Gesturi ale Casei Regale pentru revenirea la monarhie. Răspuns unei provocări

Răspunzând unei provocări a d-lui. Bogdan Duca, de a indica minim 3 gesturi ale Casei Regale a României pentru revenirea la monarhie, dl. Alexandru Cristian Surcel, membru al Alianţei Naţionale pentru Restaurarea Monarhiei, afirmă:

1. Susţinerea constantă, de 25 de ani, a teatrului românesc de către Fundatia Principesa Margareta a Romaniei, care pe lângă plusvaloarea culturală directă a readus unui popor român spălat pe creier în 45 de ani de îndoctrinare comunistă o altă imagine a monarhiei decât cea acreditată în acei 45 de ani;

2. Discursul istoric al Regelui Mihai I din Parlamentul României de la 25 octombrie 2011, care a dat clasă tuturor celor care au vorbit de la acea tribună de la 19 noiembrie 1946 încoace şi care a trezit foarte mulţi români cu privire la alternativa pe care monarhia constituţională ar putea-o reprezenta, cu adevărat, la haznaua în care s-a scufundat republica română de după Decembrie 1989;

3. Stabilirea unui reper de autoritate moral într-un stat cam lipsit de aşa ceva, inclusiv prin ralierea la cauza protestatarilor pentru Roşia Montană din 2013 şi de la manifestaţiile#Colectiv din noiembrie încă anul curent;

4. Aproape introducerea, pe cale de lobby, în 2013, a unui articol în Constituţia României, care să proclame ferm rolul istoric şi moral al cultelor, minorităţilor naţionale, dar şi al Casei Regale… Acum, nu o fi de vină Regele Mihai I sau Principii că s-a rupt USL-ul şi nu s-a mai modificat Constituţia?!?

familia regala

Anunțuri

Un gând despre &8222;Gesturi ale Casei Regale pentru revenirea la monarhie. Răspuns unei provocări&8221;

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s