Monarhiştii susţin o Adunare Constituantă, nu un referendum: „Parlamentul nu trebuie să ia noua Constituție de la zero, ci de la 1923!”

România Republică Coroana în Exil Margareta Custode.jpg

COMUNICAT DE PRESĂ

Alianța Națională pentru Restaurarea Monarhiei – ANRM a luat act de discuțiile care au avut loc în ultimele zile pe scena politică despre rolul Casei Regale  în societate.

Deplângem faptul că aceste conversații au loc abia după decesul Regelui Mihai, nu și în timpul vieții Majestății Sale, care nu a mai avut astfel șansa să revină pe tronul de pe care a fost alungat.

Observăm că principalele partide parlamentare văd în monarhia constituțională un sistem de guvernământ care poate asigura stabilitatea pe termen lung a României, așa cum s-a întâmplat între 1866 și 1947.

Amintim că principalul motiv al liderilor politici de acum 151 de ani pentru adoptarea monarhiei constituționale a fost tocmai rolul de arbitru, de mediere și de unificare pe care l-a avut Coroana, în contextul unei societăți mereu fragmentată și agitată.

Salutăm faptul că actorii politici vor să informeze românii în legătură cu avantajele monarhiei constituționale, în comparație cu actualul sistem semi-prezidențial, înainte de un eventual vot pentru schimbarea formei de guvernământ.

Totuși, atenționăm asupra unui referendum pripit, în care românii să aleagă între monarhie sau republică. Din punctul de vedere al ANRM, acest gest nu este unul de dorit. De aceea, propunem clasei politice o strategie în cinci pași pentru restaurarea monarhiei:

  1. Un act nul: Parlamentul constată nulitatea abdicării forţate a M.S. Regelui Mihai I din 30 decembrie 1947 şi a proclamării republicii din 30 decembrie 1947, de către o „adunătură parlamentară” de 20-30 de persoane, care a încălcat toate legile şi normele constituţionale în vigoare la acel moment. Constituţia Republicii Socialiste România din 1965 a fost total abrogată de abia la….8 decembrie 1991, când s-a desfăşurat referendumul naţional pentru adoptarea actualei constituţii. Se constată continuitatea între actul ilegal din 30 decembrie 1947 şi regimul prezent.
  1. Revenirea în legalitate: Parlamentul devine Adunare Constituantă, revizuieşte Constituţia din 1923 (în vigoare până la actul din 30 decembrie 1947) şi adoptă varianta revizuită, pe care o supune aprobării populare. La reviziure recomandăm să se țină cont și de Normele Fundamentale ale Familiei Regale ale României, așa cum au fost ele date de Regele Mihai.
  1. Voinţa naţională: Constituţia este validată prin referendum naţional, cu întrebarea: „Sunteţi de acord ca România să revină la monarhia constituţională prin adoptarea variantei revizuite a ultimei constituţii monarhice?”. Nevalidarea referendumului permite Adunării Constituante să propună o nouă constituţie republicană.
  1. Suveranul legitim: Parlamentul constată că, potrivit Constituţiei, M.S. Margareta, fiica cea mare și moștenitoarea desemnată a Regelui Mihai, este Regina României.
  1. Voinţa regală: M.S. Margareta prezintă Parlamentului noul Statut al Casei Regale a României şi Parlamentul îl aprobă.

Sfătuim decidenții politici să trateze cu maximă seriozitate chestiunea revenirii la monarhia constituțională și considerăm oportună implicarea cultelor religioase în discuții. Această schimbare poate fi temelia unui proiect de țară pe termen foarte lung, așa cum a fost și acum 151 de ani.

În plus, informăm că România nu este singurul stat care a trecut prin regimuri dictatoriale și care privește monarhia ca pe un factor de stabilitate. Serbia, Georgia, Albania, Bulgaria și Brazilia au discuții serioase, la nivelul întregii societăți, despre restaurarea monarhiilor. Privim cu încredere la Spania, o țară care s-a transformat miraculos după sfârșitul dictaturii Franco grație rolului stabilizator al Coroanei spaniole.

Parlamentul nu trebuie să ia noua Constituție de la zero, ci de la 1923! 

Alianța Națională pentru Restaurarea Monarhiei

Reclame

6 comentarii la &8222;Monarhiştii susţin o Adunare Constituantă, nu un referendum: „Parlamentul nu trebuie să ia noua Constituție de la zero, ci de la 1923!”&8221;

  1. Nu sunt Român și nu știu nimic despre Constituție care este discutată. În plus, cu toată onestitatea, nu sunt un monarhist în adevăratul sens. Dar cred că o Regină (sau Rege) ca figură, fără putere reală … așa cum este acceptată în Marea Britanie … ar fi benefică pentru România și pentru oamenii ei minunați. Monarhul ar fi un avantaj pentru orice guvern la putere în timpul domniei lui … dându-i consiliere președinților și primilor miniștri, întotdeauna cu intenția de a proteja drepturile poporului.

    Imi cer scuze daca acest lucru nu are sens, romanul meu este sarac in momentul de fata si am folosit Google pentru a scrie acest comentariu.

  2. Consttitutia din 1923 revizuita capata putere dupa ce este semnata de monarh! Pana atunci este doar o propunere de revizuire iar legea salica este in constitutie!

  3. Foarte bun acest comunicat al ANRM.Ceea ce vreau eu să subliniez este capcana pe care o reprezintă în acest moment un referendum care ar pune cetățeanul obișnuit să aleagă între monarhie și republică. Pentru un vot corect și legitim, oamenii trebuie să fie în deplină cunoștință de cauză, adică trebuie să știe ce înseamnă monarhia constituțională și ce înseamnă republica. Acest lucru este IMPOSIBIL după 42 de ani de propagandă comunistă acerbă și alți 28 de ani de propagandă postcomunistă (neocomunistă ) și securistă contra monarhiei și a Familiei Regale, care continuă și astăzi cu aceeași intensitate.
    Eu cred că primul pas ar fi contestarea la Curtea Constituțională a actului de abdicare forțată a MS Regele Mihai I și a celui de proclamare al republicii, din 30 decembrie 1947.
    După declararea acestor acte ilegale ca fiind neconstituționale, Curtea Constituțională ar obliga astfel Parlamentul să se transforme în Adunare Constituantă care să proclame restaurarea monarhiei și a constituției dîn 1923 revizuită, adică pașii propuși și de dumneavoastră.
    După 20 de ani de la revenirea la monarhia constituțională, s-ar putea organiza un referendum în care românii să aleagă, în mod corect și pe deplin informați, între monarhie și republica de sorginte bolșevică în care, din nefericire, trăim astăzi.
    Cu stimă,
    Adrian Gavrilă

    1. Romania nu a fost niciodata republica……….scriu cu r mic,,,,,pentru ca nu merita.Tara noastra a fost tara Regilor si Voievozilor care au „DOMNIT: zeci de ani.A fost o tara normala dar nu o tara a „bascilor” de neam prost.

  4. Acest lucru trebuia să se întâmple în 1990,păcat că sa irosit 28 de ani în care am trăit o democrație comunistă. Dar încă nu e prea târziu.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s