Alexandru Muraru: „Monarhia ar fi pentru România cel mai complex proiect de țară.”

muraruAlexandru Muraru:

„Monarhia ar fi pentru România cel mai complex proiect de țară care o poate redresa crucial din punct de vedere politic, moral, social sau economic. Istoric vorbind, ceea ce a fost revenirea la monarhia constituțională în Spania anilor `70, a reprezentat un proiect de țară, care a reclădit statalitatea și condus națiunea către stabilitate și prosperitate. Și un exemplu, un model european că trecerea de la republică la monarhie constituțională este mai mult decât posibilă în Europa contemporană. Nu este istorie contrafactuală, este un lucru cert, petrecut, foarte aproape de noi la scara istoriei.

Monarhia constituțională nu trebuie privită doar ca o simplă alternativă la republică. Acest lucru este cunoscut: Coroana transformă societatea, o personalizează, o metamorfozează aproape în integralitate, oferindu-i un exemplu personal de leadership care se multiplică în comunități, în vaste domenii până la nivelul cel mai de jos.

România are nevoie să facă apel la tradițiile sale istorice pentru că timp de aproape 80 de ani, regalitatea a dat României consensul care o despărțea de atâta amar de vreme de Europa. Nu e vorba de ornament, deși nici latura ceremonială a monarhiei constituționale nu e deloc de neglijat într-o țară care și-a pierdut apetitul pentru identitate și simboluri.

E vorba de un liant care lipsește societății, de un instrument de punere împreună a energiilor bune, curate, rodnice. Este vorba de un mecanism care adună în jurul său elitele, comunitățile, valorile. Din cinci în cinci ani România se descompune și pleacă la un alt drum, cu noi speranțe că momentul 0 atât de așteptat a revenit. E, însă, vorba de o schimbare radicală a statului, nu a actorilor, a întregii constelații instituționale și nu a umplerii unui scaun gol.

Interviu de Iulia Dromereschi

10 august 2015

Anunțuri

Despre Tudor Vişan-Miu

Sunt un tanar cu preocupari intelectuale. Principalele mele domenii de interes: istoria, genealogia, memorialistica, literatura, lingvistica, economia, politica, filosofia, teologia. Legat de aceste domenii: cred ca nu exista o unica istorie "obiectiva si adevarata", ca fiecare persoană are origini familiale ce merita aflate si ca "o viata capata mai mult sens atunci cand este scrisa". Iubesc cartile. Cred ca a scrie corect in propria limba este o dovada de patriotism (nu am putut-o face in acest profil deoarece Gravatarul nu accepta diacritice - n.m.). Am o viziune social-economica "de dreapta". Cred ca "treburile publice" sunt o chestiune de interes general, dincolo de "partea scandaloasa" ce prea adesea însoteste administrarea lor (care ar trebui facuta de oameni de stat). In privinta formei de guvernamant a Romaniei, sunt sustinatorul unei monarhii constitutionale. Consider democratia si capitalismul cele mai bune sisteme inventate pana acum de catre om. Filosofic, ader la modernitatea clasica. Religios, sunt un crestin fundamentalist si conservator. ”Primeste deci darul meu, care ti-a fost adus, fiindca Dumnezeu m-a umplut de bunatati si am de toate” (Geneza, 33:11)

Un gând despre &8222;Alexandru Muraru: „Monarhia ar fi pentru România cel mai complex proiect de țară.”&8221;

  1. Romania asteapta reconstructia Monarhiei Constitutionale ca factor cert de stabilitate, siguranta statala si continuitatea traditiilor bravului popor roman!Traiasca Regele!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s