Nicolae Suţu, argumente pentru unirea sub un prinţ străin, în 1857

Motto: „Nu e dat, am zice noi, decât unui principe cu experienţă şi familiarizat cu practica puterii să regenereze o naţiune care-şi pune temelia viitorului ei.”

„Din pricina nenumăratelor inconveniente ale hospodaratului domnilor pământeni, rezultatelor funeste ale administraţiei lor, lipsei de oameni capabili pe care să se întemeieze speranţa unui viitor mai bun, am fost printre cei dintâi care au conceput şi au lansat ideea adoptării unui prinţ străin, luat dintr-una din familiile regale sau ducale din Europa, şi – ca un accesoriu necesar – pe aceea a unirii Principatelor, spre a face noul stat mai demn de un asemenea conducător (s.m.). 

Nicolae_Sutu

Într-adevăr, oricine, indiferent de partida căreia îi aparţine, e blocat în faţa imposibilităţii de a-şi fixa alegerea asupra unui domn pământean capabil să reorganizeze ţara; şi, ceea ce trebuie subliniat, fiecare admite că toate ramurile administraţiei, ca să meargă bine, au nevoie de oameni speciali, din care Moldova nu are încă, şi că trebuie căutaţi altundeva (s.m.). 

Considerând deci că interesul primordial al ţării constă dintr-o administraţie luminată, regulată şi legală, temelia oricărei îmbunătăţiri şi a oricărui progres, convins din experienţă că cele mai bune instituţii sunt condamnate să nu iasă din cercul teoriei simple atunci când cel chemat să le valorifice nu ştie sau nu vrea să le aplice sau, mai rău, nu face decât să le denatureze menirea, am ajuns la concluzia că salvarea ţării era personificată de un prinţ străin (s.m.).

[…] Cu cât dificultatea de a face diplomaţia să accepte ideea principelui străin devenea mai evidentă, cu atât era era înlăturată din programul unioniştilor puri. Ei mergeau până acolo încât atribuiau celor care continuau s-o susţină intenţia perfidă de a face să eşueze unirea prin înlănţuirea necesară a celor două principii. Sunt unul dintre acei care au susţinut până la capăt ideea principelui străin; am făcut-o cu toată sinceritatea convingerilor mele. N-am putut să mă târguiesc cu conştiinţa mea, nici să-mi plec judecata în faţa convenienţelor diplomatice ale cutărei sau cutărei puteri (s.m.). […]”

(Memoriile Principelui NICOLAE SUŢU, mare logofăt al Moldovei (1798-1871), traducere din franceză [Mémoires du prince Nicolas Soutzo, grand-logothète de Moldavie, 1798-1871, Vienne, 1899], introducere, note şi comentarii de Georgeta Filitti, Editura Humanitas, Bucureşti, 2013, p.255-258)

În memoriul din 1857, Consideraţii relative la chestiunea unirii celor două principate (op.cit., pp.258-266), Nicolae Suţu afirmă:

„Cei care pun alegerea unui principe străin ca pe o condiţie inseparabilă unirii judecă aşa: ţinta principală a unei schimbări a regimului actual este aceea de a asigura Principatelor o independenţă adevărată, fie şi sub suzeranitatea Porţii; de a le sustrage influenţelor şi ingerinţelor (din orice parte ar veni), care fac ca autonomia lor să fie fictivă şi le împiedică să progrezeze, de a le prezerva împotriva eventualităţilor ce se pot încă naşte din problema orientală; de a le oferi elementele unei administraţii regulate şi legale fără amestec străin; de a i se însănătoşi moravurile, de a asigura bunăstarea tuturor şi progresul social. Acestea sunt binefacerile la care aspiră efectiv românii, binefaceri care, luate în parte, sunt departe de a fi consecinţa necesară a simplei uniri a Principatelor (s.m.). 

Domnii noştri, spun ei, nu au mijloacele necesare de a se sustrage influenţelor din afară, de a rezista ascendentului pe care Poarta caută să-l obţină în tot mai mare măsură în treburile Principatelor şi, prin caracterul lor, de a împiedica orice veleitate de amestec străin. Un prinţ dintr-o dinastie suverană din Europa va şti să îngrădească în limitele legale dreptul de suzeranitate (s.m.). 

Sub hospodarii moldoveni, consulii puterilor europene şi-au arogat puteri incompatibile cu principiile general acceptate de dreptul ginţilor, ca şi de dreptul public. Numai un prinţ străin va putea restrânge dreptul internaţional al consulilor până la marginile convenite în orice stat civilizat (s.m.).

Respectul legalităţii – primul element de ordine – e străin obiceiurilor, educaţiei şi moravurilor hospodarilor noştri; ei au călcat instituţiile noastre în picioare ca să-şi facă interesele, au considerat legile noastre literă moartă, substituindu-le un arbitrariu aproape fără limită, supunând voinţei lor dreptul, justiţia, regulamentele, convenienţele şi interesele publice. De aici corupţia socială, predominarea interesului individual asupra celui general, dezordinarea financiară, perpetuarea abuzurilor, dispreţul legii, absenţa oricărui progres şi recrudescenţa răului general imun la orice tentativă de îmbunătăţire parţială; el nu va fi înlăturat decât printr-un tratament sistematic şi radical. Nu e dat decât unui principe crescut în ştiinţa guvernării, pătruns de principiile de ordine şi legalitate, atotstăpânitoare în mediul din care vine, pătruns de necesitatea de a proceda stăruitor la introducerea lor în ţară şi având mijloace s-o facă. Nu e dat, am zice noi, decât unui principe cu experienţă şi familiarizat cu practica puterii să regenereze o naţiune care-şi pune temelia viitorului ei. (s.m.).

[…] eliberat de părerile preconcepute şi de obligaţiile morale contractate din relaţiile precedente, deasupra pasiunilor sau slăbiciunilor, scutit de rivalităţi şi de urmările lor, principele străin nu-şi va căuta justificarea atitudinii decât în interesul public.

[…]

Unirea a fost un cuvânt sfânt, adunând sub stindardul ei pe toţi cei care visează o soartă mai bună pentru ţara lor. Adoptându-l ca profesiune de credinţă, multe persoane – aşa cum s-a spus – nu şi-au dat seama de dimensiunile lui şi de consecinţele lui practice, în vreme ce altele nu l-au despărţit în gând niciodată de singurul angajament de valoare avut în vedere. Dar când va veni timpul să se lămurească chestiunea, să fie degajată de orice pasiune şi să dăm gândurile pe faţă, se va vedea că ordinea a fost intervertită, că în mod greşit punctul principal a fost subordonat celui secundar; că, într-un cuvânt, ceea ce trebuia să constituie temelia dorinţelor de formulat nu era unirea, ci alegerea unui principe străin paralel cu unirea Principatelor. (s.m.)

 

Anunțuri

Despre Tudor Vişan-Miu

Sunt un tanar cu preocupari intelectuale. Principalele mele domenii de interes: istoria, genealogia, memorialistica, literatura, lingvistica, economia, politica, filosofia, teologia. Legat de aceste domenii: cred ca nu exista o unica istorie "obiectiva si adevarata", ca fiecare persoană are origini familiale ce merita aflate si ca "o viata capata mai mult sens atunci cand este scrisa". Iubesc cartile. Cred ca a scrie corect in propria limba este o dovada de patriotism (nu am putut-o face in acest profil deoarece Gravatarul nu accepta diacritice - n.m.). Am o viziune social-economica "de dreapta". Cred ca "treburile publice" sunt o chestiune de interes general, dincolo de "partea scandaloasa" ce prea adesea însoteste administrarea lor (care ar trebui facuta de oameni de stat). In privinta formei de guvernamant a Romaniei, sunt sustinatorul unei monarhii constitutionale. Consider democratia si capitalismul cele mai bune sisteme inventate pana acum de catre om. Filosofic, ader la modernitatea clasica. Religios, sunt un crestin fundamentalist si conservator. ”Primeste deci darul meu, care ti-a fost adus, fiindca Dumnezeu m-a umplut de bunatati si am de toate” (Geneza, 33:11)

Un gând despre &8222;Nicolae Suţu, argumente pentru unirea sub un prinţ străin, în 1857&8221;

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s