Un înalt oficial al Casei Regale s-a întâlnit cu Prim-Ministrul României

Casa Majestății Sale Regelui anunță:

”Marţi, 7 martie 2017, Excelenţa Sa domnul Andrew Popper, Şeful Casei Majestăţii Sale Regelui, s-a întânit, la Palatul Victoria, cu Excelenţa Sa domnul Sorin Mihai Grindeanu, Prim-ministrul Guvernului României.

Au fost discutate aspecte privind activitatea publică a Familiei Regale, precum şi colaborarea cu instituţiile Guvernului României în vederea susţinerii interesului national.

În ultimii douăzeci de ani, activitatea publică a Familiei Regale a însumat peste 10.000 de angajamente publice în țară și 310 vizite externe cu caracter oficial sau public. În cele două decenii, România a avut zece guvernări diferite.

În seara de 21 martie 2017, la Palatul Elisabeta, Alteța Sa Regală Principesa Moștenitoare Margareta va prezida o seară dedicată aniversării celor douăzeci de ani de diplomaţie regală.”

Anunțuri

Despre Tudor Vişan-Miu

Sunt un tanar cu preocupari intelectuale. Principalele mele domenii de interes: istoria, genealogia, memorialistica, literatura, lingvistica, economia, politica, filosofia, teologia. Legat de aceste domenii: cred ca nu exista o unica istorie "obiectiva si adevarata", ca fiecare persoană are origini familiale ce merita aflate si ca "o viata capata mai mult sens atunci cand este scrisa". Iubesc cartile. Cred ca a scrie corect in propria limba este o dovada de patriotism (nu am putut-o face in acest profil deoarece Gravatarul nu accepta diacritice - n.m.). Am o viziune social-economica "de dreapta". Cred ca "treburile publice" sunt o chestiune de interes general, dincolo de "partea scandaloasa" ce prea adesea însoteste administrarea lor (care ar trebui facuta de oameni de stat). In privinta formei de guvernamant a Romaniei, sunt sustinatorul unei monarhii constitutionale. Consider democratia si capitalismul cele mai bune sisteme inventate pana acum de catre om. Filosofic, ader la modernitatea clasica. Religios, sunt un crestin fundamentalist si conservator. ”Primeste deci darul meu, care ti-a fost adus, fiindca Dumnezeu m-a umplut de bunatati si am de toate” (Geneza, 33:11)

2 gânduri despre &8222;Un înalt oficial al Casei Regale s-a întâlnit cu Prim-Ministrul României&8221;

  1. Felicitari dlui Andrew Popper pt activitate nobila si pretioasa pt Casa Regala,Familia Regala si Natiunea Romana,si Romania!!De asemenea salutam activitatea dlui Prim-Ministru Sorin Mihai Grindeanu in initiativa pozitiva de colaborare cu Familia Regala si Casa Regala a Romaniei!De asemenea dorim pt binele Tarii si Natiunii Romane sa faca mai mult si hotarati pasi in vederea pregatirii Aniversarii Marii Unire si desigur sprijin pt Familia Regala de asi ocupa locul cuvenit Familia Regala in Romania ce a fost luat ilegal la 30 decembrie 1947!!Daca dl Prim Ministru si alianta de Guvernare rezolva aceasta nedreptate facuta Regelui Mihai I -Familiei Regale si Natiuni Romane,Romaniei,ar face istorie de Mare Insemnatate si vor ramane in istorie (nu ca altii la etc)ca fauritori de Marea Schimbare la care tot asteapta natiunea romana!Si ar da un exemplu acest Guvern de Inalta tinuta morala,lumii intregi!Asa vor recastiga respectul si DEMNITATEA internationala si interna pierduta,mai nou si pierderea indentitatii care se anunta daca nu vor fi uniti sub Coroana Regala,romanii si Romania!!Daca isi iubesc si doresc binele intr-adevar Tarii si Natiunii Romane,aceasta este dovada de a face ce a facut Generalul Franco in Spania prin decret punand pe Regele Huan Carlos in fruntea Spaniei!!!Toate cele bune!!

  2. Ma bucur de aceasta data monarhistii au inteles necesitatea cooperarii institutionale a Casei Regale cu entitati statele rezultate din votul cetatenilor si s-au abtinut de la comentarii critice legate de optiunile politice ale unuia sau altuia.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s