Anders Lindberg: „Monarhia aduce leadership prin puterea exemplului, menţinându-se deasupra disputelor de zi cu zi din ţară.”

 Rege NATO
Anders Lindberg
ANDERS LINDBERG „a colaborat cu diverse instituţii financiare, dar şi cu guvernul Suediei în calitate de consultant în probleme legate de criza economică şi de privatizări. (…) La vârsta de 25 de ani a înfiinţatat compania de consultanţă în comunicare JKL Sweden, unde lucreazăşi în prezent. Conduce Centrul de cercetare a Mării Baltice de la Universitatea din Stockholm şi este membru în consiliile de conducere a mai multor instituţii suedeze. Din 2010 este membru în Consiliul Regal al României.”

Interviu cu Anders Lindberg, de Marius Benţa.

Care a fost contextul care v-a apropiat de România şi de Casa Regală a României?
– Cu ocazia unei călătorii pe care am avut-o în urmă cu câţiva ani în Transilvania împreună cu câţiva prieteni, am fost prezentat ASR Principesei Margareta, Custodele Coroanei, şi Principelui Radu de către Principesa Moştenitoare a Suediei şi de către ambasadoarea României la Stockholm, Răduţa Matache. A început astfel o conversaţie care a dus la invitaţia de a deveni membru al Consiliului Regal (…)

Credeţi că monarhia poate aduce anumite avantaje stabilităţii politice şi prosperităţii unei anumite ţări?
– Nu trebuie să exagerăm rolul sau existenţa monarhiei pentru prosperitatea unei ţări (…). Monarhia aduce valori comune, idealuri şi leadership prin puterea exemplului, menţinându-se deasupra disputelor de zi cu zi din ţară. (…) Din punctul de vedere exclusiv al plătitorilor de impozite, ţările care au monarhia ca formă de guvernământ ies mai ieftin decât cele care au preşedinţi şi alegeri prezidenţiale. Dar nu cred că aspectul care trebuie să decidăasupra Constituţiei este costul. Dacă Familia Regală e relevantă şi acţiunile sale sunt bune, atunci contribuabilul va fi dispus să plătească pentru ea.

În cazul în care România ar redeveni regat, care credeţi că ar trebui să fie calităţile viitoarei regine sau ale viitorului rege?

– După cum văd eu, ca străin, lucrurile, România are deja, din multe puncte de vedere, o «monarhie funcţională», ceea ce înseamnă că multe dintre aspectele asociate monarhiei sunt deja acolo unde trebuie să fie (…)
În opinia dumneavoastră, ce fel de regină credeţi că ar fi ASR Principesa Margareta, în cazul în care ar fi restaurată în România?
– O văd pe ASR Margareta drept un Şef de Casă Regală de clasă mondială. A dovedit, în singurul mod cu putinţă, că a câştigat încredere prin multă muncă, printr-o atitudine smerită şi prin valori solide şi că se ridică la înălţimea acestei poziţii.
Un suedez la curtea Regelui Mihai, în SINTEZA, nr. 27 din aprilie 2016, pp. 58-59
Anunțuri

Despre Tudor Vişan-Miu

Sunt un tanar cu preocupari intelectuale. Principalele mele domenii de interes: istoria, genealogia, memorialistica, literatura, lingvistica, economia, politica, filosofia, teologia. Legat de aceste domenii: cred ca nu exista o unica istorie "obiectiva si adevarata", ca fiecare persoană are origini familiale ce merita aflate si ca "o viata capata mai mult sens atunci cand este scrisa". Iubesc cartile. Cred ca a scrie corect in propria limba este o dovada de patriotism (nu am putut-o face in acest profil deoarece Gravatarul nu accepta diacritice - n.m.). Am o viziune social-economica "de dreapta". Cred ca "treburile publice" sunt o chestiune de interes general, dincolo de "partea scandaloasa" ce prea adesea însoteste administrarea lor (care ar trebui facuta de oameni de stat). In privinta formei de guvernamant a Romaniei, sunt sustinatorul unei monarhii constitutionale. Consider democratia si capitalismul cele mai bune sisteme inventate pana acum de catre om. Filosofic, ader la modernitatea clasica. Religios, sunt un crestin fundamentalist si conservator. ”Primeste deci darul meu, care ti-a fost adus, fiindca Dumnezeu m-a umplut de bunatati si am de toate” (Geneza, 33:11)

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s