Andrei Brezianu: „Regele Mihai poartă Coroana oţelirii în virtute.”

„Astăzi, după atâtea oprelişti şi zăvorâri, Coroana de Oţel a Regilor României stă aşezată – ca o nestemată nepereche – în sipetul cămărilor de sus, în bolta de granit a Arcului de Triumf.

Dacă Regelui Mihai, supravieţuitor al multora dintre furtunile istoriei, nu i-a fost dat să poarte, la moment solemn, acea Coroană, el poartă pe augusta-i frunte simbolul irecuzabil al altei Coroane, cea turnată şi călită din metalul tare al altei biruinţe: Coroana oţelirii în urgiile unei istorii trăite dramatic, care, în zilele noastre, bate aproape recordul unui secol.

[…] Coroana oţelirii în virtute, prin înfruntarea unui destin care îl leagă pentru totdeauna, între toate popoarele Europei, de soarta poporului român, e cununa care împodobeşte astăzi, cu solemnă îndreptăţire, fruntea Regelui nostru, revenit acum printre ai săi.”

Andrei Brezianu

Lumea Regelui, Polirom, 2011, pp.223-225

Anunțuri

Despre Tudor Vişan-Miu

Sunt un tanar cu preocupari intelectuale. Principalele mele domenii de interes: istoria, genealogia, memorialistica, literatura, lingvistica, economia, politica, filosofia, teologia. Legat de aceste domenii: cred ca nu exista o unica istorie "obiectiva si adevarata", ca fiecare persoană are origini familiale ce merita aflate si ca "o viata capata mai mult sens atunci cand este scrisa". Iubesc cartile. Cred ca a scrie corect in propria limba este o dovada de patriotism (nu am putut-o face in acest profil deoarece Gravatarul nu accepta diacritice - n.m.). Am o viziune social-economica "de dreapta". Cred ca "treburile publice" sunt o chestiune de interes general, dincolo de "partea scandaloasa" ce prea adesea însoteste administrarea lor (care ar trebui facuta de oameni de stat). In privinta formei de guvernamant a Romaniei, sunt sustinatorul unei monarhii constitutionale. Consider democratia si capitalismul cele mai bune sisteme inventate pana acum de catre om. Filosofic, ader la modernitatea clasica. Religios, sunt un crestin fundamentalist si conservator. ”Primeste deci darul meu, care ti-a fost adus, fiindca Dumnezeu m-a umplut de bunatati si am de toate” (Geneza, 33:11)

Un gând despre &8222;Andrei Brezianu: „Regele Mihai poartă Coroana oţelirii în virtute.”&8221;

  1. „Coroana otelirii in virtute”asezata pe capul MS Regelui Mihai,va straluci peste veacuri peste neamul romanesc si in sufletele urmasilor oteliti si traitori ai demnitatii,libertatii si iubirii hristice!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s