Ioan Petru Culianu era un adept al restaurării instituţiei monarhice

„Se implicase după 1989 şi în evenimen­tele din România, scriind articole de analiză extrem de critice la adresa regimului lui Ion Iliescu, pe care le publica în Lumea liberă românească din New York. Era un adept al restaurării instituţiei monarhice în România şi opţiunea sa devenise cu deosebire vizibilă în timpul vizitei Regelui Mihai la Chicago, în 1990. Ameninţă­rile cu moartea, primite şi până atunci, se înmulţiseră după această vizită.” (Mircea Gheorghe)

Scrie Flavius Boncea:

„În aprilie 1991, Ioan Petru Culianu îl primea pe Regele Mihai la Chicago, care răspunsese unei invitații pe care acesta i-a adresat-o la începutul anului. Deșirepublican în esență, Culianu considera că pentru revenirea României la normalitate era imperios necesară restaurarea Monarhiei și readucerea pe tron a Majestății Sale Regelui Mihai. A fost momentul din care s-au întețit amenințările cu moartea la adresa sa, primite ca urmare a pozițiilor critice la adresa conducerii neocomuniste a României exprimate în rubrica Scoptophilia din săptămânalul newyorkez Lumea Liberă Românească (la care am avut onoarea să colaborez și eu o bună perioadă de timp). Au urmat zvonurile privind un proiect de restaurare a Monarhiei cu readucerea Regelui Mihai în țară și cu Ioan Petru Culianu în funcția de prim-ministru. Iar apoi…
21 mai 1991 – Ioan Petru Culianu este împușcat în toaleta Divinity School din Chicago, într-un asasinat de care autoritățile române nu erau străine. Ion Iliescu aproape că își exprima public satisfacția vizavi de faptul că una dintre cele mai strălucitoare minți românești fusese asasinată. Au urmat supozițiile: că Gelu Voican Voiculescu ar fi fost implicat; într-un portret robot al asasinului mai multe persoane au recunoscut un securist de la Tarom, pe care, însă, nimeni nu l-a anchetat. (…)”

culianu

Anunțuri

Despre Tudor Vişan-Miu

Sunt un tanar cu preocupari intelectuale. Principalele mele domenii de interes: istoria, genealogia, memorialistica, literatura, lingvistica, economia, politica, filosofia, teologia. Legat de aceste domenii: cred ca nu exista o unica istorie "obiectiva si adevarata", ca fiecare persoană are origini familiale ce merita aflate si ca "o viata capata mai mult sens atunci cand este scrisa". Iubesc cartile. Cred ca a scrie corect in propria limba este o dovada de patriotism (nu am putut-o face in acest profil deoarece Gravatarul nu accepta diacritice - n.m.). Am o viziune social-economica "de dreapta". Cred ca "treburile publice" sunt o chestiune de interes general, dincolo de "partea scandaloasa" ce prea adesea însoteste administrarea lor (care ar trebui facuta de oameni de stat). In privinta formei de guvernamant a Romaniei, sunt sustinatorul unei monarhii constitutionale. Consider democratia si capitalismul cele mai bune sisteme inventate pana acum de catre om. Filosofic, ader la modernitatea clasica. Religios, sunt un crestin fundamentalist si conservator. ”Primeste deci darul meu, care ti-a fost adus, fiindca Dumnezeu m-a umplut de bunatati si am de toate” (Geneza, 33:11)

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s