Arhive zilnice: noiembrie 25, 2019

Iulian Chifu: „Declaraţia Custodelui Coroanei a fost întemeiată, ambasadorul Rusiei trebuie mustrat/rechemat.”

Iulian Chifu, analist politic, şi-a exprimat, pentru TVR, punctul de vedere privind atacul lansat de Ambasada Federaţiei Ruse la adresa Majestăţii Sale Margareta:

Majestatea Sa a fost în deplină concordanţă cu realitatea istorică, cu poziţia oficială a României, şi nu este pentru prima oară când ambasadorul Kuzmin are asemenea reacţii incalificabile, inacceptabile. Ministerul Afacerilor Străine ar trebui cel puţin să-l cheme pe ambasador şi să-i înmâneze o notă de protest pentru modul în care se raportează la postura sa de diplomat şi, considerând faptul că este un recidivist, ar putea să evalueze şi posibilitatea ca să-i retragă acreditarea diplomatică.

Vezi şi:

Tânără din Botoşani, în apărarea Reginei: „Avem pe teritoriul României un ambasador care îi sfidează istoria.”

Ariadna Cîrligeanu, elevă în Botoşani:

Acum că s-a terminat tot circul cu votarea cu România Normală sau cu PSD:

Avem pe teritoriul României un ambasador ce nu respectă în niciun fel acest stat şi poporul ei, sfidându-i istoria, bătându-și joc de zecile de mii de familii ale deportaţilor si bătându-și joc de alte milioane de români. Eu doar întreb, chiar nu se sesizează nimeni asupra declaraţiilor comuniste ale lui Kuzmin, sfidătoare la adresa poporului român?

Doar M.S. Margareta a avut mai mult curaj faţă de toţi guvernanții noștri la un loc. Da, doar Majestatea Sa a putut să îi transmită un mesaj lui Kuzmin şi alor lui, devenind mai nou, ţinta atacurilor lui jegoase.

Și România are o voce…

Vezi şi:

Oameni drepți și curajoși: 173 519

Lor nu le-a mulțumit nimeni în seara alegerilor.

Și totuși ei au fost votanți curajoși, care nu s-au dus la vot mânați de frica „răului mai mare”.

Și totuși ei au fost oamenii drepți care au știut să spună: nu, domnule profesor Iohannis, nu aveți medie de trecere pe ultimii 5 ani de exercitare a functiei; nici dumneavoastră, doamnă profesoară Dăncilă, nu ați luat examenul de admitere la președinția României!

Statistica îi va uita în colțul “voturi nule la turul II al alegerilor prezidențiale 2019″

173 519 voturi nule. Peste 18 000 de secții de votare. Adică mai puțin de 10 drepți pentru fiecare secție de votare. Dacă noi, monarhistii, ne-am lua în serios ar fi trebuit să fim cel puțin 100 în curtea fiecărei secții de votare. Cu steaguri adevărate și margarete la rever.

Duminică nu s-au găsit zece drepți pentru a spune adevărul în cetățile lor. Iar mulți dintre cei care știu adevărul au tăcut sau au îngroșat rândurile oștii de strânsură a republicii minciunii.

Să încetăm să ne mințim, prieteni! Prima reacție a „răului mai mic” a fost edificatoare: nu a început prin a mulțumi smerit celor care l-au votat ci prin a poza în șeful combativ care reprezintă fără rest „România normală”!

Câte șanse sunt ca acest mic baron local care s-a instalat ca uzurpator la Cotroceni să cedeze Tronului ceea ce-i aparține?

Una singură: să regretăm, noi cei care am stat acasă sau am votat cu uzurpatori, fapta noastră și să ne pregătim pentru anul viitor pentru a nu-i da uzurpatorului și „parlamentul său”.

Pentru cine mai avea dubii, zelatorii fostului burgmeister cer deja o reforma constituțională în sensul unei republici prezidențiale!

Vivat România! Vivat Regina!

Monarhiştii români, în apărarea Reginei: „Ambasadorul Rusiei trebuie rechemat. A jignit Coroana, un simbol al statalităţii.”

COMUNICAT
Alianța Națională pentru Restaurarea Monarhiei
25 noiembrie 2019

 

Alianța Națională pentru Restaurarea Monarhiei nu este deloc surprinsă că Rusia încă vede în Coroana Română o amenințare la adresa planurilor și intereselor sale în România, dar și în zona Balcanilor și a Mării Negre. Asta, din cauza numeroaselor episoade istorice zbuciumate pe care ni le-a ”oferit” marele vecin de la răsărit în decursul istoriei statelor românești și a României.

Citește în continuare Monarhiştii români, în apărarea Reginei: „Ambasadorul Rusiei trebuie rechemat. A jignit Coroana, un simbol al statalităţii.”

Deputat român intervine în diferendul dintre Casa Regală şi Ambasada Rusiei: „Ambasadorul să-şi ceară scuze.”

Daniel Gheorghe, deputat al Partidului Naţional Liberal

„Ambasada Rusiei la București comite, pe pagina sa de „feisbuc”, un atac absolut trivial și lipsit de orice minimă decență diplomatică la adresa MS Margareta, Custodele Coroanei Române. Cred ca ambasadorul Federației Ruse are obligația de a-și cere public scuze pentru această nouă ieșire demnă de limbajul sovietic și de stilistica agresivă propagata cândva de Rusia comunistă. În rest, ceea ce nu este de mirare este faptul că Rusia se înțelege de minune cu cei care mizează pe corectitudine politică și pe relativism, în schimb se arată tare insolenta în fața unui discurs cu adevărat Național și în acord cu adevărul istoric precum cel pe care îl vedem tot mai des, iar asta ne bucură deosebit, la MS Margareta a României.”

Vezi şi:

Valerian Stan, reacţie la polemica Ambasadorului Rus cu Regina României: „Sunt chestiuni de reparat.” Soluţie.

„În urma discursului de la Seara regală în onoarea Corpului Diplomatic, ambasadorul rus la București a ales să polemizeze pe un ton nepotrivit cu Custodele Coroanei. Pot să meditez asupra oportunității referirilor la Rusia, din discurs – și poate chiar și a fondului unui aspect sau altul (în orice caz nu cu privire la agresiunea împotriva Ucrainei din 2014). În schimb nu am dubii că d-l Kuzmin și Kremlinul ignoră nepermis faptul că după 1989 propria atitudine față de interesele românești n-a fost câtuși de puțin firească. Și mă refer în primul rând la perpetuarea consecințelor Pactului Hitler-Stalin, în principal prin ingerințele permanente și contrare dreptului internațional din Republica Moldova. Și apoi desigur și chestiunea Tezaurului, confiscat abuziv de peste un secol. Prin urmare, cred că dacă Moscova se așteaptă la alte sentimente din partea românilor ar trebui să facă dovada că dorește sincer să reparăm împreună răul ce ne-a fost făcut.”

Vezi şi:

Tânăr istoric: „Rusia, atitudine sfidătoare”. Ce jigniri a lansat Ambasada faţă de Custodele Coroanei

Queen of Romania, provoked by Russian attack against Royal Romanian Identity and Values

QUEEN OF ROMANIA, PROVOKED BY RUSSIAN ATTACK AGAINST ROYAL ROMANIAN IDENTITY AND VALUES

Regina Margareta Seara Corpului Diplomatic 2019

The Custodian of the Romanian Crown: „All of Russia’s assaults on our security, from the attack on Georgia in 2008 to the attack on Ukraine in 2014 and the Russian military intervention in the Middle East in 2015 happened around our part of the world, around what used to be called NATO’s “Southern Flank”. We boosted our defence budgets and will continue doing so. But we should all remain faithful to our cardinal principle that European security is indivisible; that is the lesson we learnt from the horrors of the past century.»”.  Citește în continuare Queen of Romania, provoked by Russian attack against Royal Romanian Identity and Values