De unde vin numele Principeselor României. Cum s-a respectat tradiţia ortodoxă

familia regala a romaniei principese tinere

„Margareta a primit numele mamei mele, ceea ce a bucurat-o enorm pe aceasta din urmă; Elena l-a primit pe cel al mamei Regelui, Irina pe cel al Irinei a Greciei (sora reginei Elena), Sofia pe cel al reginei Sofia a Spaniei, care a botezat-o, iar Maria pe cel al reginei Maria, bunica Regelui Mihai, şi al Mariei de Orléans, bunica mea maternă.

Fiicele mele au primit toate un singur nume pentru că, fiind botezate în religia ortodoxă, am vrut să respectăm tradiţia de a purta un prenume”, mărturiseşte Regina Ana.

Ana a României. Un război, un exil, o viaţă, povestite de Majestatea Sa Regina Ana a României, scrise de Alteţa Sa Regală Principele Radu al Românie, cuvânt înainte de Majestatea Sa Regele Mihai I al României, Bucureşti, Editura Humanitas, 2000, ed. a 3-a, 2008, pp. 74-75.

Anunțuri

Despre Tudor Vişan-Miu

Sunt un tanar cu preocupari intelectuale. Principalele mele domenii de interes: istoria, genealogia, memorialistica, literatura, lingvistica, economia, politica, filosofia, teologia. Legat de aceste domenii: cred ca nu exista o unica istorie "obiectiva si adevarata", ca fiecare persoană are origini familiale ce merita aflate si ca "o viata capata mai mult sens atunci cand este scrisa". Iubesc cartile. Cred ca a scrie corect in propria limba este o dovada de patriotism (nu am putut-o face in acest profil deoarece Gravatarul nu accepta diacritice - n.m.). Am o viziune social-economica "de dreapta". Cred ca "treburile publice" sunt o chestiune de interes general, dincolo de "partea scandaloasa" ce prea adesea însoteste administrarea lor (care ar trebui facuta de oameni de stat). In privinta formei de guvernamant a Romaniei, sunt sustinatorul unei monarhii constitutionale. Consider democratia si capitalismul cele mai bune sisteme inventate pana acum de catre om. Filosofic, ader la modernitatea clasica. Religios, sunt un crestin fundamentalist si conservator. ”Primeste deci darul meu, care ti-a fost adus, fiindca Dumnezeu m-a umplut de bunatati si am de toate” (Geneza, 33:11)

2 gânduri despre &8222;De unde vin numele Principeselor României. Cum s-a respectat tradiţia ortodoxă&8221;

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s