Pr. Marcel Răduţ Selişte: „Speranţa monarhiştilor este că Restauraţia va izbăvi Ţara şi Neamul.”

REGELE MIHAI - PARLAMENT - ANIVERSARE
Pr. Marcel Răduţ Selişte a publicat pe activenews.ro un articol-răspuns pentru cel semnat de Alexandru Muraru în revista „Timpul”, el însuşi o reacţie faţă de scrisoarea deschisă a doamnei Marilena Rotaru:
«Într-un interesant, măcar ca eleganță a argumentării, articol publicat sub titlul „Distorsionarea adevărului în cazul proiectului de lege privind Casa Regală”, în Revista Timpul (link), domnul profesor Alexandru Muraru aduce unele argumente în susținerea tezei că instituționalizarea republicană a Casei Regale ar fi „un pas mare înainte pentru societatea românească.”

Într-o încercare de dialog, deocamdată virtual, să luăm la rând afirmațiile domnului profesor: „Casa Regală s-a văzut în ultimii 26 de ani și cu predilecție în ultimii 15 ani în imposibilitatea de a desfășura toate proiectele de diplomație publică, de reprezentare, de participare în acțiuni sociale, cu rol economic și simbolic în beneficiul românilor, în interiorul și în afara granițelor, din pricina lipsei unui cadru legal (personalitate juridică proprie), de o așezare într-un statut oficial dat, nu de politicieni, ci pentru români și în beneficiul țării.”
Aproape de la începutul scrierii domniei sale, profesorul Alexandru Muraru așează Casa Regală, poate că fără voie, în poziția defensivă și oarecum periferică, de anexă, în raport cu Republica, de entitate simbolică, atribuind proiectelor Casei Regale doar două roluri: cel economic și cel simbolic. Din această scurtă lamentatio despre precaritatea resurselor Casei Regale, lipsește rolul politic activ, de stindard al luptei pentru Restaurația Monarhiei Constituționale, adică tocmai dimensiunea care cuantifică speranța tuturor românilor monarhiști – a schimba sistemul republican corupt, prin restaurația Monarhiei Constituționale, prin reașezarea Familiei Regale pe Tronul Țării.
Ignorând acest rol politic și profund reformator, domnul profesor Alexandru Muraru insistă însă asupra aspectului juridic și induce ideea că pentru Casa Regală ar fi absolut necesară „o personalitate juridică proprie, o așezare într-un statut oficial dat, nu de politicieni, ci pentru români și în beneficul țării”. Aici, domnul profesor demonstrează o măiestrie în utilizarea, manipularea cuvintelor. Realitatea este că personalitatea juridică va fi dată Casei Regale, în cele din urmă, tot de politicieni, fie printr-o lege adoptată în Parlamentul republican (cum este foarte probabil să se întâmple), fie printr-o hotărâre de guvern (care guvern, de orice conținut ar fi – tehnocrat sau politic – exprimă, totuși, o voință politică a unor oameni politici). Beneficiul pentru români și pentru țară este doar o „promisiune de viitor”, prezentul nu aduce argumente în susținerea presupusului beneficiu, iar trecutul este deja epuizat și eventual, poate să fie compromis prin instituționalizarea republicană a Casei Regale.
Spune domnul profesor:
„Casa Regală a României este un caz unic în Uniunea Europeană din perspectiva unei familii nedomnitoare care are atâtea angajamente publice, beneficiază de atâta simpatie și notorietate, încât rolul său legal și instituțional nu poate rămâne în avanpremiera trecutului și a tradițiilor. Nu poate rămâne fără progres, nu poate rămâne la nivelul anilor 90, nu poate stagna, nu poate rămâne într-un perpetuu rol de ambiguitate din perspectiva statutului său recunoscut de statul român și de instituțiile românești.  Susținătorii monarhiei au sperat mereu la o reîntoarcere pe tron a Majestății Sale Regelui sau o întronizare a Principesei Margareta. Iar ultimii 26 de ani de ani au demonstrat că familia regală este pe deplin validată de români, de generații întregi, de istorie, încât rolul și anvergura sa nu pot fi știrbite de nimic. O victorie imensă a ideii monarhice și a Casei Regale.”
Domnul profesor omite faptul că „simpatia și notorietatea” de care se bucură Casa Regală s-au acumulat într-un traiect istoric caracterizat pe de o parte, de falimentul unei Republici post-decembriste corupte, iar pe de altă parte, de speranța a milioane de români că Restaurația Monarhiei Constituționale va izbăvi Țara și Națiunea de dezastrul național în care acestea au fost aruncate de clasa politică post-decembristă. Evident, activitățile culturale, filantropice, diplomatice ale Casei Regale au contribuit la creșterea simpatiei și notorietății, dar nu au constituit principala cauză.
Domnul profesor este preocupat de „ambiguitatea rolului Casei Regale din perspectiva statutului său recunoscut de statul român și de instituțiile românești”. Descoperim aici o contradicție în termeni, un paradox în logica autorului: o Casă Regală ar resimți necesitatea să fie recunoscută de Republica și instituțiile republicane care au rădăcini în momentele istorice dureroase în care acestea din urmă, în forma lor comunisto-stalinistă, dar și în forma iliesciană, au alungat Casa Regală din Țară sau nu i-au permis multă vreme prezența în Țară! Dincolo de dimensiunea bizară a afirmației, constatăm și slăbiciunea argumentului legat de „ambiguitatea rolului” Casei Regale, care ambiguitate este contrazisă, anulată tocmai de succesul prezenței Casei Regale în agora românească postdecembristă, în inimile românilor, ba indirect, chiar în structurile republicane (să ne reamintim rolul diplomatic oficial pe care, cu mai mulți ani în urmă, l-a îndeplinit, cu succes și măiestrie, ASR Principele Radu al României, rol pe care, de altfel, domnul profesor îl amintește în textul domniei sale).
Dacă înțelegem în acest fel contextul discuției, rezultă că „victoria imensă a ideii monarhice și a Casei Regale” ajunge să fie pusă în pericol tocmai de această posibilă și tot mai probabilă instituționalizare republicană a Casei Regale, din simplul motiv că, odată devenită entitate în structurile Republicii, Casa Regală își pierde, cel puțin teoretic – și date fiind condiționările de natură financiară, probabil că și practic – calitatea de alternativă la Republică.
Spune domnul profesor:
„Familia Regală este văzută de români ca având nevoie de o implicare mai puternică în viața instituțională a țării. Provizoratul, lipsa de predictibilitate nu sunt caracteristice niciunei societăți avansate. Dezvoltarea democrației nu înseamnă eludarea instituțiilor, ci construcția lor.”
Domnul profesor operează o gravă substituire de idealuri, înlocuind idealul Restaurației Monarhiei Constituționale care animă majoritatea monarhiștilor români, cu o așa-zisă „nevoie de implicare mai puternică în viața instituțională a țării”, care ar reprezenta idealul monarhic al momentului. Totalmente fals, pentru că tocmai această „mai puternică implicare în viața instituțională a țării” (a se citi „a Republicii”) prezintă marele risc de a așeza Casa Regală într-un teribil provizorat în relația nu cu Republica – de altfel interesată să-și anexeze imaginea Casei Regale – ci cu fundamentul existenței sale, anume loialitatea românilor monarhiști care văd în Casa Regală forța conducătoare în atingerea marelui ideal al Restaurației Monarhiei Constituționale.
Apelul la argumentul, să-l numim „civic”, al dezvoltării democrației, care „nu înseamnă eludarea instituțiilor, ci construcția lor”, se înscrie în slăbiciunea argumentației domnului profesor. Casa Regală nu este și nu poate să devină o instituție a unei democrații republicane – nădăjduim că domnul profesor înțelege și acceptă că democrația noastră este una republicană – și totodată, Casa Regală nu este chemată să contribuie la construcția unor instituții ale acestei democrații republicane, ci dimpotrivă, are datoria de onoare de a milita pentru renașterea democrației în forma și conținuturile Monarhiei Constituționale.
Spune domnul profesor:
„Au existat în ultimele luni numeroase discuții la nivelul principalelor instituții ale statului român, la nivelul casei regale, între familia regală și liderii partidelor parlamentare, personalități ale societății civile, privind oportunitatea unui asemenea subiect. O continuare a eforturilor familiei regale de a se implica și mai mult și mai activ în nenumărate proiecte sociale, economice, culturale. Un potențial important de recunoaștere internă și externă, un pas mare înainte pentru societatea românească. „
Domnul profesor lasă să se întrevadă imaginea unei Case Regale redusă la nivelul unei instituții de protocol, decorativă și prezentă ca un fel de anexă a statului român -despre care, iarăși atenționăm, domnul profesor lasă impresia că omite forma de organizare, o republică cu rădăcinile în abdicarea forțată a MS Regele Mihai – aproape o organizație neguvernamentală de interes public care se ocupă de educație, filantropie, cultură, promovarea imaginii României peste hotare etc. Adică, o entitate care face orice, mai puțin să acționeze direct, deschis și asumat pentru înlăturarea Republicii și Restaurația Monarhiei Constituționale. Aproape că se risipește orice iluzie despre Casa Regală și suntem anunțați de domnul profesor, probabil că fără voie, care va fi „cutia” unde va fi pusă, la păstrare și ca decor, Casa Regală: „O continuare a eforturilor familiei regale de a se implica și mai mult și mai activ în nenumărate proiecte sociale, economice, culturale. Un potențial important de recunoaștere internă și externă, un pas mare înainte pentru societatea românească. (…) O lege pentru Casa Regală nu împiedică prin absolut nimic aspirațiile monarhiste ale societății românești. Acest proiect de lege va ocroti casa regală de cei care ar încerca uneori să-i știrbească statutul, să-i nege meritele și să îi nege utilitatea sau implicarea în viața statului.” 
Observăm că domnul profesor omite tocmai proiectele de natură politică, adică acele proiecte care ar presupune asumarea luptei politice pentru Restaurație. În definiția pe care domnul profesor o face viitorului rol al Casei Regale, de după instituționalizarea republicană, se pune accent pe utilitatea și implicarea Casei Regale în viața statului român, care stat este Republică și probabil,după „anexarea” Casei Regale, va deveni o Republică cu ifose regaliste, cu o Coroană Regală lipită pe tricolorul republican și cu o anexă, ca decor și protocol, numită Casa Regală a României.
Spune domnul profesor:
„Când România are un Executiv tehnocrat, un președinte ales democratic de altă culoare politică decât majoritatea parlamentară și un legislativ cu grupuri parlamentare diverse, de ideologii liberale, social-democrate sau populare și când toate aceste forțe susțin acest proiect de instituționalizare a casei regale, înseamnă că elitele politice nu mai pot nega rolul casei regale sau valoarea inestimabilă a acesteia.”
Regret că trebuie să spun că domnul profesor se află într-o gravă eroare de interpretare a contextului politic românesc. Executivul tehnocrat reprezintă tocmai o suspendare a democrației, la nivelul vieții politice. Pe de o parte, rolul unui astfel de guvern tehnocrat este de a suplini incapacitatea partidelor politice de a numi un guvern politic, care să exprime voința parlamentară, la rândul ei expresie a voinței cetățenilor care au votat componența parlamentului. Pe de altă parte, un guvern tehnocrat, în actualul contextul românesc, ar fi chemat să pregătească alegerile libere și democratice care să ajute la formarea unui nou parlament, care parlament să numească un guvern politic, expresie ultimă a voinței alegătorilor. Guvernul tehnocrat care conduce acum statul român NU este expresia votului cetățenilor români.
Parlamentul actual, cu toată diversitatea lui ideologică, este o entitate în plină criză funcțională și mai ales, morală, cu lovituri primite de la Justiție/DNA, cu parlamentari anchetați penal, cu o slăbiciune legislativă gravă, cu scandaluri la nivelul structurilor sale de conducere. Un astfel de parlament este o rușine națională și nu se poate accepta vreun gest de generozitate față de Casa Regală, considerată de majoritatea românilor ca fiind deasupra oricăror compromisuri de natură politică și mai ales, morală.
Cât despre elitele politice românești, considerăm că domnul profesor se află deja pe tărâmul fabulației, căci singură, starea deplorabilă a democrației românești, a statului român și înainte de toate, a Națiunii Române, dovedește că aceste elite nu există, cel puțin nu în expresia morală și a loialității față de Națiune și Țară.
Nu în ultimul rând, spun că despre Președintele gafeur al Republicii – marea dezamăgire a celor care l-au considerat inițiator de reforme radicale – este inutil să mai discutăm…
Spune domnul profesor:
„Când statul român pregătește o lege specială prin care să recunoască oficial casa regală, acest lucru nu poate fi privit decât în beneficiul regalității și al patrimoniului său incomensurabil. Dacă toate partidele politice privesc cu deschidere și sprijină acest proiect, nu înseamnă oare că acesta se bucură de legitimitate? Cetățenii își exprimă opțiunile politice prin reprezentanții pe care îi trimit în parlament, iar partidele sunt expresia voinței lor politice, însumează capitalul lor politic, de delegare a reprezentativității.”
Această „catehizare de ABECEDAR politic” pe care o face domnul profesor se înscrie, deja, în zona propagandei. Dacă folosim măcar două argumente, cel al neparticipării majorității cetățenilor români la votare, la alegerile locale recente și cel al scăderii grave a încrederii românilor în instituția partidului politic, vom înțelege că proiectul de instituționalizare republicană a Casei Regale NU se bucură de legitimitate, cel puțin nu din perspectiva cetățenilor români. În cazul acestei instituționalizări republicane a Casei Regale, legitimitatea (privită formal, așa cum face domnul profesor) implicării partidelor politice parlamentare – corupte, asaltate de DNA, măcinate de scandaluri etc. – este mai curând un factor agravant, iar nu un argument convingător. Despre reprezentativitate, nici nu trebuie discutat prea mult, căci aceasta, dacă o privim în conținutul ei real, nu formal, este dată de procentul cetățenilor români participanți la votare, care procent nu asigură, la ultimele scrutinuri electorale, o reprezentativitate puternică pentru vreun partid politic.
Probabil că ar mai fi multe de spus despre articolul domnului profesor Alexandru Muraru – inclusiv despre acuzația nedreaptă, de atac indecent atribuit de autor jurnalistei Marilena Rotaru – dar mă opresc aici.
În final, îndrăznesc să-i ofer și eu, domnului profesor, un citat din discursul MS Regele Mihai I al României, rostit în Parlament, un citat a cărei interpretare o las la latitudinea distinsului profesor Alexandru Muraru:
„Instituțiile democratice nu sunt guvernate doar de legi, ci și de etică, simț al datoriei. Iubirea de țară și competența sunt criteriile principale ale vieții publice. Aveți încredere în democrație, în rostul instituțiilor și în regulile lor! Lumea de mâine nu poate exista fără morală, fără credință și fără memorie. Cinismul, interesul îngust și lașitatea nu trebuie să ne ocupe viața. România a mers mai departe prin idealurile marilor oameni ai istoriei noastre, servite responsabil și generos.”
TRĂIASCĂ REGELE!
Pr. drd. Marcel Răduț Seliște, onorat de MS Regele Mihai I al României cu „Medalia Regele Mihai I pentru Loialitate”»
Anunțuri

2 gânduri despre &8222;Pr. Marcel Răduţ Selişte: „Speranţa monarhiştilor este că Restauraţia va izbăvi Ţara şi Neamul.”&8221;

  1. Constat ca desi sustin puncte de vedere aparent diferite, atit parintele Marcel cit si profesorul Muraru au o doza de dreptate. Intr-adevar, o institutionalizare a Casei Regale in cadrul sistemului republican nu-i poate satisface pe monarhisti. Fara a ocupa prima pozitie constitutionala in stat, posibilitatile Casei Regale de a impinge societatea inainte sunt mult mai restrinse. Pe de alta parte, segmentul monarhist al populatiei, desi a crescut substantial in ultimii ani, nu este suficient de activ in a-i lamuri pe acei concetateni, mai numerosi deocamdata, care privesc revenirea la monarhie fie cu ostilitate, fie cu scepticism. Astfel, fara a simti o presiune publica consistenta in aceasta directie, clasa politica nu va demara procesul de reforma constitutionala prin care sa fie inlocuita forma de guvernamint. Ce poate face, atunci, Casa Regala? Sa imprumute din practica partidelor politice si sa porneasca un soi de campanie electorala, promitind marea si sarea aduse de reinstaurarea monarhiei? Sa indemne poporul la miscari insurectionale? Ambele variante au fost categoric respinse atit de Regele Mihai, cit si de Principesa Margareta! Si pe buna dreptate, caci un asemenea mod de actiune ar fi afectat grav, poate ireparabil, prestigiul intern si, mai ales, extern al Familiei Regale. In aceasta situatia devine viabila, cel putin pentru moment, solutia institutionalizarii in maniera argumentata de profesorul Muraru. Casa Regala ar deveni mai vizibila iar acei romani reticenti, sau chiar ostili fata de ideea de monarhie ar putea vedea mult mai clar diferenta de anvergura dintre o figura regala si presedintele-politician al republicii. Nu este decit o sigura solutie, dupa parerea mea, pentru ca dezideratul parintelui Marcel si al milioanelor de monarhisti sa decina realitate! Presiune asupra clasei politice pentru ca, imediat dupa iesirea din perioada electorala, sa se adopte o noua Constitutie a tarii, care sa prevada monarhia constitutionala ca forma de guvernamint a statului roman. Cota ridicata de incredere pe care, potrivit tuturor sondajelor de opinie din ultima vreme, o are Familia Regala, adaugata la o explicare clara si avizata a mecanismului de functionare a relatiei Coroana-societate va conduce la validarea prin referedum a unei astfel de Constititii de o majoritate covirsitoare a cetatenilor romani.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s