Cum vedea Regele Mihai I viitorul Dinastiei în anul 1992, 1997 şi 2007

Regele Mihai Principesa Margareta.jpg

Regele Mihai

în 1992

lui Philippe Vigué Desplaces:

”La fel ca toate familiile aflate în situația noastră, am regretat că nu avem un fiu, deoarece Constituția Regală din 1923, conformă cu legea salică, interzice femeilor să domnească în Regatul României.

Margareta este totuși moștenitoarea probabilă, însă nimic nu este clar stabilit. Acesta este un punct pe care va trebui să îl rezolvăm la timpul oportun. Există o procedură bine definită în Constituție cu privire la articolele care trebuie amendate.

Dacă s-ar întâmpla ca eu să dispar înainte de a mă sui din nou pe tron, fiica mea cea mare ar deveni, după toate aparențele, șeful Familiei Regale. Apoi, dacă ea nu se căsătorește și nu are descendență, acest rol va fi jucat de fiul cel mare al următoarei mele fiice. Această alegere pare să corespundă preferințelor tuturor românilor pe care am putut să-i consult asupra acestei probleme. Dar nimic nu este încă definitiv stabilit. Eu nu pot lua de unul singur o astfel de hotărâre.

Am astăzi patru nepoți. Nici unul nu poartă titlul de prinț, deoarece pentru aceasta ar trebui să treacă prin Parlamentul român. Pe de altă parte, este neapărat necesar ca ei să fie cunoscuți în România și să vorbească limba compatrioților lor. Nicolae, fiul cel mare al Elenei, are acum șase ani. Vârsta pe care o aveam când m-am urcat pe tron… Dacă destinul îl va chema într-o zi să domnească peste România, Nicolae va trebui să își îndeplinească îndatoririle. Aș dori însă, ca el să fie plebiscitat de români. Ceea ce în momentul de față este destul de complicat.”

Le règne inachevé Sa Majesté le Roi Michel de Roumanie conversations avec Philippe Vigué Desplaces, Editions Michel Lafon, 1992.

Majestatea Sa Regele Mihai al României – O domnie întreruptă. Conversații cu Philippe Viguié Desplaces, Editura Libra, București, 1995

rege si margareta.jpg

Regele Mihai

în 1997

„Privind către viitor, simt că trebuie să vă împărtășesc astăzi o decizie pe care am luat-o recent. Când a fost scrisă Constituția din 1923, pe care am repus-o în drepturi la sfârșitul războiului și pe care comuniștii au înlăturat-o acum cincizeci de ani, femeile nu aveau foarte multe drepturi și erau excluse de la succesiunea la Tron. De atunci multe s-au schimbat. Femeile acum votează și sunt alese în poziții de mare responsabilitate peste tot. Cele mai multe democrații europene au făcut de mult aceste schimbări. Constituțiile monarhiilor moderne au fost și ele modificate, nu numai pentru a permite femeilor dreptul la succesiune, dar și pentru a permite primului născut, indiferent de sex, să succeadă la tron. Nu am sugerat niciodată că tradițiile noastre ar trebui păstrate împotriva realităților prezente.  În acest spirit, vreau să vă spun că doresc ca prima mea fiică, Margareta, să succeadă în toate drepturile și prerogativele mele când Atotputernicul va decide că mi-a sosit clipa. Nu am crezut niciodată că Românii au nevoie de zeci de ani ca să revină la normalitate, cum unii sociologi au sugerat. Sunt sigur că Margareta va fi înconjurată cu afecțiune și încredere, în același fel în care au fost înconjurate Reginele Elisabeta, Maria și Elena, cu aceeași afecțiune și speranță cu care a fost înconjurată alături de mine, Regina Ana. Statutul Familiei va fi amendat în consecință în viitorul apropiat. Conștient de responsabilitățile mele constituționale, pun soarta ei și a mea, ca întotdeauna, în mâinile poporului român. Finalmente, poporul va decide ceea ce eu doresc astăzi. Dar cred că înțelegeți de ce acum, și nu în altă zi, am dorit să vă împărtășesc punctul meu de vedere.”

30 decembrie 1997, Bucureşti

regele mihai margareta râd.jpg

Regele Mihai

în 2007

Normele fundamentale ale Familiei Regale a României

Anexa 1

Linia de Succesiune

NOI, MIHAI I,
In virtutea autoritatii Noastre Suverane ca Sef al Casei Regale a Romaniei si in conformitate cu datoria Noastra fata de istorie si fata de mostenitorii Familiei Noastre,
Din vointa Noastra libera Decretam si facem publica urmatoarea decizie:

A. Linia de Succesiune la Tron si la Sefia Casei Regale a Romaniei este cea astfel stabilita:

 

[…]

B. In semn de recunoastere a integrarii Romaniei in Uniunea Europeana si a obligatiilor pe care acest lucru le presupune, in special Conventia Europeana a Drepturilor Omului, Noi modificam principiile si practica Legii Salice, cu descendenta exclusiv masculina, care nu va mai fi folosita la stabilirea succesiunii.

C. Coroana Romaniei va trece de la Seful Casei Regale la primul nascut barbat, si, in lipsa unui barbat, la prima nascuta femeie.

D. In absenta unor descendenti directi, Coroana va fi mostenita de cel mai in varsta frate si, in absenta unui frate, de cea mai in varsta sora a Sefului Casei Regale.

E. Locul persoanelor mentionate in paragraful D, daca sunt decedate, va fi ocupat de descendentii lor, barbatii avand precedenta.

F. Linia de Succesiune poate fi modificata de Seful Casei Regale a Romaniei.

Linia de Succesiune la Tron este separata de lista membrilor Casei Regale a Romaniei, asa cum apare in Articolul 1 al Normelor.

Noi Ordonam mostenitorilor Nostri sa respecte aceasta Anexa acum si dupa decesul Nostru, ea reprezentand ultima Noastra vointa.

Ca atare, am semnat prezenta Anexa,
Mihai I

Astazi, 30 decembrie 2007, Castelul Savarsin, Romania
Anexa 2

Eu, Mihai I,
In virtutea autoritatii pe care o am ca Sef al Casei Regale a Romaniei,
Urmand datoria mea fata de istorie si fata de urmasii Familiei mele,
In deplina conformitate cu valorile si principiile Uniunii Europene, care Garanteaza fiecaruia dreptul de a-si exprima identitatea si idealurile,
Actionand in conformitate cu vointa mea libera,

FAC PUBLICE URMATOARELE DECIZII:

1) Fiica mea cea mare, Principesa Margareta, va fi succesorul meu dinastic si Sef al Casei Regale a Romaniei, dupa moartea mea. In cazul in care Natiunea romana si Parlamentul Romaniei vor considera potrivita folosirea monarhiei ca forma de guvernamant, solicit Parlamentului sa renunte la aplicarea legii salice, care nu corespunde nici drepturilor din Europa de astazi, nici valorilor societatii romanesti. Pana cand aceste lucruri se vor intampla, Principesa Margareta va ramane, dupa moartea mea, Seful Casei Regale a Romaniei si Custode al Coroanei Romaniei.

 

[…]

4) Acord nepotului meu Nicolae, fiul Principesei Elena, titlul de „Principe al Romaniei” si calificativul de „Alteta Regala”. Aceasta hotarare va intra in vigoare in ziua cand el va implini varsta de 25 de ani. Iau aceasta hotarare pentru a acorda celei de-a sasea generatie a Familiei Regale a Romaniei o sansa in plus sa-si serveasca tara, daca vor dovedi ca merita aceasta onoare.
Notă: Printr-un Document din 1 august 2015, Majestatea Sa Regele Mihai I al Romaniei a retras lui Nicolae, titlul de Principe al Romaniei si calificativul de Alteta Regala.

5) In afara de Regina si de mine, de fiicele mele si de cei mentionati specific in acest document, nu exista nici un alt membru al Casei Regale a Romaniei. Orice adaugire de membri ai Casei Regale poate avea efect numai cu aprobarea Sefului Casei Regale a Romaniei, intr-un document separat, eliberat specific pentru acest scop.

Mihai R

5 ianuarie 2005, Palatul Elisabeta, Bucuresti, Romania

Noi Ordonam mostenitorilor Nostri sa respecte aceasta Anexa acum si dupa decesul Nostru, ea reprezentand ultima Noastra vointa.

Ca atare, am semnat prezenta Anexa,
Mihai I

Astazi, 30 decembrie 2007, Castelul Savarsin, Romania

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s