Emanuel Bădescu: „Republica a fost instaurată cu forţa. După 1989, trebuia să revenim la monarhie.”

OLYMPUS DIGITAL CAMERA
OLYMPUS DIGITAL CAMERA

Emanuel Bădescu:

Normal ar fi fost ca după înlăturarea sistemului impus de Moscova să se revină la singura formă de guvernământ din istoria românilor, la Monarhie. Aşa a crezut şi Regele. Dar a fost alungat de „tovarăşii disidenţi”, ca în 30 decembrie 1947. De fapt, ei respectau ziua fondării URSS: 30 decembrie 1922, dată trecută sub tăcere pentru ca să nu se facă asocierea cu ziua Republicii. Da, Republica instaurată cu forţa în acea zi de sărbătorire a unui sfert de veac de la crearea Uniunii Sovietice era ceva sfânt, ceva ce trebuia să fie apărat cu orice preţ: copilul Moscovei.

„Republica de la Ploieşti”, la care inculţii fac referire ca precedent, a fost o invenţie a lui Caragiale, care şi-a bătut joc de aventurierii – majoritatea din veşnic neastâmpăratul PNL – care au voit să dea atunci o lovitură antidinastică. Zece ani mai târziu, unul dintre ei, Candiano-Popescu, a devenit nici mai mult nici mai puţin decât aghiotant regal şi încă pentru mult timp!”

___

Membru fondator al Partidului Naţional Liberal (după evenimentele din decembrie 89), se consideră „un conservator prin gândire, prin mentalitate, prin formaţie”, şi un adept necondiţionat al Monarhiei: „toţi indivizii care se bat cu pumnii în piept că sunt republicani, sunt fie iresponsabili, fie trădători. Nu există cale de mijloc. Soarta unui stat transformat în republică este dispariţia”. Aşa se explică admiraţia pe care Emanuel Bădescu o nutreşte pentru popoarele nordice, adică pentru „cei care, fără să aibă nevoie de o mişcare legionară, ştiu să-şi conserve identitatea”. (Alexandru Valentin Crăciun)

Anunțuri

Despre Tudor Vişan-Miu

Sunt un tanar cu preocupari intelectuale. Principalele mele domenii de interes: istoria, genealogia, memorialistica, literatura, lingvistica, economia, politica, filosofia, teologia. Legat de aceste domenii: cred ca nu exista o unica istorie "obiectiva si adevarata", ca fiecare persoană are origini familiale ce merita aflate si ca "o viata capata mai mult sens atunci cand este scrisa". Iubesc cartile. Cred ca a scrie corect in propria limba este o dovada de patriotism (nu am putut-o face in acest profil deoarece Gravatarul nu accepta diacritice - n.m.). Am o viziune social-economica "de dreapta". Cred ca "treburile publice" sunt o chestiune de interes general, dincolo de "partea scandaloasa" ce prea adesea însoteste administrarea lor (care ar trebui facuta de oameni de stat). In privinta formei de guvernamant a Romaniei, sunt sustinatorul unei monarhii constitutionale. Consider democratia si capitalismul cele mai bune sisteme inventate pana acum de catre om. Filosofic, ader la modernitatea clasica. Religios, sunt un crestin fundamentalist si conservator. ”Primeste deci darul meu, care ti-a fost adus, fiindca Dumnezeu m-a umplut de bunatati si am de toate” (Geneza, 33:11)

Un gând despre &8222;Emanuel Bădescu: „Republica a fost instaurată cu forţa. După 1989, trebuia să revenim la monarhie.”&8221;

  1. Prostii si iar prostii.In tulburatoarea si confuza perioada de Dec.1989,pe peronul Romaniei astepta trenul majestati sale,regele Mihai.In vocabular popular a-ti dormit in post si trenul a plecat.Cu mult regret,altu-l nu va mai fii! Sorry!!!Singura solutie de viitor posibil,a ridica un partid a majestati sale,cunoscut ]n parlamentul Roman.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s