Cine va reprezenta a şasea generaţie regală a Dinastiei Române?

rege succesiune.jpg

Acest textj a fost gândit şi scris înainte de 1 august 2016, când Majestatea Sa Regina Ana a României a trecut la Domnul. În aceeaşi zi se împlinea un an de la decizia Majestăţii Sale Regelui Mihai I de a-l exclude pe nepotul său, Nicolae, de la linia de succesiune. Am decis să public textul în prima sa formă, cu câteva adăugiri. La 9 august 2016, trupul neînsufleţit al Reginei Ana a ajuns în România, iar pe 10 august este adus la Palatul Regal.

Eseu şi relatări de Tudor Vişan-Miu

Astăzi se împlineşte un an de când, la 10 august 2015, am aflat decizia luată de Majestatea Sa Regele Mihai I al României de a-l exclude de la linia de succesiunea şi a-i retrage titlul princiar nepotului său, Nicolae al României.

Cred că nu pot scrie despre acest moment altfel decât l-am privit atunci, prin ochii unui tânăr de 20 de ani: în felul generaţiei mele, plină de elan, uneori pripită dar căutând să fie bine informată.

Decizia Regelui Mihai I a fost luată sâmbătă, 1 august 2015, o zi după întâlnirea Majestăţii Sale, în 31 iulie la Aubonne, cu o parte din Consiliul Regal: Alteţele Lor Regale Principesa Moştenitoare Margareta şi Principele Radu, Dl. Ioan-Luca Vlad şi E. S. Dl. Mihnea Constantinescu.

IMG_2284

Atunci a fost redactat şi comunicatul pe care Biroul de presă al Majestăţii Sale l-a dat publicităţii în 10 august 2015. Reţinem: „În ziua de 1 august 2015, Majestatea Sa Regele Mihai a semnat un document prin care a retras nepotului său Nicolae, fiul Principesei Elena, titlul de “Principe al României” și calificativul de “Alteță Regală”. De asemenea, Regele a exclus pe Nicolae din Linia de Succesiune la Coroana României. Aceste hotărâri au intrat în vigoare în aceeași zi. În calitate de Șef al Casei și Familiei Regale ale României, Regele Mihai a luat deciziile de mai sus cu gândul la România timpurilor care vor veni după încheierea domniei și vieții fiicei sale, Margareta, Custodele Coroanei (s. m.). Majestatea Sa a afirmat că Familia Regală și societatea românească din acele vremuri vor avea nevoie de o cârmuire sub semnul modestiei, bine cumpănită, cu principii morale, respect și mereu cu gândul la ceilalți.”

Ziua următoare, pe 11 august 2015, Biroul de presa a publicat o declaraţie din partea Nepotului Regelui: „Această decizie, pe care mi-o asum, vine în urma unei perioade în care am reflectat la viitorul ţării şi Casei noastre, precum şi la rolul pe care eu îl pot avea în propăşirea lor. Poziţia de Principe al României şi prezenţa în Linia de Succesiune la Coroana României impun un mod de a-mi conduce viaţa pe care găsesc dificil să îl accept. De aceea, cu multă durere în suflet, consider că decizia Majestăţii Sale Regelui este binevenită pentru mine. Voi căuta, în viitor, să-mi servesc idealurile şi principiile în alt mod.”

„Tot ce e de înţeles e cuprins în comunicatele din 10 şi 11 august.” – Ioan-Luca Vlad

tineret 8.08.2015
8 august 2015 – tineretul ANRM aniversează un an

Nu ascund faptul că am fost surprins de această decizie, pe care, în primele zile, mi-a fost greu să o înţeleg. Cu nici 48 de ore înainte – sâmbătă pe 8 august 2015 – mă întâlnisem cu tinerii colegi din Alianţa Naţională pentru Restaurarea Monarhiei pentru o aniversare. Primul meu gând a fost că excluderea Prinţului Nicolae pune în pericol viitorul Dinastiei şi al monarhiei în România.

Am văzut reacţii a respecta decizia Regelui, cu toată simpatia pentru Nepotul Regelui. La sfârşitul zilei de 10 august, m-am întrebat, totuşi: Dacă acesta este „sfârşitul monarhiei”, de ce această ştire a umbrit vestea revenirii în ţară a prim-ministrului? Ştirea a fost amplu dezbătută în mass media românească şi reflectată în cea internaţională. Associated Press constata: „Romania este o republică, dar Regele ţine prima pagină a ziarelor.”

În perioada următoare am avut discuţii îndelungate cu monarhişti vechi şi noi, încercând să desluşim faptele, să căutăm eventuale soluţii şi o cale de acţiune. Nu a lipsit raportarea la istorie: când domnul Ioan-Luca Vlad ne informa că, aparent, nimeni din Consiliul Regal nu l-a „apărat” pe Nicolae în şedinţa din 31 iulie 2015, ne-am gândit la excluderile Principelui Carol şi ale unui alt Principe Nicolae după Consiliile de Coroană din 30 decembrie 1925 şi 9 aprilie 1937. La ultimul, istoricul şi profesorul Nicolae Iorga s-a opus, cu gândul de a nu periclita viitorul Dinastiei care îşi pierdea atunci unul dintre bărbaţii săi. Desigur că nu excludeam posibilitatea reintegrării lui Nicolae în Familia Regală (aşa cum s-a întâmplat şi în restauraţia carlistă din 1930 şi cu unchiul Regelui în 1942), deşi – aşa cum ne informa domnul Ioan-Luca Vlad – ea este puţin probabilă.

Nu este momentul să redau toate discuţiile pe care le-am purtat în lunile august şi septembrie 2015. Va veni o vreme când, voi relata larg acele momente. Cert este că un scenariu precum cel al „restauraţiei carliste” din 6 iunie 1930 era ridicol şi l-am exclus din start. Ne era clar că linia de succesiune poate fi schimbată numai de Şeful Casei Regale.

Nicolae al României: „Nu mi-a plăcut niciodată să-mi expun viaţa personală.”

30 aprilie 2015În 20 octombrie 2015, doamna Marilena Rotaru, atunci copreşedintele Alianţei Naţionale pentru Restaurarea Monarhiei, a avut indiscreţia de a dezvălui o convorbire privată avută, cu o săptămână înainte, cu Alteţa Sa Regală Principesa Moştenitoare Margareta la Palatul Elisabeta: „În spatele chipului de care ne-am atașat afectiv, în care ne-am pus speranțele gândind în timp continuarea regalității și a monarhiei române, lucrau forțe menite să coboare în cele mai întunecate unghere imaginea Regelui și a Casei Regale a României. Confiscat de cercuri oculte frecventate de personaje obscure, politicieni și interlopi, apropiați fostului președinte, o adevărată faună lipsită de orice scrupule, Nicolae a devenit, acceptând, fără să-și dea seama de pericol, instrumentul căutat pentru lovitura pregătită. Naivitatea, faptul că nu a putut avea din copilărie educația menită unui viitor moștenitor al Coroanei, neacceptarea rigorilor impuse de noul statut, celebritatea enormă câștigată într-un timp extrem de scurt, ca urmare a simple sale prezențe fizice, nonconformismul dus dincolo de limitele care pot fi acceptate, l-au identificat ca fiind arma perfectă cu care putea fi atacată din nou Casa Regală. Cum spune românul ”căciula a fost prea mare pentru el.”

nicolae 23.01.2016 - 3

La 23 ianuarie 2016, Nepotul Regelui apărea la clubul #Colectiv pentru un moment de reculegere. Am aflat că s-a aflat în Bucureşti timp de mai multe zile.

În 24-25 martie 2016, Nicolae al României oferea un interviu în premieră după 10 august 2015, unui jurnalist controversat de la „Evenimentul zilei”: Ion Cristoiu. Momentul, în ajunul aniversării din 26 martie a Principesei Moştenitoare Margareta şi a Regatului României, mi s-a părut prost ales.

Reţin, fără să comentez, două fragmente:

„Până în septembrie 2015, când a fost aniversarea de 90 de ani a bunicii, nu îl mai văzusem pe Rege de aproape un an. Atunci a fost şi ultima dată când mi-am văzut familia. A fost un moment cu o încărcătură emoţională deosebită, am discutat cu bunicul despre viaţă, istorie, maşini, aşa cum făceam noi mereu. Desigur, la un moment dat, a izvorât o discuţie referitoare la ce se întâmplase în august, însă a fost foarte vagă şi succintă.”

„Nu mi-a plăcut niciodată să-mi expun viaţa personală, întrucât nu consider că aceste aspecte sunt importante pentru activitatea mea de atunci ca principe sau pentru activitatea mea de acum încolo. Vă rog să-mi permiteţi să nu comentez aspecte ce ţin de viaţa mea privată.”

Care este viitorul Dinastiei Române?

La 25 octombrie 2014, Alteţa Sa Regală Principesa Moştenitoare, Custodele Coroanei Române, a declarat că, având tinerii alături, este pregătită pentru orice lucru frumos.

La 8 noiembrie 2015, adresându-se Naţiunii Române, Majestatea Sa Regele Mihai I al României scria: „Din cei 150 de ani ai Coroanei, aproape 100 i-am trăit personal. Toate acestea mă îndreptățesc să spun tinerilor noștri: Timpul României voastre a început!”

La 10 august 2015, ne-am întrebat: cum vom reuşi să convingem tinerii de necesitatea restaurării monarhiei în absenţa unui reprezentant activ în România al celei de a şasea generaţii regale a Dinastiei Române?

La 10 mai 2016, Alianţa Naţională pentru Restaurarea Monarhiei a scris Majestăţii Sale Regelui Mihai I şi Alteţei Sale Regale Principesa Moştenitoare Margareta: „Avem deplină încredere că membrii Familiei Regale a României vor reprezenta cu cinste, mândrie şi onoare a cincea generaţie regală a Dinastiei Române, de care tineretul este strâns legat, atâta timp cât poate privi spre viitor. La momentul potrivit, dorim să cunoaştem care va fi implicarea generației a 6-a a Familiei Regale a României în proiectele și în punerea în aplicare a viziunii acesteia.”

Deocamdată întrebarea rămâne. Înainte de a vă supune atenţiei actuala linie de succesiune, nu pot să nu vă supun atenţiei faptul că, la 15 august 2016, când românii o pomenesc pe Maica Domnului la Adormire, Nepoata Regelui, prinţesa Elisabeta-Maria Bianca Elena Biarneix (n. 1999), cea mai tânără dintre nepoatele Regelui Mihai, împlineşte, la Paris, unde este elevă, frumoasa vârstă de 17 ani. Dinastia Română are viitor!

Ordinea de Succesiune la Tron şi la Şefia Casei Regale a României

1. ASR Principesa Moştenitoare Margareta a României, Custode al Coroanei României;
2. ASR Principesa Elena a României;
3. Elisabeta Karina de Roumanie;
4. ASR Principesa Sofia a României;
5. Elisabeta Maria Biarneix;
6. ASR Principesa Maria a României.

Recomand articolul scris de Claudiu Pădurean în „România liberă” la 12 august 2015: Cine sunt cele două moștenitoare ale Coroanei României.

P. S.: Dintre cei 5 nepoţi ai Reginei Ana, participă la funeralii domnul Nicolae al României şi domnişoara  Elisabeta-Maria Biarneix.

Anunțuri

Despre Tudor Vişan-Miu

Sunt un tanar cu preocupari intelectuale. Principalele mele domenii de interes: istoria, genealogia, memorialistica, literatura, lingvistica, economia, politica, filosofia, teologia. Legat de aceste domenii: cred ca nu exista o unica istorie "obiectiva si adevarata", ca fiecare persoană are origini familiale ce merita aflate si ca "o viata capata mai mult sens atunci cand este scrisa". Iubesc cartile. Cred ca a scrie corect in propria limba este o dovada de patriotism (nu am putut-o face in acest profil deoarece Gravatarul nu accepta diacritice - n.m.). Am o viziune social-economica "de dreapta". Cred ca "treburile publice" sunt o chestiune de interes general, dincolo de "partea scandaloasa" ce prea adesea însoteste administrarea lor (care ar trebui facuta de oameni de stat). In privinta formei de guvernamant a Romaniei, sunt sustinatorul unei monarhii constitutionale. Consider democratia si capitalismul cele mai bune sisteme inventate pana acum de catre om. Filosofic, ader la modernitatea clasica. Religios, sunt un crestin fundamentalist si conservator. ”Primeste deci darul meu, care ti-a fost adus, fiindca Dumnezeu m-a umplut de bunatati si am de toate” (Geneza, 33:11)

9 gânduri despre &8222;Cine va reprezenta a şasea generaţie regală a Dinastiei Române?&8221;

  1. Excelenta Sa Domnișoara Elisabeta Maria de Roumanie se află pe ntru prima oară în România în calitate de membra a Familiei Regale. Desi evenimentul are loc în această împrejurare nefericită, constituie un bun semnal dat românilor că Dinastia noastră are viitor!

  2. Personal, nu cred ca Principele Nicolae trebuie abandonat, mai ales ca nici nu stim (oficial) ce a facut, desi cred ca era esential sa stim. Oricum ar fi si chiar daca zvonurile sunt reale, cred ca merita o a doua sansa. Am privit nonconformismul sau ca un lucru bun, a fost angajat in foarte multe cauze esentiale pentru Romania de azi, precum protectia mediului, incurajarea sportului, ingrijirea copiilor defavorizati. Ar fi fost necesar sa primeasca mai mult suport si intelegere, dupa mine (iarasi, poate stiu prea putin, dar cele doua comunicate sunt nebuloase, iar opacitatea ulterioara nu ajuta).

  3. Stimate domn Zidaru, Casa Regala nu e echipă de fotbal! Nicolae a ales să-și trăiască viața neincorsetat de rigorile statutului de Principe. Acum este liber chiar să se afișeze la un eveniment al Casei Regale de Bourbon cu o domnișoară foarte mondena,ale carei aventuri galante au reprezentat subiecte suculente pentru „tabloidele” dimbovitene! Sper ca ați observat ținută cu adevărat regală, atît din punct de vedere al vestimentației, cit si al comportamentului, a Domnișoarei Elisabeta-Maria a României! Dacă tinara de viță Regala va continua să meargă pe drumul cel bun, sint convins că M.S. Regele ii va acorda, la momentul potrivit, titlul de Principesă a României!

    1. Stimate domnule Sandu, nu sunt la curent cu aceasta stire mondena…o sa caut si eu referiri pt. a-mi forma o parere. O sa o urmaresc cu multa atentie si deschidere pe Elisabeta Maria, bineinteles!

  4. ARTICOL BINE DOCUMENTAT. AVIND IN VEDERE CELE EXPUSE CONSIDER CĂ NU ESTE MENIREA MEA SĂ COMNENTEZ IN VREU FEL DECIZIA CONSILIULUI REGAL AL CASEI REGALE DE ROMÂNIA ( nu că nu as avea o, opinie ) DAR EU ASA CRED ,CĂ DIN PARTEA MEA NU ESTE NICI TIMPUL SI NICI MOMENTUL DE A – MI-O EXPUNE,, SAU DE A COMBATE DECIZIA MS. REGELE MIHAI -I. AL ROMÂNIEI PRIVIND VIITORUL CASEI REGALE, LA ACEST MOMENT LINIA DE SUCCESIUNE ESTE CLAR DEFINITĂ. REFERITOR LA PRINCIPELE NICOLAE ( să mă ierte toată lumea) DAR IN CONSTIINTA MEA ASA A RĂMAS SI ASA VA RĂMÂNE. DUPĂ CUM AM MAI AFIRMAT TIMPUL LE VA REZOLVA PE TOATE. VOM TRĂI SI VOM VEDEA

  5. Atitudinea dumneavoastră este foarte înțeleaptă, domnule Secrieru! Istoria tuturor dinastiilor, inclusiv a celei române, demonstrează că atunci cînd pe tron urcă o persoană cu vulnerabilități, consecințele nu sunt dintre cele mai bune. Îmbucurător este că prezența în România a tinerei Prințese Elisabeta-Maria la funeraliile bunicii Sale arată că a șasea generație a Dinastiei noastre se pregătește de momentul în care va servi țara și poporul.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s