Emmanuel Macron: „Franţa are nevoie de un rege. S-a creat un vid.”

Emmanuel Macron.jpg

În Macron Par Macron (carte apărută în martie 2017),  jurnalistul Eric Fottorino îi adresează politicianului Emmanuel Macron întrebări despre Europa, democraţie, imigraţie şi colonialism.

Iată ce are de spus despre subiectul monarhiei în Franţa:

„Democraţia se prezintă întotdeauna ca fiind incompletă, fiindcă democraţia în sine nu este suficientă. Există în procesul democratic şi în funcţionarea sa un absent. În politica franceză, acesta este figura Regelui, pe care cred că în esenţă poporul francez nu l-a dorit mort. Teroarea a creat un vid emoţional, imaginar, colectiv: Regele nu mai este! S-a încercat după aceea să se umple acest vid, înlocuindu-l cu alte figuri: acestea sunt momentul napoleonian şi gaullist, mai ales. În restul timpului, democraţia franceză nu umple spaţiul. Se poate observa aceasta din interogarea permanentă asupra funcţiei prezidenţiale, care este valabilă de la plecarea generalului de Gaulle (în 1969; de altfel, erau cunoscute convingerile sale monarhiste până a devenit preşedintele Franţei în 1959 – n.n.). După el, normalizarea figurii prezidenţiale a reinstalat un loc gol în inima vieţii politice. Totuşi, ceea ce se aşteaptă de la preşedintele Republicii este să ocupe această funcţie. Totul s-a construit pe această neînţelegere.” [traducere proprie]

Emmanuel Macron a făcut aceste declaraţii în 8 iulie 2015, pe când era ministru al economiei în guvernul Manuel Valls (2014-2016), într-un interviu din hebdominarul Le 1, acordat lui ÉRIC FOTTORINO, LAURENT GREILSAMER şi ADÈLE VAN REETH:

„La démocratie comporte toujours une forme d’incomplétude, car elle ne se suffit pas à elle-même. Il y a dans le processus démocratique et dans son fonctionnement un absent. Dans la politique française, cet absent est la figure du Roi, dont je pense fondamentalement que le peuple français n’a pas voulu la mort. La Terreur a creusé un vide émotionnel, imaginaire, collectif : le Roi n’est plus là ! On a essayé ensuite de réinvestir ce vide, d’y placer d’autres figures : ce sont les moments napoléonien et gaulliste, notamment. Le reste du temps, la démocratie française ne remplit pas l’espace. On le voit bien avec l’interrogation permanente sur la figure présidentielle, qui vaut depuis le départ du général de Gaulle. Après lui, la norma­lisation de la figure présidentielle a réinstallé un siège vide au cœur de la vie politique. Pourtant, ce qu’on attend du président de la République, c’est qu’il occupe cette fonction. Tout s’est construit sur ce ­malentendu.”

(vezi şi site-ul Alliance Royale)

Macron constată că aşteptările de la preşedinţii Frantei au fost asemănătoare celor pe care francezii le-ar fi avut de la un rege. Este Macron monarhist? Deşi vorbeşte de golul creat prin absenţa Regelui, pe care democraţia franceză nu l-a putut umple, Macron nu afirmă nicăieri că ar susţine revenirea Franţei la monarhie. În plus, afirmaţia a fost făcută înainte ca Macron să fondeze partidul En Marche! şi să se înscrie în alegerile prezidenţiale. De altfel, acesta şi-a încheiat discursul de victorie din 7 mai 2017 cu „Trăiască Republica, trăiască Franţa!”.

Franţa a încetat să mai fie monarhie din anul 1848, în urmă cu 169 de ani, când a fost detronat regele Ludovic-Filip de Orléans. Cealaltă ramură a dinastiei, cea de Bourbon, a încetat să domnească în Franţa din 1830, în urmă cu 187 de ani. Nu în ultimul rând, Imperiul a căzut în 1870, în urmă cu 187 de ani. De atunci, monarhiştii au eşuat în restabilirea monarhiei (deşi, în 1870, erau majoritari), dinastiile de Bourbon, Orléans şi Bonaparte îşi dispută încă legitimitatea, iar Franţa este republică. Un referendum pe această temă probabil va confirma această situaţie.

Parafrazând spusele atribuite regelui Henric IV de Bourbon, „Parisul merită o liturghie” (Paris vaut bien un messe), Franţa merită un Rege! Deocamdată, are parte de preşedinţi care – o spune un politician care a devenit preşedinte al Republicii Franceze – nu pot umple golul lăsat de absenţa unui cap încoronat.

_______________

P.S.: Afirmaţiile lui Macron au fost preluate în 2015 de Sputnik International şi au apărut şi în presa britanică în 2017, după alegerea lui ca preşedinte:

“Democracy is always presented as if it were incomplete, because democracy is not enough by itself,” says Macron, elaborating that there is always something missing in the democratic process; some sort of void. “In French politics, this absence is the presence of a King, a King whom, fundamentally, I don’t think the French people wanted dead,” said Macron. “The Revolution dug a deep emotional abyss, one that was imaginary and shared: the King is no more!” According to Macron, since the Revolution France has tried to fill this void, most notably with Napoleon and then Charles de Gaulle, which was only partially successful. “The rest of the time,” said Macron, “French democracy does not manage to fill this void.”

(pasaj ales de Eleanor Halls)

 

Traducere: „Democraţia se prezintă întotdeauna ca fiind incompletă, fiindcă democraţia în sine nu este suficientă”, afirmă Macron, adăugând că în permanentă lipseşte ceva în procesul democratic; un fel de gol. „În politica franceză, această absenţă este prezenţa unui Rege, a unui Rege pe care, în esenţă, poporul francez nu cred că-l doreau mort”, afirmă Macron. „Revoluţia a creat un abis emoţional adânc, unul imaginar şi comun: Regele nu mai este!”. După Macron, întrucât Revoluţia franceză a încercat să umple acest gol, în primul rând cu Napoleon apoi cu Charles de Gaulle, încercare care a avut un succes parţial. „În restul timpului”, afirmă Macron, „democraţia franceză nu reuşeşte să umple acest gol.”

Anunțuri

Despre Tudor Vişan-Miu

Sunt un tanar cu preocupari intelectuale. Principalele mele domenii de interes: istoria, genealogia, memorialistica, literatura, lingvistica, economia, politica, filosofia, teologia. Legat de aceste domenii: cred ca nu exista o unica istorie "obiectiva si adevarata", ca fiecare persoană are origini familiale ce merita aflate si ca "o viata capata mai mult sens atunci cand este scrisa". Iubesc cartile. Cred ca a scrie corect in propria limba este o dovada de patriotism (nu am putut-o face in acest profil deoarece Gravatarul nu accepta diacritice - n.m.). Am o viziune social-economica "de dreapta". Cred ca "treburile publice" sunt o chestiune de interes general, dincolo de "partea scandaloasa" ce prea adesea însoteste administrarea lor (care ar trebui facuta de oameni de stat). In privinta formei de guvernamant a Romaniei, sunt sustinatorul unei monarhii constitutionale. Consider democratia si capitalismul cele mai bune sisteme inventate pana acum de catre om. Filosofic, ader la modernitatea clasica. Religios, sunt un crestin fundamentalist si conservator. ”Primeste deci darul meu, care ti-a fost adus, fiindca Dumnezeu m-a umplut de bunatati si am de toate” (Geneza, 33:11)

Un gând despre &8222;Emmanuel Macron: „Franţa are nevoie de un rege. S-a creat un vid.”&8221;

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s