Vizita Maicii Alexandra (Principesa Ileana) la Paris, în 1978. Un episod povestit de Sanda Stolojan

Ileana3

„6 iulie [1978]

Principesa Ileana a României, acum Maica Alexandra, a venit în vizită la vecina noastră Maria Berindei, care m-a invitat și pe mine. Principesa Ileana este acum o maică bătrână, dar foarte vioaie și vorbăreață. Are pielea albă și fața aproape fără cute. Poartă ochelari, așa încât ochii ei albaștri nu se văd bine. E fericită, împăcată și în același timp combativă, a ctitorit o mânăstire de maici ortodoxe în America, dar n-are decât o singură maică. Ar vrea să aducă două maici din România. Paradoxal, dificultățile le fac americanii: cele două maici n-au primit încă viza.

Maica Alexandra se cam zbate în gol: în America lipsește complet spiritul mânăstiresc de supunere și umilință. Vin mulți vizitatori la mânăstirea ei în căutarea unei «atmosfere spirituale», dar când este vorba de ajutat la gospodărie, americancele refuză – le este străină smerenia de «maică».

Maica Alexandra, sau „Domnița” – căci așa i se mai spune – a moștenit probabil de la mama ei, regina Maria, energia britanică, un fel de spirit sportiv pe care-l simți și care îi îngăduie să reziste în mediul american materialist, la antipodul spiritualității ascetice.

Principesa Ileana are șapte copii (a fost căsătorită cu arhiducele Anton de Habsburg), e bunică și a trăit viața, acum, asemenea cucoanelor românce de pe vremuri (Trecute vieți de doamne și domnițe): s-a călugărit. O ținută tradițională într-o lume din care tradiția nu mai face parte, o lume care nu mai cunoaște așa ceva. Pentru noi e un fir legat de trecutul acela devenit cu încetul un mit, acoperit de nisipul ignoranței impuse de treizeci de ani încoace în România.

Chiar dacă Maica Alexandra nu este o personalitate deosebită, alegerea ei o distinge. Stilul mânăstiresc o prinde bine, o înalță, încât îți place s-o asculți vorbind despre necazurile ei cu ierarhia bisericilor ortodoxe în America. Maicii Alexandra îi place să fie ascultată de cei din jur (simți resturile obiceiului de-a fi Principesa Ileana în societate), dar e modestă. Recunoaște că nu poate să priceapă speculațiile teologico-filosofice ale părintelui Andrei Scrima (care a călugărit-o), pe care-l vede des. De asemenea, pare să-l fi descoperit recent pe Vladimir Lossky și recomandă lectura Pelerinului rus. În timp ce o ascult, în spatele ei, pe marginea ferestrei spre grădină (suntem la parter), trece o pisică neagră, pe urmă după ea o pisică cenușie, și iarăși altă pisică, un motan pestriț care se uită pe geam înăuntru. Baletul pisicilor dincolo de perdele e lent, neîncetat, ca și cum din ceaiul Principesei Ileana ar fi făcut parte aceste divertisment – parada pisicilor. Dar care-i mânăstirea fără pisici?”

(Sanda Stolojan, Nori peste balcoane. Jurnal din exilul parizian,Editura Humanitas, București, 1996, pp. 58-59)

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s