Nicoleta Cîrjan: ce aşteptări are de la Nicolae, fost principe şi presupus tată.

principele nicolae

Sâmbătă, 24 septembrie, Nicoleta Cîrjan a publicat o reacţie intitulată Ce vreau de la tatăl copilului meu. Aceasta apare în continuarea primului răspuns pe care l-a dat după scrisoarea semnată de Nicholas de Roumanie, fost Principe al României, dată publicităţii pe 22 septembrie::


„Mi-am asumat de la început că voi fi mamă singură și mă mândresc cu acest statut.
Ce îmi doresc de la tatăl fetiței mele este să fie prezent emoțional în viața ei. Să facă eforturi să se conecteze cu ea, să o sune, să o viziteze, să știe cum îi cheamă pe prietenii ei, să știe ce cadouri să-i cumpere de Crăciun, să o ducă în excursii, să îi povestească cum sunt băieții, să îi spună că o iubește și că nu e vina ei că mama și tata nu sunt un cuplu, să aibă secretele lor, să îi fie sprijin atunci când nu se înțelege cu mami, să mă respecte și să colaboreze cu mine pentru a o educa în spiritul dreptății, al adevărului și al iubirii față de animale, natură și oameni.
Eu nu am nevoie (și sunt destul de sigură că nici ea) de numele lui, de statut, moșteniri, influențe si bani. Eu îi voi oferi suficient din aceste puncte de vedere. Asta a fost poziția mea nestrămutată încă de la început. Nu l-am presat niciodată cu nimic, nu i-am cerut bani și beneficii, am cerut doar să ne înțelegem omenește de dragul fetiței.
Știu pe propria piele că un copil venit pe nepregătite îți dă lumea peste cap, de aceea am spus că voi avea răbdare, oricât va fi nevoie, ca tatăl să mă ierte fiindcă nu am vrut să omor copilul și să înceapă să se îndrepte spre el cu dragoste și atenție.
Acesta este motivul pentru care nu am făcut nicio declarație publică despre identitatea lui (până să fiu strânsă cu ușa) și nu am început nicio acțiune în instanță. Acest lucru din urmă poate că nu îl voi face niciodată.
Dacă tatăl ar fi bine intenționat, atunci el ar colabora cu mama, în primul rând pentru ca orice nelămurire legată de gene să fie înlăturată. Nu ar impune proceduri, nu ar pune termene limită și nu ar refuza să realizeze testul în două locuri diferite. O informație pe care nici măcar o televiziune nu a sesizat-o este că nu doar IML București este acreditat, așa cum afirmă el în comunicatul de presă, ci și IML-urile din Cluj, Timișoara, Tîrgu Mureș, Craiova, Iași, plus clinici din sistemul privat. Dacă poate cineva să îmi dea acel Argument pentru care el insistă obsesiv cu realizarea testului într-un singur loc ales de el, atunci eu mă declar paranoică și îmi accept condiția.
Însă, când de un an de zile tatăl nu vorbește cu mama, nu are nicio întrebare despre copil, comunică doar prin avocatul lui Becali (Enache Radu, membru al Baroului Bucureşti, avocat al FC Steaua – n.n.), apoi alege să amenințe mama cu procese de calomnie, ca în final să iasă public cu declarații care trunchiază adevărul, menite să defăimeze mama, atunci logica mea spune că singura lui intenție este să își spele imaginea, nu să facă ceea ce e corect.
Dacă tatăl nu vrea să fie cu inima alături de noi, atunci poate prea bine să rămână la stadiul de liniuță.
Așadar, domnului care a ales să mă denigreze gratuit în public, îi doresc să pășească mai departe în viață și în societatea românească cu imaginea lui proaspăt curățată, iar pe mine să mă lase în pace, așa cum îl las și eu pe el.
Eu nu am de demonstrat în public lucruri despre viața mea personală și urăsc că m-a pus în poziția în care trebuie să o fac. Am de luptat pentru cauze comune care sunt cu adevărat importante și de interes public.
Dacă tatăl își va reconsidera vreodată poziția și atitudinea, indiferent cât de mult rău mi-a făcut până atunci, ușa casei în care locuiește fiica mea va fi întotdeauna deschisă pentru el.
Pace și iubire!
❤️💛💜💚💙”

Anunțuri

Despre Tudor Vişan-Miu

Sunt un tanar cu preocupari intelectuale. Principalele mele domenii de interes: istoria, genealogia, memorialistica, literatura, lingvistica, economia, politica, filosofia, teologia. Legat de aceste domenii: cred ca nu exista o unica istorie "obiectiva si adevarata", ca fiecare persoană are origini familiale ce merita aflate si ca "o viata capata mai mult sens atunci cand este scrisa". Iubesc cartile. Cred ca a scrie corect in propria limba este o dovada de patriotism (nu am putut-o face in acest profil deoarece Gravatarul nu accepta diacritice - n.m.). Am o viziune social-economica "de dreapta". Cred ca "treburile publice" sunt o chestiune de interes general, dincolo de "partea scandaloasa" ce prea adesea însoteste administrarea lor (care ar trebui facuta de oameni de stat). In privinta formei de guvernamant a Romaniei, sunt sustinatorul unei monarhii constitutionale. Consider democratia si capitalismul cele mai bune sisteme inventate pana acum de catre om. Filosofic, ader la modernitatea clasica. Religios, sunt un crestin fundamentalist si conservator. ”Primeste deci darul meu, care ti-a fost adus, fiindca Dumnezeu m-a umplut de bunatati si am de toate” (Geneza, 33:11)

2 gânduri despre &8222;Nicoleta Cîrjan: ce aşteptări are de la Nicolae, fost principe şi presupus tată.&8221;

  1. Daca mama a ramas insarcinata din cauza ca nu s-a protejat, din intamplare, sarcina nu a fost o decizie de comun acord cu partenerul in aceasta situatie nu cred ca este indreptatita sa aiba nici un fel de asteptari de la tatal copilului si spun asta facand abstractie de cine sunt presupsii protagonisti ai acestei povesti.Mi-am trait adolescenta si prima parte a tineretii in anii comunismului cand celebrul decret de interzicerea avorturilor a fost reinoit dupa aproape 20 de ani , am vazut in acei ani o multime de femei care au prins cu arcanul sarcinii nedorite in casnicii nedorite barbati, care au format familii de cele mai multe ori disfunctionale si care nu de putine ori au sfarsit in divort, asa cum am vazut si femei care au murit sau s-au nenorocit in manevre de a provoca un avort „spontan”.Toate aceste povesti de viata m-au invatat sa decid pentru mine insami ca daca in viata voi ajunge sa am o sarcina neprogramata il voi informa pe partener despre perspectiva de a deveni tata dar daca acesta nu doreste sa isi asume aceasta responsabilitatae nu voi incerca niciodata sa fac presiuni legale asupra lui, imi voi creste copilul singura spunandu-i acestuia ca a fost un copil dorit si iubit din primul moment in care am realizat ca voi fi mama.Daca copilul nu a fost nici la momentul conceptiei o dorinta a ambilor parteneri si nici ulterior, presupusul tata exprimindu-si dorinta ca mama sa renunte la sarcina, raspunsul a fost dat si decizia mamei de a aduce acest copil pe lume trebuie sa se faca fara alte presiuni asupra tatalui si oricum asteptarile ei in aceasta situatie mi se par nerealiste, prima persoana care nu a fost bine intentionata a fost mama prin faptul ca nu s-a protejat si nu a respectat dorinta presupusului tata de a renunta la sarcina, aceasta decizie a luat-o unilateral fara a se consulta cu tatal si ar trebui sa continue in acelas mod unilateral, nu poti sa ceri cuiva sa fie bineintentionat atata vreme cat tu insuti nu ai fost deloc bineintentionata!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s