Preşedintele tineretului monarhist ANRM: „Restaurarea monarhiei poate fi unul dintre cele mai magnifice proiecte ale naţiunii române.”

Organizaţia de tineret a Alianţei Naţionale pentru Restaurarea Monarhiei a publicat următorul mesaj, cu menţiunea că „ a fost gândit şi scris înainte de 1 august 2016, când Majestatea Sa Regina Ana a României a trecut la Domnul. În aceeaşi zi se împlinea un an de la decizia Majestăţii Sale Regelui Mihai I de a-l exclude pe nepotul său, Nicolae, de la linia de succesiune. Am decis să public textul în prima sa formă, rezervând această notă pentru a exprima omagiile tineretului Alianţei Naţionale pentru Restaurarea Monarhiei faţă de Regina noastră”:

Tudor
Tudor Vişan-Miu a fost ales preşedintele organizaţiei de tineret a Alianţei Naţionale pentru Restaurarea Monarhiei la 10 mai 2016

„Stimaţi tineri, colegi şi prieteni,

Aceste rânduri sunt scrise de un student de 20 de ani. Lipsa de experienţă pe care vârsta mi-o impune sper s-o suplinesc prin entuziasmul cu care, de când am devenit monarhist, servesc cauza reîntemerii Regatului României Mari.

Aveam 15 ani când Majestatea Sa Regele Mihai I al României, împlinind 90 de ani, s-a adresat Naţiunii Române de la tribuna Parlamentului României. În magistratul discurs, Regele afirma: „Stă doar în puterea noastră să facem ţara statornică, prosperă şi admirată în lume”. Cum? Meditând asupra viitorului României, în acel moment am început să cred, mai mult decât până atunci, că recuperarea formei de guvernământ monarhice poate oferi o soluţie.

La 10 mai 2016 s-au împlinit 150 de ani de când Casa Regală a României serveşte această ţară. Familia Regală a României a aniversat acest moment jubiliar la Castelul Peleş, scaunul Dinastiei, în prezenţa a mii de oameni, mulţi dintre ei de vârsta noastră.

În mai 2014 am devenit, dintr-un susţinător de principiu al monarhiei, un monarhist militant, când m-am alăturat asociaţiei Alianţa Naţională pentru Restaurarea Monarhiei (A.N.R.M.). Împlinisem, cu câteva luni în urmă, 18 ani. Constituită în anul 2012, această organizaţie, iniţiată de doi tineri, Cătălin Şerban şi Cătălin Mihai, a reuşit să adune laolaltă multe forţe ale celor cu mai multă experienţă, din anii ’90, dar şi ale celor convinşi recent de faptul că monarhia constituţională, forma de guvernământ a celor mai prospere state din Europa, este cel mai potrivit sistem pentru ţara noastră.

În urmă cu câteva luni, la 10 mai 2016, în urma celui de al patrulea congres al A.N.R.M., mi-am luat responsabilitatea de a coordona organizaţia de tineret, printre a cărei fondatori am fost în august 2014. Acum doi ani, într-o călduroasă zi de august, eu şi mai mulţi colegi tineri am făcut o promisiune: că ne vom dedica o bună parte din energia şi priceperea fiecăruia pentru a îmbogăţi contribuţia generaţiei noastre în clădirea unui viitor mai bun pentru naţiunea română.

Greşelile pe care monarhiştii noi şi cei vechi deopotrivă le-au făcut nu trebuie să ne descurajeze: putem prelua învăţăminte importante. Rolul nostru, al celor tineri, este mai important decât, uneori, ne dăm seama. La 25 octombrie 2014, Alteţa Sa Regală Principesa Moştenitoare, Custodele Coroanei Române, a declarat că, având tinerii alături, este pregătită pentru restaurarea monarhiei. La 8 noiembrie 2015, adresându-se Naţiunii Române, Majestatea Sa Regele Mihai I al României scria: „Din cei 150 de ani ai Coroanei, aproape 100 i-am trăit personal. Toate acestea mă îndreptățesc să spun tinerilor noștri: Timpul României voastre a început!”.

Loialitatea faţă de Suveran şi Familia Regală este o deprindere pe care o putem exersa. Acum un an, la 10 august 2015, o parte dintre noi au fost contrariaţi de vestea înlăturării de la succesiune a nepotului Regelui, Nicolae al României, în a cărui figură mulţi dintre noi ne regăseam. Limpezirea faptelor ne-a ajutat, cu timpul, să înţelegem tâlcul deciziei Regelui, luată „cu gândul la România timpurilor care vor veni după încheierea domniei și vieții fiicei sale, Margareta, Custodele Coroanei”. „Majestatea Sa a afirmat că Familia Regală și societatea românească din acele vremuri vor avea nevoie de o cârmuire sub semnul modestiei, bine cumpănită, cu principii morale, respect și mereu cu gândul la ceilalți”.

Eram foarte tineri când, la 30 decembrie 1997, Regele Mihai I a anunţat că succesorul Majestăţii Sale va fi prima sa fiică, Principesa Margareta. Încrederea în Suveran ne inspiră să credem că generaţia regală a Principesei Moştenitoare, a cincea a Dinastiei Române, va duce mai departe legământul lui Carol I din 1866. Sperăm că Principesa Margareta va avea aceeaşi înţelepciune ca Regele Carol I, care, neavând copii, a fost bine sfătuit şi l-a ales, în deplina cunoaştere a personalităţii sale, pe nepotul său de frate, Ferdinand, drept succesorul său. A şasea generaţie regală îşi aşteaptă un nou reprezentant care, când va veni vremea, să asigure „o cârmuire sub semnul modestiei, bine cumpănită, cu principii morale, respect și mereu cu gândul la ceilalți”. La momentul potrivit, vom fi pregătiţi să le întâmpinăm în ţară pe cele două prinţese române, fiica Principesei Elena, Elisabeta Karina de Roumanie, şi fiica Principesei Sofia, Elisabeta Maria Biarneix, atunci când vor considera să se dedice în totalitate în serviciul patriei.

Suntem o generaţie care poate învăţa să fie mai răbdătoare într-o lume grăbită. Vă îndemn să fim recunoscători lui Dumnezeu pentru răgazul pe care ni-l acordă de a cunoaşte martorii unui istorii pe care eram prea tineri s-o trăim. Cel mai de seamă dintre aceştia este Regele Mihai I, care, la 25 octombrie anul acesta, împlineşte binecuvântata vârstă de 95 de ani. Ce privilegiu imens este să-i fim contemporani ultimului şef de stat din timpul celui de al doilea război mondial!

Timpurile se schimbă, iar monarhia pe care ne-o dorim recreată nu va arăta la fel ca cea a regilor Carol I, Ferdinand I, Carol al II-lea şi Mihai I. Restaurarea monarhiei constituţionale poate fi, alături de unirea cu Basarabia, unul dintre cele mai magnifice proiecte ale naţiunii române. Îndrumată de Regele Mihai I şi de Regina Ana, Principesa Margareta este în pas cu vremurile.

Mulţi dintre noi suntem străini de opţiuni politice partizane. Fără să uităm că, timp de 7 ani, regimul Ion Iliescu a împiedicat revenirea Regelui în ţară, salutăm faptul că, din 1997, Casa Regală a putut colabora cu toţi preşedinţii şi cu toate guvernele României. O formulă instituţională care recent a obţinut girul preşedintelui, guvernului şi liderilor partidelor parlamentare este legiferarea statutului Casei Regale în actualul sistem republican. Această formă neobişnuită nu este neapărat mai bizară decât situaţia de fapt, în care Regele unei republici este cea mai stimată personalitate a vieţii publice. Stă în putea societăţii civile de a fi alături de Coroană şi a transforma restaurarea monarhiei într-un veritabil proiect naţional, sprijinind o Constituţie monarhică pe care un Parlament sau o Adunare Constituantă o va adopta.

Viitorul ne promite mult.

Trăiască Regele!

Al vostru,

Tudor Vişan-Miu

Preşedintele organizaţiei de tineret a Alianţei Naţionale pentru Restaurarea Monarhiei”

Anunțuri

4 gânduri despre &8222;Preşedintele tineretului monarhist ANRM: „Restaurarea monarhiei poate fi unul dintre cele mai magnifice proiecte ale naţiunii române.”&8221;

  1. Ce-ar fi dacă v-aţi aduna intr-un mic colţişor al ţării, v-aţi proclama autonomia independentă ( precum Catalunia) şi aţi trăi fericiţi sub domnia regelui ? Iar pe noi ceilalţi să ne lăsaţi să ne batem capul cu Democraţia asta minunată !

    1. Eu propun ceva mai simplu de realizat , Alexandru : cei care nu vor Monarhie și iubesc republica ilegală şi fără legitimitate , condusă de aceşti comunişti şi securişti trădători de Neam și Țară , să se ducă ei în China , Cuba sau Corea de Nord , pentru că România nu a fost republică şi nu a avut preşedinți ci Domnitori şi Regi , lăsați de Dumnezeu !

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s