Alexandru Vlahuţă despre „gloriosul Rege Carol I”

Este des citată poezia lui Alexandru Vlahuţă (1858-1919) şi poezia 1907, care începe cu versul „Minciuna stă cu regele la masă”… Ea ar trebui înţeleasă şi în contextul răscoalei din 1907, care a stârnit o atitudine antidinastică şi altor poeţi până atunci admiratori ai dinastiei, precum George Coşbuc (autorul lucrării „Povestea unei coroane de oţel”, despre războiul de independenţă din 1877-1878).

Nu este amintit faptul că şi Alexandru Vlahuţă a avut o atitudine pro-dinastică. În România pitorească (1901), scrisă la îndemnul ministrului Spiru Haret, mare reformator al sistemului de învăţământ sub Regele Carol I (1866-1914), Vlahuţă vorbeşte despre Curtea de Argeş, „întemeiată și împodobită după vechile-i izvoade în zilele gloriosului nostru rege Carol, şi despre Dâmboviţa, râul norocos care-a călăuzit pașiicelui dintâi voievod al Munteniei și care străbate capitala unde s-a încoronat cel dintăi Rege al țării Românești„.

carol i la peles

PE ARGEŞ. CURTEA-DE-ARGEŞ

„În amurgit sosim la Curtea-de-Argeș. Cine-ar mai zice azi că acest orășel retras, liniștit, cu căsuțele lui joase, împrăștiate pe coasta unui deal, a fost odinioară capitala țării! Nimic -nici măcar ruinele nu i-au mai rămas din vechea-i mărime. În jurul Bisericii Domnești, unde se odihnesc oasele primului nostru voievod, Radu Negru, de-abia se mai văd din bălării urmele vechiului palat al Basarabilor. Și, totuși, călătorii din toate părțile lumii se abat cu drag prin părțile acestea. Ei vin să vadă minunata zidire care întrupează visul voievodului-artist de-acum patru sute de ani. În mijlocul unei lunci, ce se așterne puțin mai în sus pe malul stâng al Argeșului, la poalele Carpaților, ca din vrăjirea unor basme, răsare uimitor de frumoasă, cu turlele ei zvelte aurite, încinsă de brâie albe sculptate în piatră, strălucitoare ca un juvaier, mândra biserică a Curții-de-Argeș. Ridicată pe la începutul veacului al șaisprezecelea de înțeleptul și cuviosul domn Neagoe Basarab, stricată apoi de vreme, de foc și de cutremure, ea a fost din nou întemeiată și împodobită după vechile-i izvoade în zilele gloriosului nostru rege Carol. Zidită toată în piatră, îmbrăcată ca într-o rețea de sculpturi migălite cu o rară măiestrie, clădirea întreagă pare c-ar fi dintr-o singură bucată, și, ori din ce parte-o privești, îți înfățișează o desăvârșită armonie de linii și de proporții. E fără îndoială una din cele mai frumoase biserici ale Răsăritului creștin. Vechea legendă spune că meșterul Manole, pentru ca s-o poată isprăvi, a trebuit să-ngroape de vie în zidurile ei pe buna și scumpa lui soție, vrând înțelepciunea poporului să ne arate cu aceasta câtă jertfă și tărie de suflet se cere unui om ca să poată duce până la sfârșit o așa de grea, o așa de măreață și de minunată lucrare. În fața bisericii, pe partea cealaltă a drumului, e vestita și binecuvântata cișmea, numită „Fântâna lui Manole”.”

RUCĂR. DÂMBOVICIOARA

Dâmboviţa este râul norocos care-a călăuzit pașiicelui dintâi voievod al Munteniei și care străbate capitala unde s-a încoronat cel dintăi Rege al țării Românești.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s