Regele Mihai şi Regina Ana la Aubonne, 24 ianuarie 2016

În 24 ianuarie 1959, la 100 de ani de la unirea Principatelor Dunărene (1859), Majestatea Sa Regele Mihai I al României făcea următoarea precizare:

„Neamurile subjugate vor putea, în curând, să trăiască în libertate, după mintea, sufletul şi hărnicia lor. Iar neamul românesc, care nu uită niciodată, dar iartă totdeauna!, îşi va înnoda, de unde s-a rupt, firul istoriei sale (s.m.), şi-şi va continua viaţa cu sporită omenie şi cu smerită recunoştinţă către Dumnezeu.”

Ne anunţă Familia Regală a României:

„De miercuri, 20 ianuarie, până luni, 25 ianuarie 2016, Principesa Moștenitoare Margareta și Principele Radu se află într-o vizită cu caracter privat în Elveția. Altețele Lor Regale au dorit să fie pentru câteva zile alături de Majestățile Lor Regele Mihai și Regina Ana, care nu au putut petrece sărbătoarea Crăciunului la Castelul Săvârșin.

Duminică, 24 ianuarie, însoțiți de membri ai personalului Casei Majestății Sale, precum și de prieteni de familie și de cunoștințe apropiate, Principesa Moștenitoare și Principele Radu au sărbătorit pe Majestatea Sa Regele la început de an. Reședința din Elveția a Majestăților Lor a devenit, pentru câteva momente, neîncăpătoare.

Aflată pentru câteva zile la o clinică pentru teste medicale, Regina Ana a fost vizitată de Principesa Moștenitoare. Majestatea Sa a citit noutățile pe iPad.

Regelui Mihai și Reginei Ana le-au fost aduse de la București și Săvârșin felicitările de Crăciun, scrisorile și cadourile pe care le-au primit cu ocazia sărbătorilor.”

_DSC2033
Aubonne le 24 janvier 2016. Le Roi Michel I De Roumanie avec la Reine Anne entourés de la Princesse Héritière Margareta et du Prince Radu ainsi que d’amis proches. © MORVAN ALAIN
_DSC2082
Aubonne le 24 janvier 2016. Le Roi Michel I De Roumanie avec la Reine Anne entourés de la Princesse Héritière Margareta et du Prince Radu ainsi que d’amis proches. © MORVAN ALAIN
Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s