Valentin Lungu: „Monarhia pentru România este un ţel pentru care merită să lupţi.”

ANRM

Din seria „Alianţa Naţională pentru Restaurarea Monarhiei”

lungu

Discurs Valentin Lungu la Dezbaterea: Monarhia soluția pentru Romania! by Alianta Națională pentru Restaurarea Monarhiei Cluj ( ANRM Cluj )

„Asemeni lui MARTIN LUTHER KING [ (JR.) (1929-1968) ] :

Am avut un vis.

Am avut un vis în care toți cei prezenți au plecat spre casele lor convinși ca monarhia este Soluția pentru binele acestei tari.

Am avut un vis în care toți cei prezenți s-au întors la familiile lor, la prietenii lor, la vecinii lor sau la colegii lor, convinși ca din altruismul lor au obligația de a le prezenta și lor soluția monarhica în care credem.

Ma uit în sala și vad calitatea celor prezenți și nu pot sa nu recunosc ca am fi mândri sa va avem alături de noi în ANRM Cluj. Dar, cu toate acestea, nu pot sa nu realizez ca apartenența la un grup sau altul nu poate prima scopului nostru comun, acela de a reinstaura monarhia în Romania.

Si nu pot pe aceasta cale decât sa apreciez sa salut prezenta, astăzi, alături de noi, a altor organizații care susțin același scop nobil comun.

In încheiere as dori sa ma adresez celor mai sceptici dintre dumneavoastră:

BENJAMIN MAYS, (1894-1984) unul din mentorii lui Martin Luther King, JR. spunea:

“Faptul ca nu îți atingi scopul în viata nu e o tragedie. Adevărata tragedie e sa nu ai unul!”

Dragii mei! Monarhia pentru Romania chiar este un tel pentru care merita sa te lupți.

Sa te lupți pentru toți romanii!

Sa te lupți pentru tine!

Sa te lupți pentru copiii tăi!

Va mulțumesc,

TRAIASCĂ REGELE! „

Anunțuri

Despre Tudor Vişan-Miu

Sunt un tanar cu preocupari intelectuale. Principalele mele domenii de interes: istoria, genealogia, memorialistica, literatura, lingvistica, economia, politica, filosofia, teologia. Legat de aceste domenii: cred ca nu exista o unica istorie "obiectiva si adevarata", ca fiecare persoană are origini familiale ce merita aflate si ca "o viata capata mai mult sens atunci cand este scrisa". Iubesc cartile. Cred ca a scrie corect in propria limba este o dovada de patriotism (nu am putut-o face in acest profil deoarece Gravatarul nu accepta diacritice - n.m.). Am o viziune social-economica "de dreapta". Cred ca "treburile publice" sunt o chestiune de interes general, dincolo de "partea scandaloasa" ce prea adesea însoteste administrarea lor (care ar trebui facuta de oameni de stat). In privinta formei de guvernamant a Romaniei, sunt sustinatorul unei monarhii constitutionale. Consider democratia si capitalismul cele mai bune sisteme inventate pana acum de catre om. Filosofic, ader la modernitatea clasica. Religios, sunt un crestin fundamentalist si conservator. ”Primeste deci darul meu, care ti-a fost adus, fiindca Dumnezeu m-a umplut de bunatati si am de toate” (Geneza, 33:11)

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s