Mihai Firică: „Sper că Nepotul Regelui își va înțelege greșelile din prezent, pentru a deveni un om puternic și echilibrat.”

nicolae-cu-cravata

Mihai Firică, decorat de Regele Mihai cu Medalia pentru Loialitate și apropiat din Craiova al Familiei Regale, a publicat un mesaj de susținere pentru Familia Regală în momentele de mare greutate prin care trec, în grija pentru starea de sănătate a Regelui Mihai.

”Sunt momente când prietenia arătată sau chiar gesturile simple de apreciere se transformă în zâmbet și bucurie, îți dau puterea de a merge mai departe pentru ca, la rândul tău, să întorci faptele bune și să-i răsplătește pe cei din jur cu fapte pozitive.
TUTUROR, VĂ MULȚUMESC PENTRU URĂRI!

Ziua de ieri mi-a fost umbrită de suferința celui mai important sărbătorit, Majestatea Sa Regele Mihai I al României, căruia mă rog ca Bunul Dumnezeu să-i dea sănătate, putere și să-i alunge suferința.
Și m-am întristat din pricina neînțelegerilor care au reapărut în spațiul public în urma unor gesturi necumpănite ale nepotului Regelui, Nicolae. Am fost surprins, nu am dorit să comentez acest nou episod marcat de lipsă de cumpătare din partea fostului principe. L-am îndrăgit pe acest tânăr din prima clipă și cred că are calități excepționale, un suflet curat și poate să parcurgă treptele devenirii unui adevărat bărbat de stat prin muncă, pregătire și dedicare totală Țării. M-am bucurat să constat că are un dar aparte în a se face îndrăgit și acceptat de cei pe care-i întâlnește, având o naivitate de tânăr asupra căruia viața încă lucrează spre a-l modela. De el se leagă multe speranțe ale oamenilor simpli, chiar și din partea acelora care nu sunt susținători ai Monarhiei Constituționale.
Credința mea în Rege a rămas constantă, de dezdruncinat, în ciuda zvonurilor sau a ceea ce credem că înțelegem pentru ca în clipa următoare realitatea să demonstreze că ne-am înșelat. Sper că Dl Nicolae de Medforth Mills își va înțelege greșelile din prezent și acestea, peste un timp, vor fi doar episoade de tinerețe din care va învăța pentru a deveni un om puternic și echilibrat.

Principesa Elena, mama lui Nicolae, a făcut astăzi câteva precizări și cred că toți trebuie să tragem cocluziile și învățămintele necesare:
„Sunt foarte dezamagită și îngrijorată de faptele fiului meu, Nicolae. Prin comportamentul său din zilele trecute, Nicolae a nesocotit intimitatea, suferința și demnitatea tatălui meu, Regele Mihai.

I-am transmis, în trecut, lui Nicolae faptul că Regele nu dorește să îl vadă din cauza comportamentului său lipsit de principii morale. Chiar Regele, primind vestea căsătoriei fiului meu, i-a transmis lui Nicolae, într-o scrisoare privată din 4 august 2017, că este profund întristat că Nicolae nu a făcut nimic pentru a clarifica paternitatea presupusului său copil, o fetiță de aproape doi ani. Aceasta arată o lipsă de responsabilitate inacceptabilă.

La cea mai recentă vizită a mea la Aubonne, în luna august, tatăl meu mi-a confirmat personal decizia sa de a nu-l primi pe Nicolae, lucru cunoscut de fiul meu. Regele Mihai a făcut cunoscut, de câteva ori chiar în scris, că motivul deciziei de a-i retrage lui Nicolae titlul regal este că fiul meu nu are calitățile necesare pentru o poziție în Casa Regală a României.

Faptele lui Nicolae din aceste zile sunt profund greșite, moral si uman. Fiul meu a dat dovadă de dispreț față de România, față de poporul ei și față de principiile Casei Regale. Pentru mine, ca mamă, acest aspect este devastator.”

Principesa Elena a României

TRĂIASCĂ REGELE!”

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s