Regele Ferdinand despre primirea Reginei Elisabeta ca membru de onoare al Academiei Române

ŞEDINŢA ACADEMIEI ROMÂNE, PRIMIREA REGINEI CA MEMBRU DE ONOARE
29 mai 1915
„Domnule Preşedinte,
Scumpi Colegi,
A trecut câtva timp, de când am mai călcat pragul acestui aşezământ de înaltă cultură; am primit deci cu o adevărată
plăcere invitaţia D-voastre, de a luă parte la şedinţa de astăzi şi de a prezida la distribuirea premiilor, prin care se răsplăteşte
munca şi talentul.
Luând locul de onoare ocupat un lung şir de ani de Au­gustul meu predecesor, vă mărturisesc că două sentimente opuse
luptă în mine. Cu jale mă gândesc la cei a căror trecere într’o lume mai fericită a lăsat goluri dureroase în rândurile acestei
societăţi de învăţaţi şi cari cu inima lor caldă şi patriotică în­chinaseră o mare parte a muncii lor Academiei Române, contri­buind astfel cu mult în a-i face un nume de onoare printre so­cietăţile ştiinţifice.

792cf-regina_elisabeta_a_romaniei
Cu cuvinte calde aţi reamintit, Domnule Preşedinte, pe marele Rege, care fusese sufletul acestei instituţii culturale, şi care, ca protector mărinimos, luase parte activă la lucrările ei, cu graiul şi cu pana. Să-mi fie îngăduit Mie, succesorul Lui, de a-mi opri pentru o clipă gândul în faţa unui alt fiu al ţării, care, ca om de Stat, fusese unsuflet înţelept şi un prieten cre­dincios al Marelui Rege.
In activitatea sa politică, el a avut drept deviză: „Salus reipublicae suprema lex”. In lunga lui şedere pe pământ el a fost călăuzit de adânca convingere, că adevărata valoare a vieţii stă în muncă încordată şi că numai acela, care pune cunoştin­
ţele şi puterile sale în serviciul obştesc, merită cinstea oamenilor.
Pentru dânsul cea mai mare satisfacţie eră de a munci şi produce cu suflet înalt, cu Inimă curată şi cu conştiinţă nepătată.

Mie, Regelui său, să-mi fie permis să profit de acest prim prilej, pentru a închină aceste cuvinte de recunoş’inţă vechiului şi credinciosului prieten, Dimitrie A. Sturdza, care a fost atât timp Secretarul general al Academiei.

Sunt convins că tălmăcesc prin aceasta şi sentimentele ono­raţilor mei colegi.
Dar nu este momentul de a plânge pe acei cari nu mai sunt. Munca lor, activitatea şi firea lor, să ne fie nouă, gene­
raţiei de astăzi şi celei de mâne, un imbold pentru o muncă şi o activitate nouă şi rodnică.
Cu mare bucurie şi plin de nădejde, Mă găsesc pentru întâia dată în mijlocul D-voastre ca Protector şi Preşedinte de
onoare şi vă aduc cu acest prilej mulţumirile Mele călduroase pentru demnitatea ce Mi-aţi oferit.
In aceste zile de grele griji şi de uriaşă răspundere, am simţit o adâncă mângâiere sufletească, aflând că sesiunea anuală de estimp a fost inaugurată prin proclamarea Mea ca Protector şi Preşedinte de onoare, şi că printr’o hotărîre cu totul gingaşă,
aţi primit pe Regina, prea iubita Mea soţie, printre Membrii de onoare. Mândră de această nouă demnitate, Ea asistă azi pentru prima oară, de drept, la şedinţa acestui învăţat corp şi vă aduce prin Mine, vouă, noilor ei colegi, adânc simţită Sa recunoştinţă.
De netăgăduit că una din cele mai înalte podoabe ale femeii este cultul frumosului: el înalţă sufletul şi purifică mintea. Blagoslovită este fiinţa care a primit dela natură darul de a tălmăci altora concepţia frumosului, prin pensulă sau prin pană. 
Poeta pe Tronul ţării, pe care cu fală Academia o numără printre membrii ei de onoare, Regina Carmen Sylva, a călăuzit
pe nepoată, cu dragostea unei mame, pe potecile înflorite ale gândului poetic şi ale frumosului şi a îndemnat-O să dea la lu­
mină ceeace de mult luase formă în sufletul şi în mintea soţiei Mele.
Ultimul imbold însă, de a picta şi cu pana I l-a dat dra­gostea care-I umple inima de frumseţile scumpei noastre ţări.
Ea a înţeles farmecul iernii, când giulgiul tainic al zăpezii acopere munţii şi şesurile noastre. Ea s’a înveselit cu natura întreagă, când primăvara îmbracă câmpiile noastre cu haina lor cea înflorită de mireasă.
Apusul de soare al serilor de vară, când scaldă holdele cu razele lui aurii, face să vibreze şi în inima Ei acorduri calde.
Pacea toamnei, când cel de Sus revarsă purpura pe frunzele codrului, Ii vorbeşte de dor împlinit şi de linişte sufletească.
Mai sunt şi cântecele noastre populare, mai este sufletul sănătos şi plin de vieaţă ce-l găsim în poezia şi filozofia popo­rului nostru, cari au împins-O să înlocuiască pensula cu pana, şi de aceea am salutat cu atâta plăcere numirea Reginei ca Membru onorar al Academiei.
In anul 1890, când am fost primit in sânul Academiei, bă­trânul Kogâlniceanu, atunci Preşedintele ei, Mi-a adresat urmă­
toarele cuvinte: «Noi, bătrânii, ne ducem, dar salutăm pe junele Principe, ale cărui forţe ne vor întineri în restul zilelor noastre şi vor îm­bărbăta la muncă pe cei cari rămân în urma noastră-».
Eu unul n’am uitat cuvintele acestui mare om de Stat şi de litere, şi dacă interesul viu şi necurmat, ce-l port şi voiu purtă mereu acestui institut de înaltă cultură, poate contribui a vă îndemnă la o activitate necontenită şi o muncă încordată, aş
salută cu mare mulţumire, dacă tinerele elemente, cari închină forţele lor studiului ştiinţific, ar deveni demnii urmaşi ai gene­
raţiilor cari au pus temelia Academiei şi au clădit o, până a ajuns locaşul frumos, sub al cărui acoperiş se întrunesc bărbaţii
de ştiinţă din toate colţurile, unde răsună frumoasa şl mult du­ioasa limbă românească.
Să lucrăm deci necontenit cu gând curat pentru desvoltatea tot mai largă a culturii neamului; să nu cruţăm nici timp, nici muncă pentru a cunoaşte cât mai amănunţit istoria lui — că­lăuză nepreţuită pentru a ne cunoaşte pe noi înşine, — să cul­tivăm, să păstrăm cu sfinţenie şi gelozie limba noastră, să ne îndeletnicim a-i da în scrierile noastre şi în vorbire chipul cel mai curat; să ne ferim de străinisme, în locul cărora vom găsi în bogata comoară a limbii vorbe româneşti.
Lucrând astfel, nu numai că vom face operă culturală, dar vom îndeplini şi un act de mare patriotism.
Academia are frumoasa menire de a da pilda cea bună în această privinţă.
Dar şi ştiinţa adevărată, ştiinţă, de care Confucius spunea într’una din maximele lui, că nu cunoaşte hotare, ştiinţa care n’are etate şi nici numără anii, căci trăieşte fără sfârşit, găsi-va, sunt sigur, şi in viitor, ca şi până acuma, limanul ei sfânt, sub
aripele materne ale Academiei.
Una din cele mai dulci urări, pe cari o fac, este aceea, ca instituţia noastră să propăşească mereu şi pe câmpul acesta atât de întins, ajungând astfel un adevărat focar ştiinţific, care să răspândească razele sale binefăcătoare şi mai departe peste
hotarele noastre.
Ca fiecare om, ca fiecare popor, aşa şi fiecare instituţie trebuie să aibă un ideal înaintea ochilor şi a minţii. 
Ştiu bine, că idealul, când este vorba de ştiinţă, rămâne tot­ deauna o dorinţă, dar, prin muncă încordată, vom putea totuş ajunge până la un înalt grad de perfecţiune; şi mi se pare, că tocmai faptul că nouăle invenţiunî şi descoperiri ne deschid nouă orizonturi, arătându-ne căi nouă de cercetare, fac ca ştiinţa să fie atât de atrăgătoare, împingându-ne mereu înainte, nelăsându-ne să ne oprim la jumătatea drumului.
Publicaţiunile Academiei, pe cari le urmăresc cu mult şi viu interes, şi din cari un număr important are o valoare reală, îmi sunt cea mai sigură chezăşie, că ne găsim pe o cale bună şi că bunăvoinţa nu lipseşte; totuş nu vă zic astăzi ca Propertius: «In ntagnis et voluisse sat est»; căci cine urmează această maximă a prietenului lui Ovidiu, se opreşte pe drum; şi noi nu voim acest lucru.
Deci, mereu înainte în opera noastră, şi atuncia rodul muncii nu va întârzia să se arate într’o lumină strălucitoare! Sprijinul Meu vă este asigurat.
Încă odată vă mulţumesc, scumpi Colegi, pentru primirea călduroasă ce Ne-aţi făcut, Reginei şi Mie, şi felicit din inimă pe noii premiaţi, sfătuindu-i să nu se odihnească pe laurii cu­ leşi, ci din contră, să considere succesul câştigat, ca un puternic
îndemn pentru o nouă activitate tot mai rodnică.
(Neculai Moghior, Ion Dănilă, Leonida Moise, FERDINAND I. CUVÂNT PENTRU ÎNTREGIREA NEAMULUI ROMÂNESC, Editura Metropol, 1994, doc. 26., pp.113-115; reprodus după Transilvania, An XLVL, Iulie 1915, Nr. 1-6, pp.11-14)
Anunțuri

Despre Tudor Vişan-Miu

Sunt un tanar cu preocupari intelectuale. Principalele mele domenii de interes: istoria, genealogia, memorialistica, literatura, lingvistica, economia, politica, filosofia, teologia. Legat de aceste domenii: cred ca nu exista o unica istorie "obiectiva si adevarata", ca fiecare persoană are origini familiale ce merita aflate si ca "o viata capata mai mult sens atunci cand este scrisa". Iubesc cartile. Cred ca a scrie corect in propria limba este o dovada de patriotism (nu am putut-o face in acest profil deoarece Gravatarul nu accepta diacritice - n.m.). Am o viziune social-economica "de dreapta". Cred ca "treburile publice" sunt o chestiune de interes general, dincolo de "partea scandaloasa" ce prea adesea însoteste administrarea lor (care ar trebui facuta de oameni de stat). In privinta formei de guvernamant a Romaniei, sunt sustinatorul unei monarhii constitutionale. Consider democratia si capitalismul cele mai bune sisteme inventate pana acum de catre om. Filosofic, ader la modernitatea clasica. Religios, sunt un crestin fundamentalist si conservator. ”Primeste deci darul meu, care ti-a fost adus, fiindca Dumnezeu m-a umplut de bunatati si am de toate” (Geneza, 33:11)

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s