Societatea românească a aflat cu profundă întristare de moartea Reginei Ana a României

regina ana doliu

ANRMAlianța Națională pentru Restaurarea Monarhiei, Clubul Monarhiștilor Clujeni, Clubul Monarhiștilor Bistrițeni, Clubul Monarhiştilor Craioveni, Asociaţia Amicii Regelui Mihai, Asociaţia Cluj Today, Asociaţia Transylvania Today:

„Am aflat cu profundă tristeţe că, de astăzi, Majestatea Sa Regina Ana a României s-a mutat la Părintele Ceresc. Durerea pe care o simțim nu este întrecută decât de dragostea pe care vom continua să o purtăm Reginei noastre.
Împărtășim suferința membrilor Familiei Regale, pentru că Ana a României nu a fost doar Regina noastră; Majestatea Sa a fost și mama simbolică a unei națiuni care a renăscut în libertate.
Ne rugăm bunului Dumnezeu să o odihnească pe Ana a României alături de cei drepți.”

INFORRINFORR – Asociaţia pentru Informare despre Regatul României: „Majestăţii Sale Regelui MIHAI I al României. Sire, Colegiul Director al INFORR a primit cu nemasurata durere si tristete vestea trecerii la cele vesnice a Majestătii Sale, Reginei ANA a României. O pierdere uriasa atât pentru Majestatea Voastra, pentru Familia Regală, cat si pentru Asociatia noastra si pentru intreaga tara. Am fost întotdeauna profund impresionaţi de devotamentul Majestatii Sale Reginei ANA faţă de Majestatea Voastra, al cărei destin dramatic l-a împărtăşit, din dragoste, întru totul. Majestatea Sa Regina ANA a înţeles să se dăruiască, fără rezerve, augustului ei soţ, crezului pentru România.  Păstrăm cu recunostinta amintirea marii generozităţi şi afabilităţi cu care am fost trataţi in desele vizite la Palatul Elisabeta, unde Majestatea Sa ne intampina cu cuvintele calde “au venit prietenii mei”, cu un zâmbet prietenesc, cu optimismul si modestia pe care numai o Regina le poate avea.  In vizitele din institutii sau societati comerciale, organizate pentru Majestatile Voastre, avea intotdeauna intelegere si cuvantul potrivit pentru a atenua stangaciile noastre. Avem convingerea că Majestatea Sa va rămâne pentru noi un reper de conduită morală, de întelepciune si demnitate, de devotament exemplar proprii unei Suverane, sotii si mame, care avem credinta ca si-a găsit locul binemeritat în istorie.
Majestatea Sa Regina Ana a României va rămâne în conştiinţa noastra si a poporului român drept un model de discretie, iubire, modestie, credinţă, cinste, onoare şi sacrificii, dovedind o bunătate incomensurabilă, curaj, nobleţe, fiind o permanenta sustinătoare a demersurilor Majestătii Voastre în slujirea neamului românesc, atât în anii grei ai exilului, cât si la revenirea în tară. Dorim să transmitem pe această cale Majestătii Voastre si întregii Familii Regale sincere condoleante. Pe Regina noastra, acum si pentru totdeauna, bunul Dumnezeu să o odihnească în pace.
Viorica Andriţoiu Sultana Gagea Horia Bucur Mircea Bunescu

Sergiu Stelian Iliescu Cristian Gh. Iacob Constantin Marţian”

Platforma Unionistă Acțiunea 2012 „își exprimă întristarea profundă în legătură cu vestea dureroasă a trecerii la cele veșnice a Majestății Sale Regina Ana a României și transmite sincere condoleanțe Majestății Sale Regale Mihai I al României, Alteței Sale Regale Principesa Moștenitoare Margareta, Custode al Coroanei României, Alteței Sale Regale Principele Consort Radu și tuturor membrilor Casei Regale a României.”

Crucea Roşie România: „Regina Ana a Romaniei a plecat astazi de langa noi. Suntem alaturi de Familia Regala, purtand in suflet faptele bune ale unui OM frumos. Toţi cei care doresc să depună flori, jerbe sau coroane sunt invitaţi să o facă, începând de mâine, la Palatul Regal din Calea Victoriei, în faţa intrării principale.”

mrc.jpgMişcarea pentru Regat şi Coroană: „Îndurerați de Marea Trecere a Reginei Ana a României în Împărăția Domnului ne exprimăm prețuirea profundă pentru ființa nobilă care, timp de 68 de ani, alături de Majestatea Sa Regele Mihai I al României, s-a dăruit continuu Familiei și României, în condițiile pline de vicisitudini ale exilului.
Cu simplitate și grație, cu bunătate și demnitate, cu forța iubirii creștine de semeni, cu o ”mână de fier într-o mănușă de catifea”, Regina Ana, descendentă a Casei Regale a Franței, urmașă a Sfântului Rege Louis al IX-lea, a răspândit pace și lumină și a devenit, alături de augustul său soț, simbolul rezistenței Monarhiei Române în fața tuturor furtunilor istorice și a grelelor încercări ale prezentului.
O conștiință luminoasă care a iubit România, înainte ca Țara să-i deschidă porțile. Expresia ”României frumoase” de care nu ne-am învrednicit.
Cu pietate înălțăm rugăciuni la altarele Domnului la care însăși Regina Ana s-a rugat, cu nădejdea că Bunul Dumnezeu o va așeza între cei drepți, alături de înaintașii iluștrii ai Coroanei Române și ai Caselor Regale Europene din al căror sânge s-a ivit.
Adresăm Majestății Sale Regelui Mihai condoleanțe pentru greaua pierdere suferită și ne rugăm să-l întărească Dumnezeu!
Adresăm condoleanțe A.S.R. Principesa Moștenitoare Margareta a României, întregii Familii Regale, fiicelor, nepoților și strănepoților.
Adresăm condoleanțe Prințului Michel de Bourbon Parma, frate al Reginei Ana.
Adresăm condoleanțe tuturor românilor care prin rugăciuni și lumânări aprinse ușurează drumul sufletului Reginei Ana către tărâmul celor veșnice!
NIHIL SINE DEO!”

Federația Comunităților Evreiești din România – Cultul Mozaic „a aflat cu adâncă durere vestea încetării din viață a Majestății Sale Regina Ana. Demnitatea și delicatețea sa, tăria de caracter și dragostea față de membrii Familiei Regale și toți semenii săi, au făcut din Regina Ana un adevărat simbol al regalității românești. Ne exprimăm profunda mâhnire față de această mare pierdere a întregului popor român. Suntem, cu tot sufletul, alături de Majestatea Sa Regele Mihai I și de întreaga Familie Regală. Evreii din România resimt cu durere această mare pierdere a Casei Regale a României, atât de încercată de soartă. Nu vom uita niciodată demersurile pline de umanism și răspundere ale Casei Regale a României, pentru salvarea evreilor români de la nimicirea lor în cadrul soluției finale. Dumnezeu să binecuvânteze amintirea Majestății Sale Regina Ana și să o odihnească în pace.”

Arhivele Naţionale ale României: „Un pios omagiu Majestăţii Sale Regina Ana a României, decedată ieri în Elveţia. Publicăm, în semn de aducere aminte, fotografiile de acum zece ani, din timpul vizitei Majestăţilor Lor Regale la Arhivele Naţionale.Regele Mihai şi Regina Ana au fost surprinşi şi bucuroşi să găsească aici documente din istoria personală şi a familiei regale, păstrate cu grijă printre comorile documentare ale Arhivelor Naţionale. Aceia dintre noi care au avut şansa de a o întâlni şi-o amintesc ca pe o mare doamnă. O fire de o simplitate neprefăcută ce îşi asumase discret un destin istoric potrivnic, alături de soţul său, Regele Mihai. Odihnească-se în pace!”

***

Mesaje

mezincescu

Simina Mezincescu, Şef de Protocol al Casei Regale a României (funcţie onorifică), decorată cu „Crucea Casei Regale” (2008), Decoraţia Regală „Nihil Sine Deo” (2011) şi „Ordinul Coroana României în grad de Comandor” (2014):

A semnat în cartea de condoleanţe. Copleţită de emoţie, nu a comentat nimic în faţa presei.


ioan luca vladIoan-Luca Vlad
, consilier privat onorific al Familiei Regale a României, secretarul Consiliului Regal:

Majestatea Sa Regina Ana a Romaniei a trecut la cele vesnice. Ea este cea a carei caldura si atentie, aratate fata de mine in 1993, cu prilejul unei vizite la o expozitie unde expunea si tatal meu, la Galeria Catacomba (actualul Muzeul al Colectiilor – Calea Vicatoriei), m-au facut sa decid ca misiune de viata sa lucrez pentru Familia Regala si, ulterior, sa aleg Dreptul in acest scop. Multi ani mai tarziu, in 2011, ajungand la biroul sau din Aubonne, am gasit o fotografie cu noi doi inramata si semnata… Sunt profund intristat de aceasta pierdere, si imi sunt vii in memorie momentele petrecute in Romania alaturi de Majestatea Sa, dar si in Elvetia, unde imi aduc aminte ca, gasind in arhiva o imagine cu doi tineri in pozitie „en-garde” la scrima, am intrebat-o cine erau, deschizand astfel o povestire despre copilarie, scoala si despre colegul sau de scrima. Ma bucur de aceste momente si de faptul ca am putut sa-i aduc un prinos de recunostinta, ajutand la publicarea celor doua timbre (2014 si 2015) romanesti care o portretizeaza sub titlul corect. Majestatea Sa imi va ramane in suflet mereu ca simbol al misiunii mele in viata. Odihneasca-se in Pace!”

ricciMihai Ricci, fost consilier personal al ASR Principesa Margareta, fost consilier al Casei Majestății Sale Regelui Mihai, decorat cu „Crucea Casei Regale” (2008):

A ràmas un singur brad ! Primeste Doamne sufletul Doamnei noastre Ana a României si Iartà-i pàcatele !”

oana pelleaOana Pellea, actriţă, decorată cu „Crucea Casei Regale a României” (2012):

„Drum bun in Lumina, Majestate! Azi a trecut în eternitate Majestătea Sa Regina Ana a României! Dumnezeu Să o odihnească în pace! Am pierdut o Regina si un om de o calitate exceptionala! Sincere condoleanțe Majestății Sale Regele Mihai I și întregii Familii Regale!”

nelly miricioiu2.jpgNelly Miricioiu Kirk, soprană, decorată cu Decoraţia Regală „Nihil Sine Deo” (2012), şi Barry Kirk:

„We would like to extend our deepest sympathy and condolences hearing of the death of Her Majesty Queen Anne of Romania. At this moment of great sadness the thoughts and prayers are with His Majesty King Michael of Romania, Her Royal Highness Crown Princess Margareta, and the Royal Family.”

dan-grigore

Dan Grigore, Pianist al Casei Regale a României, decorat cu Decoraţia Regală „Nihil Sine Deo” (2013):

A fost mai mereu înaintea Regelui. A fost o femeie foarte dârză și foarte bravă. Plină de abnegație. Eu am cunoscut-o și m-a impresionat foarte puternic această abnegație a ei. Și eleganța unei veritabile regine. Enorm de rău îmi pare. Îmi pare foarte rău!”

filip-lucian-iorgaFilip-Lucian Iorga, istoric, decorat cu „Medalia Regele Mihai I pentru Loialitate” (2008):

„Dumnezeu s-o odihnească pe Regina noastră! Iar pe noi să ne învrednicească a ne ruga pentru greu încercatul nostru Rege și pentru întreaga Familie Regală.”

Denise TheodoruMaria Denise Theodoru, jurnalist, decorată cu „Medalia Regele Mihai I pentru Loialitate” (2010):

„Regina Ana : cea mai curajoasa si mai puternica femeie pentru care titlul de Regina a fost o obligatie pe viata, desi soarta nu i-a oferit bucuria de a-si exercita influenta. Si a fost mare pacat: cred ca niciodata nu am vazut o femeie pentru care nu au existat obstacole, cum era Regina Ana. Foarte hotarata, impunatoare, vesela, Ana a avut timp pentru o iubire ca in povesti, pentru cinci fete extraordinare, pentru sevalet si, in primul rand, pentru sotul ei, Regele Mihai, langa care a stat ca o pavaza . O femeie- model, o Regina de poveste ! Majestatea Sa Regina Ana s-a mutat la cele vesnice ! Ce durere si ce tristete…Dumnezeu sa o odihneasca in pace !”

nicolae pepenenicolae pepene2.jpgNicolae Pepene, decorat cu „Medalia Regele Mihai I pentru Loialitate” (2013):

11 mai 2006: Am avut marea onoare să o cunosc pe Majestatea Sa Regina Ana. Regală și democratică, fermecătoare și energică, spontană și plină de naturalețe. Un înţelept a spus că pe cei plecați dintre noi să nu îi căutăm în mormânt ci în inima noastră. Dumnezeu să vă odihnească în pace, Majestate ! Veți rămâne pentru totdeauna în inima noastră!”

mandacheDiana Mandache, istoric, decorată cu „Medalia Regele Mihai I pentru Loialitate” (2010):

„Queen Anne of Romania died today. Rest in peace! Queen Anne’s exemplary life, from her education and remarkable modesty in the spirit of the catholic church, to the meritorious service during the Second World War in the French Forces, and sacrifices endured with dignity during the long exile together with her husband, King Michael of Romania, is an ideal worth emulating for us all.”

silvanAdrian-Silvan Ionescu, istoric, decorat cu „Medalia Regele Mihai I pentru Loialitate” (2010) şi „Ordinul Coroana României în grad de Cavaler” (2015):

„Am cunoscut-o pe Regina Ana, nu într-atât cât mi-aș fi dorit. (…) Aspectul general, căldura, frumusețea interioară și exterioară aveau ceva de mamă și, în plus, o persoană care dă naștere la atâtea fete trebuie să fie o foarte bună mamă. Lucrul acesta se simțea în privirea ei, în ochii ei, în zâmbetul ei, în căldura care te înconjura în momentul în care te vedea. Pentru România, din păcate, Regina Ana nu a însemnat foarte mult (…) pentru că ea practic a apărut în conștiința națională după 1990. Este greu ca un popor care a fost îndoctrinat aproape 50 de ani că regalitatea este o monstruozitate, că regele este un criminal, că regele este un om hapsân care a plecat cu bogățiile țării să poată accepta din nou această instituție care este foarte importantă pentru formarea noastră, pentru ființa noastră românească.”

Doina Uricariu, scriitoare:

„O veste foarte tristă. pentru toți care au cunoscut-o și admirat-o profund. Un destin unic și exemplar, o viață etern pilduitoare. A fost Regina noastră, alături de MS Regele Mihai, din clipa în care i-a âmpărtășit destinul, fără temeri și prihană.Fie neuitată. Dumnezeu s-o odihnească. Veacul în care a trăit a fost mai bogat prin tot ceea ce viața ei reprezintă.Am avut marea onoare și bucuria s-o cunosc la Versoix și să înregistrez zeci și zeci de ore de dialog. Povestea unei vieți care mă va urmări toată viața. Dumnezeu s-o odihnească și să-l întărească pe Regele Mihai și condoleanțe Casei Regale.”

Stelian Tănase, istoric:

„Avem de ce s-o regretăm. Era o persoana, atit cît am cunoscut-o, excepțională. Caldura umana, atasata, mereu une reazem pentru familia ei. Am întilnit-o în citeva prilejuri și îi port amintirea. Intîi la Paris de Paște 1990, apoi la Versoix, apoi in țară cu alte prilejuri. Este o mare pierdere pentru istoria noastră, dar și pentru România de astăzi. Emoția mă impiedică să scriu mai mult de atit.  Dumnezeu s-o ierte și s-o odihnească.”

badea paunGabriel Badea-Păun, istoric, decorat cu „Medalia Regele Mihai I pentru Loialitate” (2010):

 J’ai eu une pensée très émue en entendant la triste nouvelle de la disparition de Sa Majesté la Reine Anne que j’ai eu le privilège de rencontrer à plusieurs reprises et même pouvoir lui parler plus longuement en deux occasions. Une fois à la présentation de la version roumaine de ma biographie de la Reine Élisabeth de Roumanie, le 13 juin 2003 à l’Institut français de Bucarest. C’était la première fois que Leurs Majestés le Roi et la Reine venaient à un tel événement et malgré ma très grande émotion, un peu compréhensible, nous avons parlé des autres biographies de la Reine Élisabeth, spécialement de celle écrite par Elizabeth Burgoyne, que laReine avait connue, et de celle de la Reine-Mère Hélène d’Arthur Gould-Lee.  J’étais tellement ému que je ne me rappelle plus ce que j’ai écrit sur le livre, donner un autographe sur la biographie de la première Reine de Roumanie à la présente, c’est assez peu commun ! La seconde fois, ce fut le 9 octobre 2007 au Palais du Luxembourg lors d’un dîner de gala donné par le Sénat français en l’honneur de Sa Majesté le Roi et où j’étais assis en face de la Reine. Vers la fin du repas, elle m’a demandé de venir m’assoir à ses côtés et nous avons conversé assez longtemps. En ces deux occasions j’ai été très impressionné par sa simplicité remplie de distinction, par son naturel et sa vivacité. L’intonation de sa voix la montrait assez volontaire, on sentait toute de suite qu’elle était la Reine, mais elle arrivait à vous mettre à l’aise en quelques moments avec quelques mots bien choisis. Une très grande dame, dont j’ai appris l’histoire dans les livres ou les reportages qui lui furent consacrés, dotée d’un caractère fort presque invincible, malgré les innombrables épreuves qu’elle a dût surmonter, et qui fut le soutien du Roi Michelpendant presque 70 ans. „

Cristian Bădiliţăteolog:

„Personal cred ca Regina Ana l-a iubit atît de mult pe Regele Mihai, încît si-a dorit sa moara înaintea lui, învesnicindu-l astfel pe Rege. Pentru cei care mor înaintea noastra noi, supravietuitorii, sîntem pur si simplu nemuritori. Supravietuindu-i, Regele a devenit nemuritor pentru minunata noastra Regina. Ce declaratie de dragoste extraordinara!”

Rodica Culcer, jurnalist:

„Se cuvine oare, în epoca populismelor de tot felul, să faci elogiul unei aristocrate? Reflectând asupra vieții Reginei Ana, pe care moartea sa recentă a transformat-o în destin, îți dai seama de stupizenia populismelor și stângismelor și începi să înțelegi ce înseamnă comportamentul aristocrat.”

Liviu Antonesei, scriitor:

„Azi 1 august 2016, la începutul după-amiezii, Regina Ana a plecat din această lume. Parcă ieri, le-am fost gazdă în județul Iași Majestăților Lor. Era în primăvara anului 1997, acum aproape 20 de ani. Regele a condus mașina de la Vaslui pînă la intrarea în județul Iași, unde i-am întîmpinat. Am multe amintiri, pe care le voi povesti cîndva. Deocamdată, îmi amintesc forma lor excelentă, fascinantele conversații, umorul Reginei…Condoleanțe Regelui Mihai al României, condoleanțe Casei Regale a României. Dumnezeu s-o odihnească!”

Ştefan Dumitrache, directorul Muzeului Municipal Curtea de Argeş:

Muzeul Municipal Curtea de Argeş este alături de membrii Casei Regale a României în adânca suferinţă care a cuprins România, prin pierderea Reginei Ana! Transmitem pe această cale sincere condoleanţe Casei Regale şi o asigurăm de întreaga noastră devoţiune şi sprijin. Pierderea Majestăţii Sale Regina Ana este o mare o rană deschisă pentru întreaga naţiune română, această ţară despărţindu-se cu greu de unul dintre cele mai importante simboluri de tărie şi demnitate pe care le-a avut vreodată. Regina Ana este şi va rămâne în istoria acestui popor drept un reper de netăgăduit de verticalitate, eleganţă şi adâncă înţelepciune. Dumnezeu să îi lumineze calea întru eternitate şi să îi dea odihna binemeritată, după viaţa tumultoasă pe care a trăit-o aici, pe pământ!”

Valentin Tănase, sculptor, decorat cu „Medalia Regele Mihai I pentru Loialitate” (2014):

„Am aflat cu tristete, asemeni multor altor romani, vestea plecarii dintre noi a Majestatii Sale,Regina Ana a Romaniei. Am avut privilegiul de a o intalni de cateva ori si de a purta cu Majestatea Sa scurte conversatii. Am avut si ocazia rara de a-i realiza si doua portrete, unul in pictura si celalalt in sculptura. Am ramas de fiecare data impresionat de acel aer de maiestate si noblete care izvora din interiorul fiintei sale, direct, simplu, firesc, nesofisticat. Regina Ana a fost inzestrata cu o personalitate puternica, profund pozitiva, ducand intreaga sa viata o lupta continua cu toate provocarile si greutatile vietii pe care soarta i le-a asternut cu darnicie in cale. Cu incredere, modestie, curaj, optimism si acea intelepciune a adevaratei experiente de viata le-a biruit pe toate, fiind mereu sprijinul, taria si echilibrul intregii familii regale in toate clipele dificile. Nu a agreat niciodata emfaza, eticheta si protocolul rigid, asumandu-si cu demnitate rolul de regina fara coroana, dar capatandu-si cu indreptatire in fata tuturor celor care au cunoscut-o titlul de „regina a inimilor”. Se spune despre domnitorii, principii, regii si reginele noastre care au lasat o amintire luminoasa in trecerea lor vremelnica prin istorie, ca nu mor, de fapt, intru totul, ci se aseaza ca amprente energetice, undeva la temelia neamului, fiind invocati, pentru a li se cere sprijinul in clipe bune si mai ales in clipe grele. Daca este asa, cred ca, incepand cu 1 august 2016, sufletul reginei Ana s-a alaturat spiritelor protectoare ale natiei. Dumnezeu sa o odihneasca in pace impreuna cu dreptii sai!”

Michael Shafir,  decorat cu „Medalia Regele Mihai I pentru Loialitate” (2010):

„Deoarece cuvintele sunt de prisos, nu vreau sa spun mai mult decat ca Romania a pierdut o Suverana pe care nici macar n-a cunoscut-o in loialitatea cu care si-ainsotit familia si tara, la foarte greu si la mai putin greu. Alaturi de Majestatea Sa, fie-i exemplul un model pentru puzderiile de pseudo-patrioti care, probabil ca nici acum nu vor pierde ocazia de a manji.”

Ioan Stanomir, politolog:

„Regina Ana a murit.Dumnezeu sa o ierte!sa respectam decenta acestei treceri.”

Catalin MihaiCătălin Mihai, preşedintele Alianţei Naţionale pentru Restaurarea Monarhiei:

Am aflat cu profundă tristeţe că, de astăzi, Majestatea Sa Regina Ana a României nu se mai află printre noi. Regina noastră va rămâne în Panteonul monarhiei româneşti, alături de Regina Elisabeta, Regina Maria şi Regina Elena, ca cea mai longevivă consoartă de monarh din istoria naţională de până acum. Ne rugăm bunului Dumnezeu să-l aibă în paza Sa pe Majestatea Sa Regele Mihai I al României şi să dea putere Alteţei Sale Regale Principesei Moştenitoare Margareta şi întregii Familii Regale pentru a-i onora moştenirea.”

george simionGeorge Simion, președintele Platformei Unioniste Acțiunea 2012:

Basarabia și ReUnirea au fost preocupări constante ale Majestății Sale Regina Ana a României, reprezentând un model extraordinar de urmat pentru toți românii. Majestatea sa Regina Ana a României va rămâne pentru totdeauna în memoria noastră și ne va călăuzi spre împlinirea idealului Reîntregirii naționale. Dorim să transmitem întreaga noastră solidaritate Casei Regale a României, pe care o asigurăm că îi suntem cu tot sufletul alături în aceste momente dificile.

dekanyAlexandru Tiberiu Dekany, Co-preşedinte al Asociaţiei „Amicii Regelui Mihai”, decorat cu „Medalia Regele Mihai I pentru Loialitate” (2008):

Arădenii au participat astăzi la slujba de pomenire a MS Reginei Ana a Românie
Slujită de Înalt Prea Sfinția Sa Timotei Seviciu Arhiepiscopul Aradului.”

mironMircea Miron, Secretar General al Alianţei Naţionale pentru Restaurarea Monarhiei:

Dumnezeu să o odihnească în pace pe M.S. Regina Ana a României!
Multă putere M.S. Regele Mihai I şi a întregii Familii Regale.”

lunguValentin Lungu, fost co-preşedinte al Alianţei Naţionale pentru Restaurarea Monarhiei (ianuarie-mai 2016):

Astazi a plecat dintre noi Regina Ana a Romaniei! Sa ne rugam pentru Regina Ana!  Cat de putin ne cunoastem noi romanii Reginele. Nu a plecat de tot, a ramas in sufletele noastre! A muncit mult in aceasta viata, dar a venit timpul sa se odihneasca alaturi de ingeri. Majestate, fii tare! Este foarte important sa mergem cat mai multi la inmormantarea de la Curtea de Arges.”

cornel jurjuCornel Jurju, preşedintele Clubului Monarhiştilor Clujeni:

Sunt momente de tristeţe pentru Regele Mihai, pentru întreaga Familie Regală a României şi pentru întreaga suflarea monarhistă şi regalistă din Cluj şi  din toată România. Majestatea Sa, Regina Ana, a fost cea de-a patra regină a României, din păcate pentru naţiune română a fost o Regina a României în exil. S-a căsătorit cu Regele Mihai în 1948, dar n-a putut veni în România decât după Revoluţi din 1989. Aş spune că a avut o prezenţă remarcabilă din anii 90 şi până acum în peisajul social-public din România. După opinia mea a impresionat prin decenţă, eleganţă şi a dovedit înţelegere profundă a situaţiei, a procesului istoric prin care România a trecut după 1990 şi până prezent.”

Mihai Firică, preşedintele Clubului Monarhiştilor Craioveni, decorat cu „Medalia Regele Mihai I pentru Loialitate” (2011):

Regina Ana a Romaniei, o personalitate puternica, pusa in lumina prin discretie si modestie. Am avut onoarea de a o cunoaste si de a fi alaturi in rarele aparitii publice. Va avea mereu un loc special in inima si in memoria mea. Istoria o aseaza in galeria reginelor care au servit Romania, in cazul Majestatii Sale chiar in anii in care nu putea sa cunoasca tara Suveranui. Insa a fost o pierdere imensa pentru noi toti prin conjunctura care a blocat implicarea Majestatii Sale in viata publica.
Dumnezeu sa o odihneasca!”

claudiu padureanClaudiu Pădurean, decorat cu „Medalia Regele Mihai I pentru Loialitate” (2015):

Familia Regală a României a suferit o pierdere teribilă. Regina Ana a României s-a mutat în Cer. Regina României a fost erou de război şi una dintre cele mai carismatice figuri publice. Regina Ana a României va fi înmormântată în noua catedrală arhiepiscopală şi regală de la Curtea de Argeş.”

Noel NegreaNegrea1, preşedintele Organizaţiei Mehedinţi a Alianţei Naţionale pentru Restaurarea Monarhiei:

Aveam 9 ani, era in prima zi de Pasti, cand am fost, cu bunicii si parintii mei, la Manastirea Bazos, de la langa Timisoara. Am asteptat, cuminte, langa o masina cu geamuri fumurii, sa iese Familia Regala de la slujba. Au iesit, au salutat multimea, iar Regele si Regina au urcat in masina care ii astepta acolo. Dupa cateva momente, cineva, de pe bancheta din spate a automobilului, a deschis geamul, mi-a zambit natural si mi-a intins mana….era M.S. Regina Ana! M-am blocat, salvarea a venit de la bunica mea care, discret, mi-a impins mana spre mana intinsa a Reginei. Regina a ras, facandu-l, cumva, si pe Rege atent la cele intamplate… In 2006, in timpul Olimpiadei Nationale de Istorie, intreaga echipa de la Mehedinti a fost la Brasov, in excursie. Am aflat ca Regele si Regina erau tot acolo…Am cumparat, cu totii, un buchet mare de flori si i-am asteptat sa iese din institutia publica unde fusesera primiti cu putin timp inainte; am fost norocosul care urma sa ofere florile. Cand cuplul regal a aparut pe trepte, am inaintat, timid, cu buchetul, fara ca cineva sa ma opreasca, sa ma apostrefeze, sa incerce sa ma impiedice, etc..Din nou, Regina a fost cea care a surprins momentul, s-a apropiat de mine, s-a aratat extrem de bucuroasa de gestul nostru,si, fara nicio ezitare, m-a luat in brate si m-a pupat. Cat voi trai, nu voi uita momentele astea….. Doamne…..Te Rog, Odihneste-o, in pace, pe Regina noastra si Intareste-l pe Regele nostru!”

boncea2Flavius Bonceadecorat cu „Medalia Regele Mihai I pentru Loialitate” (2011):

Este o pierdere enormă pentru naţiunea Română. Majestatea sa Regina Ana, deşi nu a fost născută în România, din momentul în care a ales să îşi petreacă viaţa alături de Regele Mihai şi-a pus toate eforturile şi toată viaţa în slujba României. E adevărat că de ceva vreme o măcina boala, era şi la o vârstă înaintate, dar aceast lucru nu face ca dispariţia ei să pară mai uşoară. Trebuie să fim cu toţii alături de Familia Regală a României, până la urmă să mulţumim că Domnului că am apucat să o cunoaştem pe Regina Ana.” Acesta vorbit în mai multe rânduri cu Regina Ana, prima dată la Săvârşin, în 1997. “Am nişte amintiri foarte frumoase cu majestatea sa de acolo. Am stat pe terasa din spatele castelului, la poveşti, în timp ce în interior era o recepţie mai simandicoasă. Am avut o discuţie privată cu ea, de care îmi aduc acum aminte şi cu siguranţă nu o voi uita niciodată. M-a uimit foarte tare faptul că ştia foarte bine româneşte. Atunci era pentru a treia oară venită în România. Nu vorbea în public pentru că îi era jenă că ar putea să greşească. Dar în privat vorbea româneşte foarte bine. Era extrem de îndrăgostită de tot ce înseamnă România. Spunea că aceasta este ţara ei.”

Galaction Stângă, Episcop al Alexandriei și Teleormanului, Membru al Consiliului de Onoare al ANRM; Profesor Dr. Nicolae Drăgușin, Membru al Consiliului de Onoare al ANRM; Ing. Romeo Furtună, Președinte ANRM Teleorman:

„Membrii, susținătorii și simpatizanții ANRM – Filiala Teleorman au primit cu durere vestea încetării din viață a Majestății Sale Regina Ana a României, la venerabila vârstă de 92 de ani. Pe această cale, ANRM – Filiala Teleorman transmite condoleanțe membrilor Familiei Regale a României și se alătură rugăciunii pe care întreaga Românie o înalță către Bunul Dumnezeu pentru odihna veșnică a sufletului Reginei Ana a României, în aceste zile de doliu.
Mutarea din această viață a Reginei Ana este o întristare pentru noi, contemporanii săi. În același timp, generațiile care ne vor urma au câștigat un model personal de dăruire pentru familie și țară. Viața îndelungată a Reginei Ana, contemporană cu marile prefaceri ale lumii, reprezintă o binecuvântare și o prevenire că nimic nu este durabil fără iubire, fără sacrificiu, fără răbdare și fără credință în Dumnezeu.
Dumnezeu să o odihnească alături de Drepții Săi!”

liviu sabauLiviu Sabău, preşedinte ANRM Sălaj, decorat cu „Medalia Regele Mihai I pentru Loialitate” (2008):

„Mi s-a părut o persoană deschisă, hotărâtă şi nedezlipită de Majestatea Sa. Moartea ei reprezintă o mare pierdere şi un o ocazie nefericită pentru ca poporul român să îi cunoască faptele. Prin personalitatea sa, a consolidat prestigiul Casei regale.

Lia Lucia Epure, decorată cu „Medalia Regele Mihai I pentru Loialitate” (2009):

Trebuie să acceptăm că Regele Mihai şi Regina Ana au trăit o viaţă lungă. Şi ultimii 26 de ani s-au bucurat mult de respectul şi de iubirea românilor. Regina este parte din istoria României. A fost aproape de rege imediat după ce acesta a fost expulzat din ţară. Chiar dacă ea nu a cunoscut poporul înainte. Plecarea reginei este o altă tristeţe. Vreau să nu o numim durere. E o tristeţe. Ar fi fost durere dacă ar fi plecat la o vârstă foarte tânără. Pentru familia regală este o durere. Acceptăm realitatea. A fost o femeie minunată care a adus pe lume cinci prinţese ale României. Am vorbit de foarte multe ori, la Săvârşin, la Palatul Mitropoliei, am fost de multe ori în preajma lor. A fost o femeie simplă, calmă şi totuşi autoritară, când venea vorba de un subiect delicat ştia să puncteze. Ştia când să fie imperativă, calmă, elegantă, simplă. Am fost alături de ea la superba sărbătoare de la Bucureşti, legată de aniversarea a 60 de ani de la căsătorie, a fost regină frumoasă, nobilă, elegantă, strălucea de eleganţă şi forţă interioară. Şi de multă fericire, era alături de regele. Cel mai mult mă gândesc acum la Regele Mihai, e o mare durere pentru Majestatea Sa.”

andrei muraruAndrei Murarudecorat cu „Medalia Regele Mihai I pentru Loialitate” (2008) şi „Ordinul Coroana României în grad de Ofiţer” (2015):

„Pe 1 august 2016 a plecat o regină fericită, cu inima împăcată că țara al cărei nume l-a purtat și-a găsit calea: „Sper ca generațiile pe care noi le-am crescut să continue lucrul pe care Regele și înaintașii lui l-au făcut. Familia noastră aparține acestei țări. Sunt convinsă că urmașii noștri or să aibă forța și inspirația de a se identifica cu sufletul țării. […] Există o poezie pe care România o are, eu am văzut-o. În păduri, pe câmpuri, în văile românești totul cântă. Copiii mei s-au dăruit acestei idei, și astfel au găsit identitatea lor.” Ana a plecat însă fără Mihai. S-a dus poate să pregătească terenul, ca un adevărat soldat devotat Regelui, așa cum s-a declarat neîncetat. O viață de 68 de ani împreună continuă, cu discreția îndrăgostiților regali, și dincolo.”

rotaruMarilena Rotaru, decorată cu „Medalia Regele Mihai I pentru Loialitate” (2008) şi „Crucea Casei Regale” (2012), preşedintele Mişcării pentru Regat şi Coroană:

Regina Ana a plecat în Împărăția Domnului. Am trăit vreme de 20 de ani clipe neprețuite, de adâncă emoție și bucurie alături de Regina Ana, modelul perfect de mamă, soție și regină, cea care, cu puterea nemăsurată a iubirii a clădit împreună cu Regele Mihai, Familia Regală a României. La ceasul îndureratei despărțiri, o plecăciune cu recunoștință și profund respect, pentru tot ceea ce în acești ani, Majestatea Sa Regina Ana a adăugat vieții mele: puterea de a răbda, puterea de a spera, puterea de a îndrăzni. S-o odihnească Bunul Dumnezeu! Condoleanțe și întărire de la Dumnezeu Majestății Sale Regelui Mihai și întregii Familii Regale a României.”

Silvia Colfescu, directorul Editurii Vremea:

Regina Ana s-a mutat la cele veșnice, după o viață petrecută în demnitate, virtute și onoare. Fie neuitată de români și primită în lumină, printre cei drepți. Domnul să-i întărească pe greu încercatul Rege Mihai și pe principesele regale.”

Theodor Paleologu, deputat PN-L, decorat cu „Medalia Regele Mihai I pentru Loialitate” (2012):

„Cu moartea Reginei Ana se apropie de sfârșit un ciclu al istoriei noastre, un ciclu extrem de important pentru existența noastră ca nație, și anume ciclul regalității. Cred că e cazul ca Guvernul României să organizeze funeralii naționale, pentru că Regele Mihai nu e un șef de stat ca ceilalți șefi de stat, nu e la fel ca Iliescu, Constantinescu sau Băsescu. El are o aură cu totul aparte și e o chestiune de respect față de noi înșine să onorăm tot ce este legat de Regele Mihai.”

Cornel Nistorescu, jurnalist, decorat cu „Crucea Casei Regale” (2012):

„(…) Și peste zeci de ani, după întâlnirea cu ”son pays inconnu”, tăcută și solidară cu el și cu tristețea lui, protectoare și în același timp contaminată de tăcerile sale, parteneri la bucurie și la nefericire, dar și prieteni de nădejde într-un cuplu despre care nu știm câtă iubire a păstrat pentru sine și câtă a dăruit-o pentru a se apăra de nefericirea celorlalți. Încă nu știu dacă ne aflăm în fața unei tragice povești de iubire marcată de destinul sinuos al unei țări sau vorbim de un cuplu hotărât să ofere, de undeva de departe, un unic și strălucit exemplu de curaj, de patriotism, de caracter, noblețe și suferință.”

Adrian Orza, consilier local Timişoara:

Îmi pare rău să aud această veste. Regina Ana a fost o personalitate a istoriei acestei ţări. Este o veste dureroasă la care, din păcate, ca muritori suntem supuşi. Sper ca Majestatea Sa Mihai să treacă peste acest moment dificil. Am cunoscut-o pe regină în diverse momente, atunci când am fost viceprimar, am avut şansa şi onoarea să stau de vorbă cu majestăţile lor. Oameni deosebiţi. Una dintre cele mai mari calităţi a oamenilor mari este modestia. Întdeauna a frapat în mod pozitiv şi a însoţit personalităţile majestăţilor lor. O lecţie pentru mulţi dintre liderii prezentului. Regina Ana a dat dovadă de modestie, cumpătare, decenţă, virtuţi adevărate. Suntem cu toţii muritori, trecem prin asta, important este să o facem cu onoare şi tot ce înseamnă calităţi umane, lucruri pe care regina le-a îndeplinit cu prisosinţă.”

edmond.jpgEdmond Niculuşcă, preşedinte ARCEN:

„Care desfătare lumească este lipsită de întristare? Care mărire stă pe pământ neschimbată? Toate sunt mai neputincioase decât umbra, toate mai înșelătoare decât visurile; o clipă numai, și pe toate acestea moartea le primește. Ci întru lumina feței Tale, Doamne, și întru îndulcirea frumuseții Tale, pe cea pe care ai ales a o muta la Tine, odihnește-o, ca un Iubitor de oameni. | din Panihida, rugăciune la înmormântarea regilor.”

Alina Pavelescu, director adjunct al Arhivelor Naţionale:

„Dumnezeu să o odihnească pe regina Ana! În jumătatea de oră în care am avut ocazia să o insotesc ( în vizita de la Arhive, acum vreo zece sau chiar unsprezece ani) m-a făcut să înțeleg ce înseamnă adevărata aristocrație de spirit. Și cred că, dacă ar fi fost să fie, ar fi fost o bună regină pentru România.”

Denisa Voicu, membru în Consiliul Director al Alianţei Naţionale pentru Restaurarea Monarhiei:

„cum ar fi aratat o Romanie in care modele de viata ar fi fost MS. Regele Mihai si MS Regina Ana?Eu imi imaginez asa: un respect crescut fata de tine, fata de cei din jur si fata de tara, un simt al umorului bine dozat, o capacitate mai mare de a lua viata de la capat fara lamentari, jeluiri si aruncarea vinei intotdeauna pe altii, o dorinta mai mare de a fi tu insuti, de a te reinventa si de a demonstra mereu ca nu conteaza unde te nasti neaparat, ci ceea ce faci acolo unde iti traiesti viata, si daca poti lasa lumea putin mai buna decat ai gasit-o.”

Liviu Mihaiu, jurnalist:

Alături de Regina Mama Elena, Regina Ana a fost toiagul Majestăţii Sale Regelui Mihai I timp de 68 de ani. Dumnezeu sa o odihnească!”

Daniel Gheorghe, deputat:

Regina Ana a fost o personalitate complementara Regelui Mihai. Urmasa directă a lui Ludovic al-XIV-lea, o fire dinamică, spontana și foarte activă, a fost cea care a reușit să dea elan și încredere Regelui nostru în grele încercări ale unei vieți marcate de exil, așteptări lungi, dezamăgiri. Regina Ana este și va rămâne o expresie a curajului, a hotărârii și mai ales a unei depline loialitati fata de familie și de propriile sale credințe și principii. Dumnezeu s-o aibă în pază acolo Sus!”

Marius Ghilezan, jurnalist:

Regina Ana și-a încheiat azi ciclul vieții. S-a înrolat în armata îngerilor. Împreună cu Regele Mihai a reprezentat cel mai longeviv cuplu regal din istoria României. Dumnezeu să o odihnească! “Bunica mea, Regina Ana a Romaniei, este o doamnă de mare caracter. Îți poți da seama doar uitându-te la ea, că are o personalitate puternică și chiar jucăușă uneori. Când mă gândesc la bunica, mă gândesc la simțul aventurii, la zburdălnicia ei și la râsul sănătos”, povestestea ASR Principele Nicolae. În urmă cu câțiva ani, sângele său a ajutat la identificarea lui Ludovic al XVll-lea, prințul copil, fiul lui Ludovic al XVl-lea și al Mariei Antoaneta. La ceremoniile de la Curtea de Argeș, se pare că nu va participa iubitul nostru Rege. Haideți cu Referendumul! Să-l punem pe Rege măcar o zi pe tron. Pentru a-și încheia cea de-a treia domnie în pace și onor.

Doru Braia, jurnalist:

Am lăcrimat de multe ori în viața mea, copleșit fiind și eu de tragismul trecerii Regelui nostru iubit prin această Istorie nedreaptă, iar parte din suferința Exilului chiar am împărtășit-o… Iată cum REGELUI MIHAI i-a mai fost hărăzită o mare durere ! Și-a pierdut Regina, după 68 de ani parcurși împreună !… Mi se rupe sufletul pentru REGELE MEU !
CONDOLEANȚE, MAJESTATE !” | „
A trecut prin suferințele vieții cu demnitate și dăruire pentru Poporul său… A îndurat umilințe, pentru că a pus întotdeauna Omenia înaintea „Strategiei” !… Acum trăiește Durerea la superlativ… Nu credeți că ar merita, măcar pentru o zi de-o fi, să i-o alinăm și să-L reașezăm pe Tronul României ?! CEREȚI REFERENDUM ACUM !!! Pistonați toate oficialitățile !”

Roxana Iordache, jurnalist:

Tragedie, ne-a părăsit Regina Ana! Mai precis, l-a lăsat pe Regele Mihai singur, insuportabil de singur! Dumnezeu s-o odihnească pe Doamna care, din păcate – păcatele noastre, ale tuturor – n-a ajuns să fie încoronată Regină a României! Binemerita. Și Dumnezeu să-i dea tărie Regelui nostru drag și bun și iubit, să rabde încă o vreme viața pe pământ! Pentru țara cu care a trăit o viață în suflet și nu a împărțit-o decât cu femeia vieții lui. Cumplită veste!”

Iulia Gorea Costin, diplomat:

Majestatea Sa Regina Ana, neincoronata de jure, incoronata de facto de romani pentru modelul de iubire, demnitate, devotament, morala si speranta … Este atat de mare distanta de la aceste calitati pana la cele manifestate de „potentatii zilei”. Cordiale condoleante Casei Regale, poporului roman, care -i deplange trecerea. Luminoasa sa ramana amintirea sufletului luminos !”

Lucian Avramescu, poet şi jurnalist:

Mi-e regele bătrân, bătrîn și singur
Stă drept și nu-i ținut de subsuori
Regatul lui s-a sfărîmat demult
Din el rămase-un câmp cu lumânări.

Născutu-m-am când el pleca din tronu-i
La școală despre regi n-am auzit
Dar în biserica din satul meu
Era un sfânt mai altfel zugrăvit.

Tata mi-a spus că-i regele și-atunci
Am înțeles că noi avut-am rege
Si ce lipsea din mintea mea-ncepu
Cu teamă și răbdare să se lege.

Azi a murit regina-i născătoare
Fidelă și când regele era
Doar amintirea vremii de demult
Iar ea ca o țărancă asuda.

Cortegiul va merge în tăcere
Spre-al Argeșului cimitir acum
Nădăjduiesc să nu-l întoarcă iarăși
Vreun președinte proțăpit în drum.

E regele bătrân, bătrân și singur
Stă drept și nu-i ținut de subsuori
Regatul lui s-a sfărîmat demult
Iar el privește suveran spre zări
Si-i dus, ca țara lui de lumânări.

1 august 2016, Sângeru”

____

Regina Ana cu Patriarhul
Regina Ana, cu Daniel Ciobotea, Mitropolitul Moldovei, astăzi Patriarhul României.

Biserica

P. F. Daniel, Patriarhul României:

„Am aflat cu întristare despre trecerea din această viaţă a Majestăţii Sale Regina Ana a României, la venerabila vârstă de 92 de ani, în spitalul din Morges (Elveția). Discretă și distinsă, Majestatea Sa Regina Ana a României va rămâne în conştiinţa poporului român drept un model de curaj, nobleţe şi modestie,  susținătoare permanentă a demersurilor Majestății Sale Regelui Mihai I al României în slujirea neamului românesc, atât în anii grei ai exilului, cât și la revenirea în țară. În aceste momente de întristare, în numele Sfântului Sinod, al clerului şi credincioşilor Bisericii Ortodoxe Române, transmitem părinteşti condoleanţe Familiei Regale a României și tuturor celor care au cunoscut-o și prețuit-o pe Majestatea Sa Regina Ana. Ne rugăm lui Dumnezeu să odihnească sufletul Majestății Sale Regina Ana a României în lumina, pacea şi iubirea Preasfintei Treimi. Veșnica ei pomenire din neam în neam! Cu părintești condoleanțe și binecuvântare pentru membrii îndureraţi ai Familiei Regale şi pentru toţi cei îndoliaţi.”

ÎPS Andrei, mitropolit al Clujului, Maramureşului şi Sălajului: „Am aflat cu multă tristeţe că pe Regina Ana a chemat-o Dumnezeu la Sine. Şi noi, ca şi mulţi alţii, am realizat că a fost un suflet special, care a răspândit în jurul ei multă pace şi lumină. Pe când eram Arhiepiscop la Alba Iulia, Maiestăţile Voastre ne-aţi vizitat de mai multe ori. Într-un rând, Regina Ana a venit singură şi a fost primită cu mult drag de către oameni, pentru că Maiestăţile Voastre sunteţi simbolul unei Românii frumoase. Acum, când s-a mutat în eternitate, Îl rugăm pe Domnul Hristos, Domnul vieţii, să-i facă parte de odihnă în curţile Sale. Vă prezentăm, Majestate, toată compasiunea noastră.”

ÎPS Timotei, arhiepiscopul Aradului: „Noi am cinstit fețele conducătoare, în mod deosebit, mai ales că restul Familiei Regale este de religie ortodoxă. Așa cum o cunoaștem noi, Regina Ana a fost, întotdeauna, apropiată de poporul român, de țara noastră, de biserica ortodoxă majoritară, respectând toate cultele. Nu o dată, Regina Ana a fost prezentă în municipiul Arad și au fost momente deosebite în viața localității Săvârșin, când Familia Regală a fost prezentă la biserică.”

ARAD: „Luni seară, 1 august, în Catedrala arhiepiscopală din Arad, Înaltpreasfinţitul Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, înconjurat de soborul de preoţi catedrali, a săvârşit o slujbă de pomenire în cinstea Majestăţii Sale Regina Ana a României.

La finalul slujbei, Înaltpreasfinţitul Părinte Timotei a evocat prin cuvinte alese viaţa şi personalitatea  Reginei Ana a României, amintind că de multe ori a vizitat aceste părţi ale Aradului, mai ales în preajma sărbătorilor creştine şi nu numai, având reşedinţa la Săvârşin.

La slujbă a participat şi domnul Alexandru-Tiberiu Dekany, copreşedinte al Societăţii Amicii Regelui Mihai.  „Astăzi este una dintre zilele acelea care, deşi ştii că sunt inevitabile, preferi să crezi că nu vor veni niciodată. Dumnezeu să o odihnească în pace pe Majestatea Sa Regina Ana a României! Sincere condoleanţe Familiei Regale! Dumnezeu să-l aibă în pază pe Regele Mihai”, a declarat Tiberiu Dekany.

Marţi va avea loc o altă slujbă de pomenire la Săvârşin, locul unde Familia Regală a României îşi petrecea  marile sărbători creștine.

Protos. Iustin Popovici”

Pr. Claudiu Băzăvan: „Astăzi Regina noastră a plecat dintre noi, cei care nu am știut să-i recunoaștem și să-i onorăm statutul. S-a dus, Regină fără regat, să își găsească liniștea măcar printre îngeri, să își găsească locul și coroana în Împărăția cea veșnică.  Este prima Regină a României care pleacă la cer înaintea soțului său. Dacă întotdeauna, de-a lungul încercatei și frumoasei lor căsnicii, Regina i-a fost Majestății sale sprijin și bucurie, astăzi merge înainte să îi netezească și drumul în veșnicie.”

Clasa politică:

*Ordinea respectă „precăderea” funcţiilor regimului republican; dacă sinceritatea declaraţiilor este discutabilă, propunem această listă şi ca o radiografie a reprezentării politice a României din ultimii 26 de ani (n.m. V.M.T.)*

Dl. Klaus Iohannis, Preşedintele României: „Majestatea Sa Regina Ana a României va rămâne pentru totdeauna în memoria şi în sufletele noastre drept unul dintre cele mai importante simboluri de înțelepciune, demnitate şi un reper deosebit de conduită morală. De-a lungul vieții sale, Ana a României a fost expresia celor mai distinse valori de decenţă, devotament şi dragoste faţă de Țara al cărei nume l-a purtat. Doresc să transmit, în aceste clipe dificile, compasiunea şi solidaritatea mea Majestății Sale Regelui Mihai și întregii Familii Regale.”

Dl. Nicolae Timofti, Preşedintele Republicii Moldova: „Am aflat cu adâncă tristețe și profund regret vestea despre moartea Reginei Ana a României. Este dureros faptul că Peleșul intră în doliu la doar două luni de la ceremonia emoționantă dedicată împlinirii celor 150 de ani de Regalitate. Regina Ana a fost și va rămâne un simbol al măreției și demnității neamului românesc. Alături de Rege, în anii de pribegie, Suverana a promovat și a iubit Țara, punându-și crezul în revenirea României la Democrație. Cu aceleași sentimente curate, ca și întreaga familie regală, a susținut, în ultimii ani de viață aspirațiile europene ale Republicii Moldova. Regina Ana își merită locul în istoria României și al tuturor românilor. Dumnezeu s-o odihnească!”

Dl. Dacian Cioloş, Prim-ministrul României„M-a îndurerat vestea plecării dintre noi a Majestății Sale, Regina Ana a României, care va continua să ne inspire prin modestie, devotament și loialitate. Majestatea Sa va rămâne un simbol al nobleții, discreției și demnității, valori ce întregesc contribuția definitorie pe care Familia Regală a avut-o și o are pentru societatea românească. Sunt alături de Familia Regală a României în aceste momente de grea încercare, doresc să transmit gândurile mele de consolare și solidaritate.

Dl. Pavel Filip, Prim-ministrul Republicii Moldova: „Personalitate de mare cultură şi delicateţe, Regina Ana şi-a dedicat cu pasiune întreaga viaţă României, promovării valorilor româneşti în lume. Realizările României, în egală măsură ca şi dramele ei, au fost trăite la înalte cote de sensibilitate de Suverană. Pentru dragostea sa necondiţionată faţă de ţară, pentru tot ceea ce a făcut în promovarea bunului nume al României, poporul a preţuit-o înalt şi a înconjurat-o cu dragoste.”

Dl. Călin Popescu-Tăriceanu, Preşedintele Senatului României: „Am aflat cu profundă tristețe și regret despre decesul MS Regina Ana. Prin devotamentul său și prin discreția sa a fost sprijinul moral de care MS Regele avea nevoie ca să poată depăși momentele dificile ale exilului și ale depărtării de țară și de popor. Este o pierdere grea pentru MS Regele Mihai I, cât și pentru poporul român. Românii îi vor păstra o amintire plină de respect. În numele Senatului României, doresc să transmit în aceste clipe triste sincere condoleanțe Familiei Regale. Dumnezeu s-o odihnească!”

Dl. Adrian Candu, Preşedintele Parlamentului Republicii Moldova: „Cu adâncă tristețe în suflet am aflat despre trecerea în neființă a Majestății Sale Regina Ana a României. Împărtășesc marea durere a Familiei Regale și a poporului român pentru pierderea grea și, marcat de această veste, transmit gânduri de compasiune și condoleanțe tuturor celor care se simt profund afectați. Să-i păstrăm mereu amintirea în inimile noastre. Dumnezeu s-o odihnească în pace.”

Dl. Florin Iordache, preşedintele interimar al Camerei Deputaţilor: „Majestatea Sa Regina Ana a plecat dintre noi, lasand in urma dragostea si pretuirea intregii natiuni. In aceste momente grele, gandurile si rugaciunile noastre se indreapta catre familia regala.”

Dl. Vasile Dâncu, Vice-prim ministru în Guvernul României: „Pribegia Reginei Ana de România a luat sfârșit. De câteva decenii familia Regelui Mihai a fost împinsă de toate regimurile departe de patrie, departe de casă. În dictatură sau în democrațiile tranziției, Casa noastră Regală a trăit în pribegie. Oricât am fi de empatici nu știu dacă putem înțelege vreodată singuratatea și umilințele celui care este mereu străin, rege sau simplu clăcaș. Regele Mihai și Regina Ana au domnit peste teritoriile întinse ale diasporei noastre, pentru regatul de gheață al celor care au fost sortiți să mănânce pâinea cea neagră a străinătății. Au fost Rege–truditor și Regină a lacrimilor, iar fiecare epocă istorică a venit cu dezamăgirile ei peste această prea încercată familie. Regele, dar și Regina aveau amândoi mâinile mari și trudite ca și cele ale bunicilor mei țărani, te întâmpinau cu o privire senină ca și cei care au trăit toate dramele lumii. Aveai senzația, privindu-i cum se țin de mână, că sunt două stânci pe care nimic nu le poate clinti, că sunt doi oameni care se sprijină doar unul pe celălalt și care, deși afară erau asteptați de mulțimi entuziaste, erau conștienți că, de fapt, se au doar unul pe celălalt și de aici le vine forța cea mare a familiei lor. Păreau un simbol al trăiniciei iubirii care dăinuie dincolo de istorie, a iubirii cimentată de lupta împreună pentru a crește cinci copii și de a ține sus un standard pentru un popor care aproape că se uitase pe sine în vremile cu libertatea îngrădită. Păreau ușor stânjeniți atunci când primeau onoruri ca și cum nu mai așteptau nimic de la lume, trăiau cu demnitate un destin care le-a fost hărăzit, cu bune și cu rele. Un singur lucru era important: nu puteau face nicio concesie, nu aveau dreptul să cedeze și nici să iasă din destinul regesc. Regele și Regina nu au abdicat niciodată de la misiunea lor de a trăi destinul frânt al poporului lor, de a reface și de a păstra, departe de casă, lada de zestre a valorilor noastre.  Acum, Regina Ana de România se întoarce acasă. O casă care nu i-a fost niciodată cămin, dar care o poate primi pentru odihna eternă. Pribegia a luat sfarșit! Dumnezeu s-o primească în împărăția lui și să mângâie sufletele îndurerate ale celor dragi, familia regală și poporul român. Sursa foto: Arhiva Familiei Regale”

Dl. Victor Ciorbea, Avocatul Poporului, Prim-ministru al României între 1997-1998: „Am aflat cu mare tristețe și durere vestea trecerii la Dumnezeu a Reginei Ana a României. Cea care a fost întotdeauna „soldatul credincios” al Majestății Sale Regele Mihai I al României va rămâne un model pentru toți cei care au înțeles să își slujească țara și Suveranul, ca simbol și reprezentant al acesteia, ca bunul cel mai de preț al existenței. Discretă, dar mereu alături de Regele Mihai, Regina Ana a fost pentru Familia Regală a României forța și sprijinul care a ajutat-o să treacă mai ușor peste nedreptatea exilului și dificila reîntoarcere în țară după 1989. Majestatea Sa Regina Ana a îndrăgit foarte mult satele românești, portul popular și inteligența țăranului român. Îi plăcea cel mai mult Muzeul Satului, loc atât de simbolic de lângă Palatul Elisabeta. Întrebată ce coloană sonoră ar putea avea un film despre acest loc binecuvântat, a spus Poema română a lui George Enescu. Am apreciat mereu noblețea, delicatețea, dar și franchețea Reginei Ana. A reprezentat cel mai tonic balsam al exilului Regelui. Fără spiritul său de aventură, Majestatea Sa era mai singur puțin. I-a luat locul cu cinste Reginei Elena, mama atât de curajoasă a Regelui Mihai. A fost o ființă de o rară inteligență, de-o izbitoare frumusețe spirituală și, în primul rând, extrem de generoasă. Renunțând la religia ei, a dăruit ce avea mai scump tuturor românilor: iubirea față de țară și față de Majestatea Sa Regele Mihai. Prin trecerea la cele veșnice, Regina Ana lasă ca daruri cele mai de preț curajul, spiritul liber și frumos, umorul blând și energia copilărească ce au caracterizat-O mereu, generațiilor viitoare și urmașilor Majestăților Lor! Mă rog ca Bunul Dumnezeu să dea putere Regelui Mihai I al României și întregii Familii Regale a României să treacă peste acest dureros moment! Dumnezeu să O odihnească în pace pe Regina Ana!”

Dl. Lazăr ComănescuMinistrul Afacerilor Externe: Într-un comunicat de presă al Ministerului Afacerilor Externe, Comănescu a reamintit „eforturile făcute de Regele Mihai alături de Regina Ana pentru promovarea în diverse capitale europene a obiectivelor României privind aderarea la Uniunea Europeană și NATO”. „Cu prilejul activităților externe ale Casei Regale, Majestățile Lor au militat cu stăruință pentru promovarea României în mediile culturale, academice și economice din întreaga lume. Pentru diplomații care au întâlnit-o în activitatea lor cu prilejul acestor evenimente, Regina Ana rămâne ca un exemplu de distincție, demnitate, generozitate și profund atașament față de valorile culturale românești și față de interesele României”.

Dl. Emil Constantinescu, Preşedinte al României în 1996-2000: „O personalitate atât de vie nu dispare din conştiinţa publică. O aură de demnitate, de curaj, de bunătate şi înţelepciune stăruie o vreme îndelungată în urma ei, ca o efigie nepieritoare, care ne oferă şansa să fim măcar cu o fărâmă mai buni, mai înţelegători, poate chiar mai inteligenţi şi mai îndrăzneţi. Să nu irosim această şansă, şi să-i mulţumim Reginei care ne-o dăruieşte cu aceeaşi generozitate cu care ne-a ocrotit cât timp ne-a fost dat să ne fie aproape. Dumnezeu să o odihnească pe Regină!”

Dl. Ion Iliescu, Preşedinte al României în 1990-1996, 2000-2004: „Am aflat cu tristețe vestea morții Reginei Ana, și transmit întreaga mea compasiune pentru această grea pierdere Regelui Mihai și membrilor familiei regale. Am avut privilegiul să o cunosc, și am apreciat felul în care, trecând peste o istorie care nu a fost clementă, până la urmă, cu niciunul dintre noi, ținea la România. Păstrez amintirea discuțiilor pe care le-am avut atât la Versoix, cât și la București, relația cu familia regală fiind una de respect și de asumare a responsabilităților pe care fiecare le-am avut și le avem față de români. Dumnezeu să o odihnească în pace!”

Dl. Adrian Năstase, Prim-ministrul României în 2000-2004: „A murit Regina Ana. O personalitate puternica, marcata in destinul sau de istoria Razboiului Rece. Am intalnit-o in mai multe randuri, in intalniri oficiale sau private, la Palatul Elisabeta sau la Castelul Peles. M-a impresionat prestanta sa. Am crezut intotdeauna ca a reprezentat pilonul central al Familiei Regale, cel care i-a asigurat supravietuirea. Dumnezeu sa o odihneasca!”

Partidul Național Liberal „a primit astăzi cu adâncă durere vestea tragică a încetării din viață a Majestății Sale, Regina Ana a României. În acest ceas greu, gândurile de compasiune și mesajele de condoleanțe ale tuturor liberalilor români se îndreaptă către Majestatea Sa, Regele, și către Familia Regală. Pierderea suferită astăzi de poporul român este deosebit de grea. Prin tot ceea ce a însemnat în istoria noastră recentă, Majestatea Sa, Regina Ana, se distinge ca o figură luminoasă și plină de blândețe, care, cu tact și perseverență, a reușit să influențeze în bine destinul României. Timp de decenii, România a traversat drumul dureros prin totalitarismul comunist, iar Regina Ana a stat mereu alături de Majestatea Sa, Regele, într-un trist și lung exil. În toată această perioadă, Suveranii au reprezentat un reper istoric pentru toți românii și ne-au dat curajul de a spera într-un viitor mai bun. Mai apoi, cu fiecare an trecut după ce ne-am redobândit libertatea în decembrie 1989, Majestatea Sa, Regina Ana, a devenit un izvor de inspirație pentru tinerii români care luptau pentru un curs democratic al țării noastre. După cum chiar Majestatea Sa, Regina Ana, spunea, ”nefericirea supremă e atunci când pierzi ceea ce iubești”. La fel, România pierde în această zi tristă unul dintre cele mai mari simboluri ale istoriei sale recente, dar și al demnității, integrității și eleganței. Prin tot ceea ce a făcut pentru români, Majestatea Sa, Regina Ana, va dăinui veșnic în inimile și istoria noastră.”

Dl. Mircea Ionescu Quintus, Preşedinte de Onoare al PN-L„„Dumnezeu să o odihnească, noi nu uităm că a fost o parteneră demnă şi apropiată a Regelui Mihai.O femeie reţinută, o adevărată regină.” | „Eu am crescut în tinerețea mea sub regimul monarhic atât de binefăcător țării noastre. Am fost și sunt un plecat admirator al regelui Mihai și nu se poate să uit că regina Ana a fost alături de el în toată viața lui zbuciumată, s-a comportat ca o adevărată regină și sper să fie un exemplu pentru membrii Casei Regale și pentru noi toți românii care prețuim oamenii adevărați. Dumnezeu s-o odihnească și să-i dea tot Dumnezeu putere Regelui să reziste și la această grea încercare.”

D-na. Alina Gorghiu, Co-preşedinte al PN-L: „Un reper al istoriei noastre recente, o figură luminoasă şi plină de blândeţe, un simbol al demnităţii şi al eleganţei umane. Dumnezeu s-o odihnească în pace pe Majestatea Sa, Regina Ana a României!”

Dl. Teodor Baconschi, fost Ministru de Externe: „Aflu ca Regina Ana a trecut la cele vesnice. Am avut onoarea de o intalni in mai multe ocazii publice si private, ramanand cu amintirea unei persoane modeste, plina de umor fin si de generozitate aristocratica. Dumnezeu sa-i dea odihna meri”

D-na. Gabriela Vrânceanu-Firea, Primarul General al Municipiului Bucureşti: „M-a intristat profund vestea decesului Majestatii Sale, Regina Ana. Intreaga sa viata a fost o prezenta decenta, cu foarte mult bun simt si care a reprezentat cu cinste monarhia din tara noastra. Si-a meritat pe deplin numele ‘Regina a Romaniei’. Transmit sincere condoleantei Casei Regalei. Dumnezeu sa o odihneasca pe Majestatea Sa!”

Dl. Vlad Oprea, Primarul oraşului Sinaia: „Regina Ana va rămâne în amintirea noastră ca un reper de eleganță, discreție și ținută morală. Condoleanțe familiei și tuturor celor apropiați.”

Dl. Liviu Dragnea, Preşedintele PSD:  „Transmit sincere condoleanțe Casei Regale în urma decesului Majestății Sale Regina Ana a României. Este un moment trist pentru întreaga națiune și cred că trebuie să cinstim cum se cuvine memoria Majestății Sale care, cu mult bun simț și dăruire, și-a trăit întreaga viață alături de destinul României. Dumnezeu să o odihnească!”

Dl. Daniel Constantin, Copreședintele ALDE:  „Majestatea Sa Regina Ana, regina tuturor românilor, a trecut astăzi pragul către o lume mai bună și mai liniștită. Transmit sincerele mele condoleanțe membrilor Familiei Regale și tuturor românilor pentru incomensurabila pierdere pe care cu toții o suferim astăzi! Dumnezeu să o odihnească în pace!”

Dl. Mihai Fifor, Președintele Consiliului Național al PSD„Majestatea Sa Regina Ana va rămâne mereu în memoria celor care au cunoscut-o și au apreciat-o. A patra Regină a României a avut o viață greu încercată, dar istoria a reușit să îi scoată în evidență distincția și bunătatea să inegalabilă (…). Dumnezeu s-o odihnească în pace și iubire pe Majestatea Sa, Regina Ana a României.”

Dl. Marian Munteanu, iniţiator Alianţa Noastră: „Majestatea Sa Regina Ana a României a plecat dintre noi. Ne vom aminti întotdeauna, cu respect, de atașamentul său față de Țară – manifestat atât în momentele grele ale exilului Regelui cât și în anii în care a militat, alături de Majestatea sa Regele Mihai, pentru susținerea intereselor legitime ale României și integrarea noastră în comunitatea euroatlantică. Dumnezeu să o ierte ! Condoleanțe Majestății Sale Regelui și întregii sale Familii.”

Dna. Clotilde Armand, Uniunea Salvaţi Bucureştiul (USB): „Am aflat cu tristețe că Majestatea Sa Regina Ana a României a trecut la cele veșnice. Aș vrea să transmit sincerele mele condoleanțe Regelui Mihai și familiei regale.”

Dna. Ramona Mănescu, europarlamentat PN-L: „Este o zi tristă pentru România. Regina Ana a plecat dintre noi, trecând la cele veșnice. România pierde un simbol, un reper și un om a cărui întreagă viață a fost dedicată poporului și țării pentru care a fost, cu adevărat, Regină. Dumnezeu să te odihnească, Majestate! Sincere condoleanțe Majestății Sale, Regelui Mihai I și întregii Familii Regale.”

Dl. Varujan Vosganian, senator PN-L: „Regina Ana rămâne una dintre figurile luminoase ale Istoriei Românilor. Într-un secol al ororilor și controverselor, Regina Ana a fost un model de devotament și demnitate. Alături de Regele nostru, Mihai I, Ana de Bourbon-Parma fost Regina de care aveam atâta nevoie, prin conduita sa exemplară, prin noblețea și discreția pline de eleganță, prin spiritul său de sacrificiu pe care l-a manifestat în întreaga sa viață, ca voluntar pe front ori ca însoțitoare a Regelui în exilul său. Dumnezeu să-i dea lumină veșnică! Dumnezeu să-l ocrotească pe Regele nostru, în durerea lui…”

Dl. Victor Ponta, deputat PSD: „Condoleanțe Majestății Sale Regele Mihai și tuturor membrilor Familiei Regale! Mulțumiri pentru modul în care atâtea decenii a reprezentat și slujit România!”

Dl. Cătălin Predoiu, membru PN-L„Adresez Casei Regale a Romaniei, pe acesta cale, cele mai sincere condoleante, acum, in greul moment al trecerii in nefiinta a Reginei Ana a Romaniei. Odihneasca-se in pace.”

Dl. Aurelian Pavelescu, Preşedintele PNŢCD: „PNTCD transmite Majestatii Sale, Regele Mihai I al Romaniei, si Casei Regale a Romaniei condoleante pentru tristul eveniment al trecerii la cele vesnice a Majestatii Sale, Regina Ana a Romaniei! Aducem omagiile noastre celei care a fost un model de moralitate si devotament pentru familia Sa si pentru Regele Mihai, intreaga sa viata. Majestatea Sa, Regina Ana a Romaniei, a traversat alaturi de Regele Mihai momente istorice dificile, dand dovada de tarie sufleteasca, cu demnitatea si discretia cuvenita rangului sau, inscriindu-se in randul marilor regine ale Romaniei! Suntem alaturi de Regele Mihai si de familia regala! Dumnezeu sa o odihneasca in pace pe Regina Ana!”

____

Martie 2016: Societatea românească este profund emoţionată de anunţul privind sănătatea Regelui Mihai I

Anunțuri

9 gânduri despre &8222;Societatea românească a aflat cu profundă întristare de moartea Reginei Ana a României&8221;

  1. Condoleante Regelui Mihai!asa cum englezii o pastreaza in suflet pe Printesa Diana ca fiind printesa inimilor,asa ar trebui sa o pastram si noi in suflet pe Regina Ana-regina inimilor noastre!un om adevarat,mereu cu sufletul alaturi de Romania!Dumnezeu sa o ierte si sa-i odihneasca sufletul in pace!

  2. DUMNEZEU SĂ O ODIHNEASCĂ PE REGINA NOASTRĂ BLÂNDĂ, NE VOM RUGĂ PENTRU LINISTEA SUFLETULUI SĂU, NU O VOM UITA NICIODATĂ, DEASEMENI NE VOM RUGA BUNULUI DUMNEZEU PENTRU GREU INCERCATUL REGE PENTRU A PUTEA TRECE CU BINE PESTE ACEST NEFERICIT SI DUREROS EVENIMENT. DUMNEZEU SĂ NE AJUTE

  3. DUMNEZEU SĂ O ODIHNEASCĂ PE REGINA NOASTRĂ BLÂNDĂ, NE VOM RUGĂ PENTRU LINISTEA SUFLETULUI SĂU, NU O VOM UITA NICIODATĂ, DEASEMENI NE VOM RUGA BUNULUI DUMNEZEU PENTRU GREU INCERCATUL REGE PENTRU A PUTEA TRECE CU BINE PESTE ACEST NEFERICIT SI DUREROS EVENIMENT. DUMNEZEU SĂ NE AJUTE TRANSMIT PE ACEASTĂ SINCERE CONDOLEANTE FAMILIEI REGALE GREU INCERCATE.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s