Roxana Iordache, în 2009: „Cine îl contestă pe Radu al României Îl contestă, de fapt, pe Regele Mihai.”

PENTRU CEI CARE SE CRED MAI MONARHIŞTI DECÂT REGELE, 21 aprilie 2009

Candidatura Principelui Radu al României a aprins contestaţii din partea a două categorii: unii monarhişti care se pretind mai monarhişti decât însuşi Majestatea Sa Regele Mihai şi unii republicani care, brusc, s-au pomenit apărători ai purităţii monarhiei şi valorilor ei. Ca pretext de contestare a candidaturii A.S.R. Radu.

Să le luăm pe rând: republicanilor care se erijează în apărători teoretici ai monarhiei,  dar pe care o contestă practic, cred că le putem recomanda să citească răspunsurile către monarhiştii care se cred mai monarhişti decât Regele. Cu această ocazie, ei îşi aduc la suprafaţă mai vechi frustrări legate de succesiunea la Tronul României şi o contestă, acum, pe faţă, încurcând, însă, planurile, pentru că succesiunea regală nu are nici o legătură cu scrutinul prezidenţial pe care îl va câştiga Prinţul Radu.

Mai precis, i se contestă Regelui Mihai decizia de a o desemna ca succesoare pe A.S.R. Principesa Margareta a României, după ce unii au contestat, tacit, acordul Majestăţii Sale privind căsătoria Principesei pe care avea să o desemneze moştenitoare cu – vai! – actorul Radu Duda. Şi din acest sofism ei îşi construiesc pretextul contestării candidaturii prezidenţiale a prinţului consort, care a primit, între timp, de la Casa de Hohenzollern-Sigmaringen, titlul de Principe de Hohenzollern-Veringen, iar de la Majestatea Sa Regele Mihai, Şef al Casei Regale a României, titlul de Alteţă Regală.

Mai precizăm că respectivii contestatari pornesc de la premise greşite, pentru a putea trage concluzii eronate. Mai precis, ei susţin că trebuie respectată legea salică, dar se pronunţă pentru Nicolae, nepotul Regelui care l-a însoţit, pe când era copil de 7 ani, în vizita pascală din 1992.  Şi amestecă, dezinvolt, contestarea succesiunii şi contestarea candidaturii Principelui Radu.

Să demontăm sofismul hiper-monarhiştilor, făcând nişte precizări necesare şi separând, totodată, planurile între succesiune şi candidatura prezidenţială.

SUCCESIUNEA

A contesta decizia Regelui Mihai este o trufie şi o desconsiderare a Majestăţii Sale care, în calitate de Şef al Casei Regale Române are dreptul suveran de a decide.

Deci, cei care se declară monarhişti purişti, şi topiţi de respect şi iubire pentru Rege, dar îi contestă deciziile,  în realitate, Îi insultă inteligenţa şi discernământul. Şi demonstrează o înapoiere ipocrită, faţă de Regele Mihai, care este un spirit novator şi vizionar, o întruchipare perfectă a echilibrului între tradiţie şi modernitate.

Unii ar fi vrut să rămânem blocaţi în proiectul legii salice, demodată şi abandonată peste tot în Europa. Ei invocă, astfel, strict fariseic respectarea vechilor rigori ale Casei Regale a României, pentru a inova, mai precis, a improviza preferenţial pe marginea lor. Contestă, adică, desemnarea Principesei Margareta ca succesoare, ceea ce nu denotă decât misoginism stupid, din moment ce se pronunţă pentru Nicolae, care tot în interdicţiile prevăzute de legea salică se înscrie, fiind urmaş pe linie feminină.

Oricum, problema e privită emoţional şi fără să se ţină seama de datele realităţii. Nicolae nici nu e încă prinţ, abia la anul va primi titlul de la Casa de Hohenzollern. Dar nu asta-i problema, cred că ea s-ar fi soluţionat anticipat. Problema este dublă: România aşa cum e la ora actuală n-are perspective monarhice şi chiar dacă ar avea, Nicolae nu e încă pregătit pentru asta. Ar avea de domnit peste o şerpărie, pe care nu o ştie.

Nicolae este un tânăr instruit cu educaţia pe care o primesc alteţele regale europene, chiar dacă nu are încă acest titlu. Dar instrucţia lui se datorează – trist paradox –  tocmai faptului că mama lui, Principesa Elena, a refuzat să-l lase să vină să se stabilească în ţară, atunci, după vizita pascală din 1992, cum ar fi vrut Regele Mihai. Ăsta-i un aspect. Alt aspect este că nu trebuie să rămânem blocaţi în proiect. Legea salică e o absurditate de mult depăşită în Europa (în Marea Britanie nici n-a funcţionat vreodată, ca dovadă şi epocile cele mai înfloritoare din istoria Angliei care poartă nume de regine), deci desemnarea ASR Principesa Margareta în calitate de succesoare a fost firească.

Alteţa Sa Regală s-a implicat în societatea românească încă de la începutul anilor 1990, în principal, prin fundaţia pe care a iniţiat-o sub egida Casei Regale Române. De ce să i se conteste dreptul la succesiune? Din misoginism, dar ca să n-o recunoască,  niciodată cei care o contestă nu au adus nici un argument. Ba da, am uitat: faptul că s-a căsătorit cu un român devenit principe meritocrat, aşa cum se întâmplă în toate Casele Regale moderne ale Europei –  e.g. Principele consort al Reginei Danemarcei (naşa Principesei Margareta) , Principesa Laetitia a Spaniei – o fostă jurnalistă superbă şi sclipitor de inteligentă, n-a avut nici o importanţă nici că era divorţată, iar căsătoria cu Prinţul Moştenitor Felipe s-a petrecut chiar la catolicii fervenţi din Spania.

Şi dacă Majestatea Sa Regele Mihai, cum era şi normal, a renunţat la legea salică – are această calitate decizională, Parlamentul doar o consemnează, în cazul revenirii la monarhie constituţională -, nu era decât firească desemnarea Întâii Născute, în condiţiile pregătirii, calităţilor, notorietăţii la Casele Regale şi implicării ei româneşti. Dar problema unora este Principele Radu.

CANDIDATURA PREZIDENŢIALĂ A PRINCIPELUI NON-DINASTIC

Cei care îl contestă o fac, de fapt, dintr-un simplu efect de frustrare, că un om dintre noi a ajuns Alteţă Regală şi că Principele meritocrat are perpectiva de a deveni preşedintele României. Contestatarii sunt orbiţi de patimă, nu vor să-l (re)cunoască pe Radu al României, ceea ce contestă ei fiind tocmai meritocraţia ca principiu: şi aici ei se întâlnesc aparent paradoxal cu acei republicani care se erijează, subit, în avocaţi ignoranţi ai purităţii monarhice. Deşi, totodată, acei republicani consideră, hilar, monarhia constituţională – cea mai nouă formă de stat – ca „relicvă istorică”, dar în acelaşi timp se dovedesc retrograzi, fiindcă ignoră alcătuirea monarhiilor europene moderne.

Corul de lamentaţii fariseice pune aceeaşi placă: „un actor, un actoraş, un provincial, Principe şi candidat prezidenţial”. Meritocraţia a fost apanajul României Regale şi Regele Mihai decide atât în acord cu tradiţia naţională, cât şi cu actualitatea europeană.

Cine îl contestă pe Radu al României Îl contestă, de fapt, pe Regele Mihai.

Din moment ce i-a conferit lui Radu titlul de Alteţă Regală – care era facultativ şi este onorific, fiindcă nu-i conferă drepturi dinastice – înseamnă că şi-a dovedit caracterul şi valoarea, fiindcă Regele Mihai nu ar fi făcut asta pentru cineva care nu merită. Şi nici nu şi-ar fi dat consimţământul la căsătorie, oricât şi-ar iubi fiica, dacă Radu Duda nu era deosebit. Şi nici ASR Margareta nu se mărita cu el, pentru că, superbă şi inteligentă cum e, a avut atâţia ani de unde alege şi nu a ales, a refuzat şi oferte din case domnitoare europene, şi din rândul personalităţilor publice internaţionale, precum actualul premier al Marii Britanii, Gordon Brown, a cărui dragoste a vieţii a fost. Ca să fim sinceri şi să dovedim bună credinţă.

Dacă lăsăm prejudecăţile stupide, vedem imediat că Radu al României este urmaş de intelectuali şi militari ieşeni, şi pe jumătate basarabeni, un om educat, profund inteligent şi elevat, prezentabil, o mândrie pentru România. Da, a fost actor. Şi asta-i de ruşine sau de laudă? Din nou îi discredităm pe artişti? Chiar credem că Olga Tudorache ar fi acceptat pe oricine partener de scenă, dacă nu era artist autentic? Ar trebui să se ştie ce actor a fost Radu Duda – ca dovadă şi reuşitele lui pe scenele internaţionale. Pe de altă parte, dacă nu ar fi fost de elită, conta pentru rolul de azi? Şi Ronald Reagan a fost actor, şi a schimbat istoria lumii.

În haosul mizerabil care guvernează România, trebuie un reper ferm, care să pună ordine şi să rânduiască lucrurile instituţional, iar această persoană este Radu al României ca preşedinte al ţării, aflat deasupra partidelor, deasupra politicului şi a intereselor de grup. Să lăsăm prejudecătăţile şi să încercăm să evaluăm realist realitatea. Fără pragmatism, transformăm Casa Regală şi monarhia în instituţii muzeale, pe care le contemplăm steril, sperând să ne pice din cer restaurarea monarhiei – mă tem că aşa vom ajunge bătrâni, fără să fi reuşit să contribuim cu nimic la atingerea unui ideal pentru care chiar nu ne implicăm altfel decât contestând înseşi căile reale şi realiste de scoatere a României din mocirlă.

Repet: mi-aş dori din inimă ca România să revină la monarhie. Dar asta ţine de voinţa poporului român. Care trebuie exercitată în cunoştinţă de cauză. Repet şi asta: dacă Radu al României ca preşedinte pe principiul monarhului constituţional – adică mai presus de partide, un garant instituţional, unificator social şi naţional – va determina, prin exemplul personal, poporul român să ceară revenirea la monarhie va fi minunat. Dacă românii vor prefera în continuare forma actuală de stat, măcar vom avea un preşedinte de elită, cu o continuitate de 10 ani – sunt sigură că va fi reales – timp al edificării instituţionale de durată şi al dezvoltării durabile.

Radu al României este garanţia pentru scoaterea României din impas. Şi asta nu pe principiul omului providenţial, aşa cum le place românilor paternalişti, ci pe principiul instanţei instituţionale care este preşedintele ţării în principiu. Radu al României a înţeles că impasul României este, în principal, de două feluri: instituţional şi moral, iar aspectul moral, precaritatea morală se leagă de haosul instituţional. Cheia este să pui ordine în acest haos şi numai un Principe non-dinastic o poate face la ora actuală.

Contestatarilor le recomand să se gândească nu în ultimul rând la faptul că fac un păcat, deoarece contestă discernământul Regelui şi Îi desconsideră spiritul vizionar.

Regele Mihai e mult mai inteligent decât noi şi are acel instinct al binelui şi al viitorului bun al României, pe care ar trebui să-l credităm cu toată recunoştinţa, nu să-l contestăm.

Cred că premisa majoră de la care se cuvine să pornim este încrederea în Majestatea Sa Regele Mihai I.

Dacă ne pretindem monarhişti, dar contestăm deciziile Regelui înseamnă că ne socotim mai deştepţi, mai morali şi chiar mai monarhişti decât Majestatea Sa.

Dixi et salvavi animam meam.”

Reclame

2 comentarii la &8222;Roxana Iordache, în 2009: „Cine îl contestă pe Radu al României Îl contestă, de fapt, pe Regele Mihai.”&8221;

  1. Miralena Marinescu De acord cu TOATE argumentele din articolul de mai sus in fvoarea succesiunii ASR Margareta la tronul Romaniei si a capacitatii printului Radu de a ajuta ca
    print consort.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s