Doru Braia, 10 mai 1988, München: „Vom fi independenţi când ne vom putea întoarce ACASĂ, într-o Românie Mare a Românilor!”

Flori peste Prut.jpg

10 mai 1988 au fost evocaţi 111 ani de la proclamarea Independenţei României, la München (Germania), eveniment patronat de Misiunea Română Unită, Uniunea Mondială a Românilor Liberi, Biserica Ortodoxă Română, Consiliul Naţional Român şi Asociaţia Românilor Liberi din Germania. Monseniorul Octavian Bârlea a deschis festivitatea. Au luat cuvântul Ion Pantazi (Frontul Naţional al Unirii Românilor), 10 Mai în lumina zilei de astăzi; Horaţiu Comăniciu, Alexandru Bidian (Consiliul Naţional Român), Radu Roşianu, Doru Braia (Uniunea Mondială a Românilor Liberi), Independenţa?.

INDEPENDENŢA?

Doamnelor şi Domnilor,

DIn partea Uniunii Mondiale a Românilor Mondiale am primit delegaţia de a cuvânta în faţa Domniilor Voastre, cu ocazia evocării zilei de 10 Mai, zi cu o deosebită semnificaţie pentru poporul român.

Am folosit intenţionat cuvântul avocare, deoarece, după părererea mea, o adevărată sărbătoare a acestei zile sfinte pentru naţiunea română nu poate avea loc decât ACASĂ. Acasă, într-o ţară liberă, în mijlocul unui popor eliberat de orice subjugare, având în fruntea sa pe cei aleşi şi nu pe cei impuşi.

Ne plecăm capul cu pioşenie în memoria celor care au realizat actul de la 10 Mai 1877. Vorbind însă de Independenţă, se impune o întrebare firească:

SUNTEM INDEPENDENŢI?

Se prea poate ca, după principiile Dreptului Internaţional, România să fie considerat un stat independent. Sunt însă fraţii noştri din Basarabia şi Bucovina independenţi? Au fraţii noştri aromâni o ţară? Îşi poate exprima poporul român independent voinţa? La toate aceste întrebări răspunsul este NU!

Nu poate fi vorba de independenţă, atâta timp cât o putere străină îşi impune cu forţa interesele într-o ţară redusă cu violenţă la tăcere, aplicându-i un regim de teroare, susţinând ca prim-satrap un paranoic!

Nu poate fi vorba de independenţă, atâta timp cât poporului român i se interzice şi cel mai elementar drept uman, dreptul de a se hrăni!

Nu poate fi vorba de independenţă, atâta timp cât unei naţiuni i se distruge ce are mai valoros: cultura!

Revoltele din ultimul timp din ţara noastră au dovedit o năzuinţă de neclintit a poporului român de a trăi liber, într-o Românie Mare democrată.

Este de neînţeles cum, în acelaşi timp, organisme internaţionale, state tradiţional democratice acceptă drept reprezentant al poporului român un scelerat, impus cu cizma, nu cu Votul.

În acest context, revine un rol major Exilului Românesc, de a arăta lumii libere, oriunde şi oricând, prin orice mijloace îi stau la dispoziţie, tragedia României, făcând clar, în acelaşi timp, pericolul ce-l reprezintă pentru o lume liberă şi democrată pierderea identităţii unei naţiuni europene, lucru urmărit făţiş în România prin aplicarea unei adevărate spălări a creierului noii generaţii.

Dar, inerent, se mai impune aici o întrebare:

ESTE EXILUL ROMÂNESC CU ADEVĂRAT INDEPENDENT?

Nu este oare supus unor doctrine politice ce, în acest moment, sau poate nici în viitor, nu îşi găsesc aplicarea în România?

Nu se lasă oare stăpânit prea mult de patimi, ce l-au făcut atât de dezbinat?

Să nu uităm, pentru a nu cădea în pericolul de a deveni ridicoli, că:

NU POPORUL ESTE AL EXILULUI,

CI NOI SUNTEM ACEIA CE TREBUIE SĂ NE SUPUNEM LUI!

Noi suntem aceia ce trebuie să-i devenim porta-voce, atunci când strigătul LUI de ajutor este înăbuşit!

Trebuie să fim uniţi în ideal şi nu neapărat în modalităţi. Trebuie să-i dăm fiecăruia curaj atunci când se simte nevoia de a-şi ajuta neamul. Nici unul dintre noi nu poate susţine că a găsit formula salvatoare, dar fiecare are posibilitatea de a-şi face datoria faţă de acel popor care ne-a dat ce avem mai scump aici în pribegie, limba românească.

Unul scrie o carte, să-l ajutăm să fie citită! Altul scrie o pancartă, să-l ajutăm să fie ridicată! Unul spune o rugăciune, să nu-i tulburăm liniştea! Altul spune o poezie, să-l aplaudăm! Unul ţine o cuvântare, să nu-l criticăm! Altul aprinde o lumânare, să nu i-o stingem! Toţi vor forma o chintesenţă ce va duce la adevărata şi prestigioasa afirmare a Exilului Românesc. Ne-o cer cei ce, în suferinţă, păstrează şi pentru noi o entitare românească la poalele Carpaţilor.

Nu cred că vreunul dintre noi poate rămâne indiferent, aflând cât de mult se suferă în ţară.

Cuvântul UNIRE nu trebuie să rămână doar un ecou într-o sală de festivităţi.

Eroii de la 1877 au fost cei care au deschis drumul luptei pentru independenţă, ea va fi realizată pe deplin numai atunci când ne vom putea întoarce ACASĂ, într-o Românie Mare a Românilor!

AŞA SĂ NE AJUTE DUMNEZEU!

(„Stindardul Românilor”, nr. 19-20/1988, apud Dumitru Dobre, Laura Vlădoiu Stancu (eds.), 10 Mai în Exil, Institutul Naţional pentru Memoria Exilului Românesc, pp. 226-228)

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s