Despre adevărata reprezentare. Familia Regală a României, la aniversarea Regelui Suediei

Royalty 30 aprilie 2016 Suedia
Principesa Moștenitoare Margareta, Custodele Coroanei române, și Principele Radu la dejunul oficial de la Primăria Orașului Stockholm și la balconul Palatului Regal, 30 aprilie 2016. Sărbătorirea Regelui Carl XVI Gustaf la împlinirea vârstei de 70 de ani. În fotografie, alături de Regele Spaniei (1975-2014) Juan Carlos I.

Aniversarea Regelui Suediei, Carl XVI Gustaf – 70 de ani (30 aprilie 2016)

Ne anunţă Familia Regală a României:

„La invitația Majestăților Lor Regele Carl XVI Gustaf și Regina Silvia ai Suediei, Altețele Lor Regale Principesa Moștenitoare și Principele Radu au început în ziua de 29 aprilie 2016 o vizită în Regatul Suediei. Altețele Lor Regale sunt invitate să participe la evenimentele dedicate sărbătorii Regelui Suediei la împlinirea vârstei de 70 de ani.

În seara de vineri, 29 aprilie, la Nordic Museum din Stockholm, Custodele Coroanei și Principele Radu au luat parte la un concert de gală, dedicat Regelui Carl XVI Gustaf la împlinirea vârstei de 70 de ani. Au luat parte Regina Silvia, Principesa Moștenitoare Victoria și Principele Daniel, Principele Carl Philip, Principesa Madeleine și dl Christopher O’Neill, Regele Simeon al II-lea și Regina Margarita ai bulgarilor, Principele Moștenitor Alexandru și Principesa Moștenitoare Ecaterina ai Serbiei, Principesa Imperială Hisako a Japoniei. La concert, care fost urmat de o recepție, au fost invitați colaboratori ai Casei Majestății Sale din ultimii patruzeci de ani, personalități din societatea civilă și autorități politice.

În seara zilei de 30 aprilie, la ora 19, la Palatul Regal a avut loc un dineu oficial, în prezența Familiei Regale suedeze, a Familiilor Regale ale Belgiei, Bulgariei, Iordaniei, Norvegiei, Olandei, României, Serbiei, Spaniei, a Familiei Imperiale a Japoniei și a Familiilor Princiare de Liechtenstein și Monaco.

Principesa Moștenitoare Margareta și Principele Radu au purtat, de-a lungul serii, Medalia Regală Carl XVI Gustaf 70, decernată de suveranul suedez Altețelor Lor Regale cu ocazia jubileului.”

***

Eurovision-ul are loc în Suedia în 10, 12, 14 mai 2016

România a fost descalificată din cauza datoriilor istorice ale Televiziunii Române (TVR).

Iuliana Marciuc, producătoarea Selecţiei Naţionale Eurovision 2016: „E nedrept că participarea României la cel mai mare concurs de muzică a fost decisă de o datorie istorică a TVR, care nu provine din cheltuielile generate de proiectul Eurovision, dar şi de lipsa sprijinului din partea instituţiilor abilitate. (s. m.)

___

Întrebare:

Anul acesta, cine a reprezentat România cu demnitate la un eveniment internaţional în Suedia? 

 

 

 

Anunțuri

Despre Tudor Vişan-Miu

Sunt un tanar cu preocupari intelectuale. Principalele mele domenii de interes: istoria, genealogia, memorialistica, literatura, lingvistica, economia, politica, filosofia, teologia. Legat de aceste domenii: cred ca nu exista o unica istorie "obiectiva si adevarata", ca fiecare persoană are origini familiale ce merita aflate si ca "o viata capata mai mult sens atunci cand este scrisa". Iubesc cartile. Cred ca a scrie corect in propria limba este o dovada de patriotism (nu am putut-o face in acest profil deoarece Gravatarul nu accepta diacritice - n.m.). Am o viziune social-economica "de dreapta". Cred ca "treburile publice" sunt o chestiune de interes general, dincolo de "partea scandaloasa" ce prea adesea însoteste administrarea lor (care ar trebui facuta de oameni de stat). In privinta formei de guvernamant a Romaniei, sunt sustinatorul unei monarhii constitutionale. Consider democratia si capitalismul cele mai bune sisteme inventate pana acum de catre om. Filosofic, ader la modernitatea clasica. Religios, sunt un crestin fundamentalist si conservator. ”Primeste deci darul meu, care ti-a fost adus, fiindca Dumnezeu m-a umplut de bunatati si am de toate” (Geneza, 33:11)

Un gând despre &8222;Despre adevărata reprezentare. Familia Regală a României, la aniversarea Regelui Suediei&8221;

  1. Sunt impresionata de de Maretia Familiei Regale a Romaniei si cata apreciere pentru Familia Regala a Romaniei care este inrudita cu toata Europa si cata noblete exista in lumea europeana monarhica si noi romanii nu stim sa apreciem si sa dam o plus valoare a Familei romane Regale spre a reinstaura aceasta Monarhie furata in 1947 de catre comunisti.
    Nu trebui sa irosim timpul si sa ne unim cu totii sprea a redobandi cat mai este in viata M.S.Regele Mihai I al Romaniei spre a vedea cu ochii Majestatii Sale ca abnegatia si Credinta Majestatii Sale in Dumnezeu pentru binele acestui popor se va infaptui macar acum cand este momentul cel mai oportun la 10 Mai sa putem sarbatori cu Mare Cinste cei 150 de de Monarhie Constitutionala in Romania.
    Asa sa ne aute Bunul Dumnezeu. Amin!
    Traiasca Regele Mihai I al Romaniei si Regina Ana !
    Traiasca Custodele la tronul Romaniei A.S.R.Principesa Margareta si Felicitari pentru cei 20 de ani de activitate umanitara in Romania prin Fundatia “Printesz Margareta.” si prin toate manifestarila la care participa permanent cu mare noblete.
    Traiasca Monarhia Traiasaca Romania.
    Doamne ajuta- ne, Fi alaturi de acest popor napastuit si da- le minte romanilor sa inteleaga ca numai Monarhia va putea sa ne redea moralitatea, demnitatea si valorile poporului roman pierdute odata cu instaurearea comunismului in 1947.
    Amin!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s