocmai îşi crease statul era unul exclusiv criminal, nu totalitar, cum se spune astăzi pentru a-i ascunde caracterul real: execuţiile şi foametea intenţionată, ce au condus la victorie, produseseră deja zeci de milioane de morţi, începând cu asasinarea bestială a familiei Ţarului Nicolae al II-lea… 

„Să moară nouăzeci la sută din poporul rus, ca zece la sută să supravieţuiască revoluţiei mondiale” decretase Lenin cu seninătate.

Era pedeapsa meritată pentru fanatismul religios al acestui popor, idealul comunist fiind o lume fără niciun Dumnezeu, mai ales fără Hristos. Cu cîteva luni în urmă, în mai, această fiară poruncise: „Să se dea o directivă Tribunalului din Moscova: 1. Tihon patriarhul să fie deferit imediat instanţei şi 2. Popilor să li se aplice pedeapsa cu moartea” căci „un cap de popă pentru noi înseamnă un butuc pe care se ascut ţepuşele comuniste”! Prevăzând rezistenţa poporului, a recurs la strategia înfometării, ca oamenii, lihniţi, să nu i se mai poate opune. Până unde se ajunsese cu înfometarea a spus-o chiar el în ordinul către tov. Molotov: „Anume acum şi numai acum, când în unele zone ale foametei se mănâncă oamenii între ei şi pe drumuri zac sute, dacă nu mii de cadavre, putem şi, prin urmare, trebuie să purcedem la confiscarea valorilor bisericii cu cea mai sălbatică şi nemiloasă energie”. Părintele bun şi blând din literatura comunistă reuşise să-i prefacă pe ruşi înt-un popor de canibali! Curând, va plăti scump pentru aceste fărădelegi. Fie din cauza unei boli degenerative, tatăl său fiind unul din cei patru copii făcuţi din legătura incestuoasă dintre bunic şi fiica lui, fie din cauza sifilisului, în ultimele luni de viaţă a ajuns o legumă. Acesta a fost părintele URSS, statul criminal prin excelenţă întemeiat în 30 decembrie 1922. Ei bine, în cinstea aniversării unui sfert de veac de la crearea URSS, la 30 decembrie 1947, Stalin a ordonat înlăturarea Rege Mihai I. Din cauza lui, când a întors armele împotriva Germaniei naziste şi pentru care gest făcuse imprudenţa să-l decoreze, înaintea americanilor, cu ordinul „Victoria”, ratase de puţin prima cucerire militară din istoria modernă a României şi de atunci acest tânăr rezistase pe Tron ca simbol al unei ţări suverane. Tiranul îşi pierduse răbdarea: Polonia, Bulgaria, Ungaria, Cehoslovacia şi Yugoslavia erau deja sub stăpânire comunistă. Deşi ţara se afla se afla sub cizma Armatei Roşii de peste trei ani, agenţia din România a PCUS [Partidul Comunist al Uniunii Sovietice – n.red.] numită PCR [Partidul Comunist Român – n.red.] trebuise să se supună rigorilor democratice pretinse de introducerea la 1 septembrie 1944 a Constituţiei din 1923, primul guvern pro-sovietic, confruntându-se chiar, vreme de jumătate de an, cu o foarte periculoasă grevă regală, când actele emise nu au fost promulgate; nemaivorbind de marea manifestaţie dedicată susţinerii Regelui din noiembrie 1945 şi de alegerile din 1946, pe care comuniştii au fost obligaţi să le falsifice. La şedinţa de fondare a Cominformului „undeva în Polonia, la sfârşitul lunii septembrie”, Gheorghe Gheorghiu-Dej a trebuit să-şi ia angajamentul că va transforma curând România într-o republică sovietică (populară). Actul abdicării urma să se petreacă în ziua de 30 Decembrie, fiind, cum dorise Stalin, dedicat împlinirii unui sfert de veac de la întemeierea URSS. A existat o lună şi jumătate de speranţă, când Regele a fost la Londra, la căsătoria verişoarei sale Elisabeta [actuala Regină Elisabeta a II-a a Marii Britanii – n.red.]. Dacă nu se mai întorcea, declararea republicii ar fi fost constituţională. Dar, surpriză, Suveranul s-a reîntors în 21 decembrie şi s-a retras la Peleş, departe de comunişti. Cum ziua sorocită se apropia vertiginos, s-a trecut repede şi în mare taină la decapitarea armatei prin trei decrete regale false, dar publicate în Monitorul Oficial, apoi, în 29 decembrie, dr. Petru Groza, primul ministru impus de procurorul sovietic Vâşinski, l-a invitat, prin mareşalul Palatului, Dimitrie Negel, să vină în Bucureşti, lăsând să se înţeleagă că ar dori să discute despre căsătoria cu principesa Ana de Bourbon-Parma. Acţionase în conformitate cu un plan privind abolirea monarhiei şi proclamarea republicii  sovietice (populare) redactat şi aprobat de Comitetul Central în dimineaţa acelei zile. Majestatea Sa a venit a doua zi însoţit de Regina Mamă Elena şi s-a stabilit la Palatul Elisabeta. La prânz s-au trezit cu Petru Groza însoţit de Gheorghiu-Dej, neanunţat în prealabil. După o introducere cu „glumiţe” de prost gust, Petru Groza i-a înmânat actul abdicării – ce conţinea formula imbecilă „abdic pentru mine şi urmaşii mei” – adus de la Moscova de Emil Bodnăraş. Ameninţat cu execuţia a 1000 de tineri dintre cei arestaţi la marele miting din 1945, cu telefoanele tăiate şi cu palatul înconjurat de Divizia Tudor Vladimirescu, atent supravegheată de comisarii si politrucii sovietici, Regele a semnat. Sunt de reţinut următoarele: 1) Seara s-a întrunit Adunarea Naţională sub conducerea lui Mihail Sadoveanu. Erau 45 de persoane, nicidecum 295, cum menţionează documentul întrunirii, falsificat de cei care „număraseră voturile şi în 1946”, doar deputaţii comunisti din Bucureşti, restul – 250 – fiind în vacanţă. Atunci s-a votat abolirea monarhiei multiseculare şi înlocuirea cu noua formă de guvernământ republicană de tip gubernial, adică fără şef de stat. 2) Numai Adunarea Constituantă avea drept să aprobe şi să  legifereze schimbarea formei de guvernământ. 3) Regele a fost silit să abdice, formula „las poporului român libertatea de a-şi alege noua formă de stat” fiind o culme a cinismului comunist. 4) Dr. Petru Groza şi Gheorghe Gheorghiu-Dej au comis un act penal de maximă gravitate: încălcarea jurământului de credinţâ faţă de Rege şi Ţară la numirea guvernului dr. Petru Groza! Concluzia este una singură: Republica Română, apărută pe hartă, spre mulţumirea lui Stalin, exact în măreaţa zi a aniversării a 25 de ani de la întemeierea URSS, a fost, este şi va fi veşnic ilegală şi lipsită de legitimitate.

EMANUEL BĂDESCU

ANEXE PROPUSE DE REDACŢIE

1. 29 decembrie 1947, Bucureşti: Plan de măsuri adoptat de Comitetul Central al Partidului Comunist Român privind înlăturarea monarhiei şi proclamarea Republicii (Arhivele Naţionale Istorice Centrale, Arhiva C.C. al PCR, fond 103, dosar 488/1947, f. 5-6, apud Ioan Scurtu, România. Viaţa politică în documente, Arhivele Statului din România, Bucureşti, 1996, vol. III. 1947, pp. 288-289):

2. 30 decembrie 1947, Bucureşti: Actul de abdicare, adus de la Moscova de Emil Bodnăraş şi impus Regelui Mihai pentru a fi semnat la 30 decembrie 1947:

Mihai I^iu
Prin grația lui Dumnezeu și voința națională
Rege al României

La toți de față și viitori, sănătate

        În viața Statului român s-au produs în ultimii ani adânci prefaceri politice, economice și sociale, cari au creiat noi raporturi între principalii factori ai vieții de Stat.

        Aceste raporturi nu mai corespund astăzi condițiunilor stabilite de Pactul fundamental — Constituția Țării — ele cerând o grabnică și fundamentală schimbare.

        În fața acestei situațiuni, în deplină înțelegere cu factorii de răspundere ai Țării, conștient și de răspunderea ce-mi revine, consider că instituția monarhică nu mai corespunde actualelor condițiuni ale vieții noastre de Stat, ea reprezentând o piedică serioasă în calea desvoltării României.

        În consecință, pe deplin conștient de importanța actului ce fac în interesul poporului român,

A B D I Cpentru mine și pentru urmașii mei dela Tron, renunțând pentru mine și pentru ei la toate prerogativele ce le-am exercitat ca Rege al României.

        Las poporului român libertatea de a-și alege noua formă de Stat.

Mihai
Dat la București,
astăzi 30 Decembrie 1947.

3. „DOSARUL” COMPLET

„Dosarul” probelor care demonstrează ilegalităţile, abuzurile şi încălcările flagrante ale constituţiei comise de autorii loviturii de stat din 30 decembrie 1947 a fost alcătuit de juristul Eleodor Focşeneanu în lucrările Două săptămâni dramatice din istoria României: 17-30 Decembrie 1947 (1997, ed. a III-a, Curtea Veche Publishing, 2014), Istoria constituţională a României (1859 – 1991) (Humanitas, 1992; ediţia a III-a, din 2009, ajunge până în 2003). Puteţi descărca a doua lucrare în ultima ei ediţie aici:

Eleodor-Focseneanu_Istoria-Constitutionala-a-Romaniei_1859-2003_editia-a-III-a