7 noiembrie 2017 – un eveniment despre Dinastii a acoperit centenarul loviturii de stat bolşevice

Alianța Națională pentru Restaurarea Monarhiei (ANRM) a organizat, cu sprijinul European Law Students Association (ELSA) Bucharest, evenimentul „Familia Regală a României în concertul dinastiilor europene”, desfăşurat în Aula Magna a Universităţii din Bucureşti din Palatul Facultăţii de Drept, marţi, 7 noiembrie 2017. Evenimentul a avut loc cu prilejul centenarului loviturii de stat bolşevice de la Petrograd din 1917 şi în ajunul zilei onomastice a Majestăţii Sale Regelui Mihai I, anunţă organizaţia de tineret a ANRM.

IMG_4131.JPG

În deschiderea evenimentului, decanul Facultăţii de Drept, domnul prof.univ.dr. Flavius Antoniu Baias, i-a transmis Regelui Mihai I urări de sănătate şi a concluzionat „nu putem să nu constatăm caracteristica fundamentală a regilor României, această evoluţie, care a dovedit o tărie de caracter remarcabilă a regilor României din păcate s-a încheiat cu domnia Regelui Mihai.”

Hz.JPG

Invitatul serii, lect. univ. dr. Sorin Cristescu, istoric, a susţinut expunerea intitulată „Relațiile dinastiei române cu dinastiile germanice, rusă și britanică. Organizare și rezultate”. „În seara aceasta se fac 100 de ani de la lovitura de stat bolşevică. Noi aici vorbim despre dinastii şi regi, dovadă că nu se poate construi nimic durabil decât pe adevăr”, a arătat profesorul Cristescu. După încheierea expunerii sale, la invitaţia organizatorilor, s-a angajat într-un dialog cu publicul.

IMG_4154.JPG

IMG_4203.JPG

IMG_4264.JPG

IMG_4247.JPG

Cuvântul de deschidere a aparţinut domnişoarei Bianca Isache, vicepreşedinte pentru seminarii şi conferinţe al ELSA Bucharest, iar cuvântul de închidere domnului Alin-Valentin Borcea, vicepreşedinte pentru comunicare al organizaţiei de tineret a ANRM.

IMG_4290.JPG

La eveniment a fost prezent şi domnul George Simion, copreşedinte al Platformei Unioniste Acţiunea 2012, iniţiatorul Alianţei pentru Centenar la care a aderat şi Alianţa Naţională pentru Restaurarea Monarhiei.

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s