Flavius Boncea, „Regina mea”

regele mihai regina ana peles

REGINA MEA

„Prima dată am văzut-o în 1995, când a venit în România fără Rege. Eram un puștan care se înghesuia în mulțime, încercând să fie pentru o clipă măcar mai aproape de Regină. Am revăzut-o, apoi, în mai multe ocazii – de fapt, cam cu ocazia fiecărei vizite la Timișoara și București. M-a fermecat întotdeauna felul în care zâmbea, tandrețea cu care își punea mâna pe mâna Regelui, dragostea cu care se uita la El și la noi, cei care ne adunam să respirăm un pic din același aer pe care îl respira Familia Regală a României.

Momentul pe care vreau să îl evoc acum, însă, a venit ceva mai târziu. Dacă memoria nu mă înșeală, era seara zilei de 1 iunie 2001. Eram la Săvârșin, la prima revenire a Familiei Regale acolo după ce își recâștigase dreptul de proprietate asupra castelului. Lume destul de multă venită din toate colțurile țării să își prezinte omagiile Regelui. Extrem de emoționat fiind (ca, de altfel, de fiecare dată când ajung în preajma Familiei Regale, chiar și după atâția ani), am scăpat pentru o clipă din vedere regulile de etichetă în prezența Familiei Regale și răsuceam în mâini, fără să îmi dau seama, un pachet de țigări. Până când am văzut că cineva se uita la mine. Era ea. Regina. Am ascuns rapid pachetul de țigări în buzunar, ocazie cu care am scăpat pe jos un alt obiect prețios – cartea „Un război, un exil, o viață”, care apăruse de curând și pe care o luasem cu mine în speranța de a primi un autograf pe ea. Regina a râs, a venit către mine, și m-a întrebat în franceză: „Doriți să fumați? Veniți cu mine!” Nu am fost niciodată un bun cunoscător al limbii franceze. Am îngăimat, probabil roșu până în vârful urechilor, un „Dar, Majestatea Voastră…” Mi-a făcut semn să o urmez și am ieșit pe terasa din spatele castelului. Acolo Regina s-a așezat pe un scaun, a scos un pachet de țigări subțiri, și mi-a cerut un foc. „Fumați!” – mi-a zis, în românește, văzând că eu tot nu îndrăzneam să fac nimic. Am stat pe acea terasă, eu și Regina, probabil vreo 15 minute. Ea mă întreba (în general în franceză, dar și în românește când vedea că nu înțelegeam), eu îi răspundeam. Și tot nu îmi venea să cred că eu, la cei 25 de ani ai mei, am ajuns contrar oricăror reguli de etichetă sau de protocol să stau la o țigară cu Regina. „A fost greu? Suntem și noi doar oameni” mi-a spus, râzând, înainte să intrăm înapoi în castel.

Aceasta era Regina mea. O ființă pentru care relațiile interumane erau mai importante decât orice protocol. Una care, prin zâmbet, reușea să dărâme orice barieră impusă sau auto-impusă. Un om simplu, dar unul care, prin felul în care se purta, demonstra faptul că a fost născut să fie altfel. Ana a fost născută să fie Regină. Mă doare enorm faptul că am pierdut-o. Mă doare așa cum, cred, ar trebui să ne doară pe toți. Dar, totuși, nu pot să nu pun în fața acestei dureri bucuria de a fi ajuns să o cunosc. Iar gândul meu se îndreaptă acum spre Rege și spre Familia Regală. Noi, cei de acum, am pierdut (chiar dacă nu a fost încoronată la modul oficial) o Regină; cu ajutorul lui Dumnezeu, vom mai avea Regine, A.S.R. Principesa Moștenitoare Margareta fiind doar prima dintre acestea. Dar cei din Familia Regală au pierdut o soție, o mamă și o bunică pe care nimeni nu o va putea înlocui vreodată. Rămas bun, Majestatea Voastră! Duceți gândul bun al celor care v-am cunoscut mai departe și iertați-i pe cei care nu au ajuns să vă cunoască. Numele Majestății Voastre – Ana – va rămâne oricum în inimile noastre, lângă Elisabeta, Maria, Elena…”

Flavius Boncea

Anunțuri

Despre Tudor Vişan-Miu

Sunt un tanar cu preocupari intelectuale. Principalele mele domenii de interes: istoria, genealogia, memorialistica, literatura, lingvistica, economia, politica, filosofia, teologia. Legat de aceste domenii: cred ca nu exista o unica istorie "obiectiva si adevarata", ca fiecare persoană are origini familiale ce merita aflate si ca "o viata capata mai mult sens atunci cand este scrisa". Iubesc cartile. Cred ca a scrie corect in propria limba este o dovada de patriotism (nu am putut-o face in acest profil deoarece Gravatarul nu accepta diacritice - n.m.). Am o viziune social-economica "de dreapta". Cred ca "treburile publice" sunt o chestiune de interes general, dincolo de "partea scandaloasa" ce prea adesea însoteste administrarea lor (care ar trebui facuta de oameni de stat). In privinta formei de guvernamant a Romaniei, sunt sustinatorul unei monarhii constitutionale. Consider democratia si capitalismul cele mai bune sisteme inventate pana acum de catre om. Filosofic, ader la modernitatea clasica. Religios, sunt un crestin fundamentalist si conservator. ”Primeste deci darul meu, care ti-a fost adus, fiindca Dumnezeu m-a umplut de bunatati si am de toate” (Geneza, 33:11)

2 gânduri despre &8222;Flavius Boncea, „Regina mea”&8221;

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s