Neagu Djuvara: „Sub Carol I, România a făcut un salt înainte comparabil cu Japonia.”

Trebuie să constatăm că această lungă domnie de 48 de ani, cea mai lungă din istoria României, cu un an mai lungă decât a lui Ştefan cel Mare, ne-a fost benefică.

În acest răstimp, ţara noastră a făcut un salt înainte uimitor. Poate că, dintre toate ţările moderne, numai Japonia a făcut un salt comparabil cu cel al României de la mijlocul veacului trecut şi până la primul război mondial.

Din punct de vedere economic s-au făcut progrese uriaşe, dar, bineînţeles, nu se putea ca într-o singură generaţie să ajungem la nivelul ţărilor occidentale. Mai toate căile ferate de la noi datează de pe vremea regelui Carol.

S-au construit şosele, au apărut uzine, a început exploatarea petrolului.

Am fost a doua ţară din lume, după SUA, în privinţa industriei extractive a petrolului.[1]


[1]Neagu Djuvara, O scurtă istorie a românilor, Ed. Humanitas, Bucureşti, 2002, p. 98

via Emilian Voaideş

djuvara j

Anunțuri

Despre Tudor Vişan-Miu

Sunt un tanar cu preocupari intelectuale. Principalele mele domenii de interes: istoria, genealogia, memorialistica, literatura, lingvistica, economia, politica, filosofia, teologia. Legat de aceste domenii: cred ca nu exista o unica istorie "obiectiva si adevarata", ca fiecare persoană are origini familiale ce merita aflate si ca "o viata capata mai mult sens atunci cand este scrisa". Iubesc cartile. Cred ca a scrie corect in propria limba este o dovada de patriotism (nu am putut-o face in acest profil deoarece Gravatarul nu accepta diacritice - n.m.). Am o viziune social-economica "de dreapta". Cred ca "treburile publice" sunt o chestiune de interes general, dincolo de "partea scandaloasa" ce prea adesea însoteste administrarea lor (care ar trebui facuta de oameni de stat). In privinta formei de guvernamant a Romaniei, sunt sustinatorul unei monarhii constitutionale. Consider democratia si capitalismul cele mai bune sisteme inventate pana acum de catre om. Filosofic, ader la modernitatea clasica. Religios, sunt un crestin fundamentalist si conservator. ”Primeste deci darul meu, care ti-a fost adus, fiindca Dumnezeu m-a umplut de bunatati si am de toate” (Geneza, 33:11)

3 gânduri despre &8222;Neagu Djuvara: „Sub Carol I, România a făcut un salt înainte comparabil cu Japonia.”&8221;

  1. Nu sunt mulțumit, că despre domnia reformatoare a lui Cuza nu pomenește marele istoric. Poate este supărat pe el că a secularizat averile marilor proprietari. Dar să recunoască meritele lui la deșteptarea României l-ar obliga măcar adevărul istoric. Îl ocolește că este român? Domnia sa susține că toți domnitorii noștri au fost de alte origini numai români nu. Erau cumani, tătari, turci, greci, nemți… Da, și Carol a fost măreț dar nu pe o țară pustie fără universități ,fără ministere și fără alte reforme aduse de CUZA !
    Poate că se regăsește ca urmaș cuman sau de alt neam … că nu simte românește neoș !
    Păcat, că la anii care-i are, nu vede adevărul, sau mai grav, că nu-l spune, când îl știe.

    1. Domnule, dl Djuvara vorbeste despre ce vrea domnia sa. I-ai comandat d-ta alt discurs? Esti in masura sa faci astfel de comenzi? Te crezi la birt? A vorbit altadata si despre Cuza dar atunci ai chiulit… Acest site a selectat pe pagina sa acest articol pentru ca asta l-a interesat, pentru ca asta a vrut sa supuna atentiei cititorilor sa si pentru ca la acest articol a vrut sa aiba comentarii. Ce te impiedica sa faci la fel pe site-ul tau, cu ce articol vrei d-ta, cu ce autor vrei. Vrei sa comentezi? Comenteaza la obiect, nu bate campii… Daca ai vrut sa te bagi in seama sa stii ca esti prost si nesimtit gratuit, iar daca ai vrut sa creezi doar diversiune, nu poti fi decat diversionist platit. Eu cred ca mult mai rezonabil (si onorabil) ar fi sa te dai prost (oricum n-am sa te cred), decat sa te deconspiri…

  2. Reformele lui Alexandru Ioan Cuza au fost doar un „inceput”… Nici nu se putea altfel atata vreme cat domnia lui a durat doar sapte ani ! Domnitorul Alexandru Ioan Cuza a fost de la bun inceput constient ca va avea o domnie scurta care trebuia doar sa pregateasca alegerea unui Domn strain, membru al unei Familii Domnitoare puternice din Europa acelor timpuri. Atunci cand „vremurile” au fost prielnice pentru romani s-au pus in fapt Dorintele Adunarilor ad-hoc din 1857 adica Punctul 5 din documentul sus-amintit. Intr-o epoca a Monarhiilor in Europa era nevoie ca pe Tronul Romaniei sa se gaseasca un Domn puternic prin legaturile sale de familie. Numai asa puteau romanii sa se faca auziti si recunoscuti. Infrangerea Turciei pe campul de lupta nu a insemnat implicit si recunoasterea internationala a Independentei Romaniei. Abia in 1880 Marile Puteri au recunoscut statutul nostru de Stat independent iar urmarea fireasca a venit abia in 1881 cand Romania a devenit Regat, Stat Suveran egal in drepturi cu restul Statelor lumii. Incoronarea lui Carol I ca Rege a avut loc abia la 10 Mai 1881. Data aleasa a avut un caracter simbolic caci se implineau 15 ani de la venirea Printului Carol I in Tara si patru ani de la Proclamarea Independentei de catre Parlamentul de la Bucuresti.
    Cat despre simtamintele de roman ale lui Neagu Djuvara… sa ne amintim doar ca el a fost unul dintre diplomatii care au contribuit prin activitatea sa la realizarea actului de la 23 august 1944. Fara acel „23 august” Romania ar fi avut o soarta mult mai trista, un „destin” planuit cu grija de Moscova. Documentele diplomatice publicate atesta acest lucru fara putinta de tagada.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s