Mircea Cărtărescu, decorat de Regele Mihai I cu „Nihil Sine Deo” de ziua Principesei Margareta

_DSC7692
Foto © Casa Majestăţii Sale Regelui, Fotograf Daniel Angelescu

Sâmbătă, 26 martie 2016, la Castelul Regal Peleş, cu prilejul împlinirii a 135 de ani de la proclamarea Regatului României de către Parlament (1881) şi al zilei de naştere a A.S.R. Principesa Moştenitoare Margareta, Custodele Coroanei, Casa Regală a României a organizat o serie de evenimente.

Programul a inclus o ceremonie de decorare în Holul de Onoare al Castelului Peleş. Decoraţiile vor fi  acordate de Custodele Coroanei în numele Majestăţii Sale Regelui Mihai I al României.

Au fost decoraţi: Î.P.S. Mitropolit Teofan al Moldovei şi Bucovinei (Coroana României în grad de Comandor), Mircea Cărtărescu, Î.P.S. Mitropolit Iosif al Europei Occidentale şi Meridionale, Vasile Moldoveanu şi Societatea de Cruce Roşie din România (Nihil Sine Deo), Asociaţia Les Petit Frères des Pauvres (Crucea Casei Regale a României),  Teodor Ilincăi şi Andrei Vandoros (Coroana României în grad de Cavaler), ministrul educaţiei naţionale Adrian Curaj, Corina Şuteu, Anca Harasim, Dan Mocanu, Simona Baciu, Dana Pârtoc, Monica Minoiu, S.P. O’Mahoney, Radu Dop, Mugurel Margarit-Enescu, Mihaela Minu (Medalia Custodele Coroanei Române), Lidia Voicu, Mihai Covrig, Mihai Kovacs, Raluca Stratulat (Medalia Regele Mihai I pentru Loialitate).

 

Anunțuri

Despre Tudor Vişan-Miu

Sunt un tanar cu preocupari intelectuale. Principalele mele domenii de interes: istoria, genealogia, memorialistica, literatura, lingvistica, economia, politica, filosofia, teologia. Legat de aceste domenii: cred ca nu exista o unica istorie "obiectiva si adevarata", ca fiecare persoană are origini familiale ce merita aflate si ca "o viata capata mai mult sens atunci cand este scrisa". Iubesc cartile. Cred ca a scrie corect in propria limba este o dovada de patriotism (nu am putut-o face in acest profil deoarece Gravatarul nu accepta diacritice - n.m.). Am o viziune social-economica "de dreapta". Cred ca "treburile publice" sunt o chestiune de interes general, dincolo de "partea scandaloasa" ce prea adesea însoteste administrarea lor (care ar trebui facuta de oameni de stat). In privinta formei de guvernamant a Romaniei, sunt sustinatorul unei monarhii constitutionale. Consider democratia si capitalismul cele mai bune sisteme inventate pana acum de catre om. Filosofic, ader la modernitatea clasica. Religios, sunt un crestin fundamentalist si conservator. ”Primeste deci darul meu, care ti-a fost adus, fiindca Dumnezeu m-a umplut de bunatati si am de toate” (Geneza, 33:11)

Un gând despre &8222;Mircea Cărtărescu, decorat de Regele Mihai I cu „Nihil Sine Deo” de ziua Principesei Margareta&8221;

  1. Acest Marius Ghilezan trebuie pus la punct neintirziat! A scos din context un pasaj dintr-un roman al lui Mircea Cartarescu si a atacat-o pe Principesa Margareta ca a conferit unui ateu distinctia regala „Nihil Sine Deo”! Dl. Ghilezan trebuie sa inteleaga ca prin astfel de diversiuni ieftine nu poate bloca urcarea pe Tron a Principesei Margareta! Chestia miroase urit, dle Ghilezan: toti taranistii sunteti din 1993 impotriva Principesei Margareta pentru ca nu a permis anexarea Casei Regale de catre partidul vostru si a impus regula echidistantei politice. Din momentul in care nu a mai fost asociata cu un partid falit, Casa Regala cistigat increderea a din ce in ce mai multi romani!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s