Mircea Ionescu Quintus: „Nu pot decât să mă plec ca un omagiu în fața monarhului nostru.”

quintus.jpg

„La vârsta sa și cu starea de sănătate a soției sale, mi se pare o alegere de familie potrivită. În ultimii ani este bine să fie cu soția sa și să încerce să se odihnească după o lungă și foarte aș spune nu chinuită, dar o viață care l-a costat foarte mult. Nu mă surprinde hotărârea sa cu atât mai mult cu cât în ultimii ani el s-a retras lângă soția lui.

În ceea ce privește conducerea țării atâta vreme ca suveran, ca rege al Regatului României trebuie să recunosc că într-un fel viața ne-a legat foarte mult. Încă din 1945 când s-au desfășurat manifestările pro-monarhice din București, Ploiești și alte părți ale țării, eu la Ploiești am condus această manifestație, am strâns în piața orașului mii de oameni care au manifestat pentru rege, drept urmare viața mea încă de la începuturi s-a legat de acest brav suveran al nostru care în momentele de tinerețe a dovedit ceea ce astăzi se dovedește o mare înțelepciune, dragoste de țară, crescut în mijlocul poporului român a devenit un mare român. A avut o viață grea în care de hotărârea sa depindea soarta țării. Mă gândesc la sfârșitul celui de-al doilea război mondial când hotărârea lui a salvat multe vieți și a influențat în mod decisiv și benefic soarta și teritoriul țării noastre, încât acum când s-a hotărât să se odihnească, poate mai mult decât până acum, nu pot decât să mă plec ca un omagiu în fața monarhului nostru.

Mircea Ionescu-Quintus, preşedinte de onoare al PNL

2 martie 2016

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s