Cristian Delcea: Casa Regală în ultimii 25 de ani

Ianuarie 1990 – Regele Mihai îşi afirmă dorinţa de a reveni pe tronul României. Primii membri ai Familiei Regale care se întorc în România sunt principesele Margareta şi Sofia.
Aprilie 1990 – Regele Mihai înceară să vină în România, însă este oprit pe aeroportul din Zürich. Existau îngrijorări cu privire la instabilitatea pe care ar fi adus-o Regele înainte de primele alegeri de după Revoluţie. „Iliescu, care e o vulpe bătrână, îşi dădea seama că Regele este un adevărat pericol“, a declarat Neagu Djuvara într-un interviu pentru „Adevărul“.
Decembrie 1990 – Regele Mihai şi Regina Ana aterizează pe Aeroportul Otopeni, într-o vizită neanunţată. Cuplul regal este întors din drumul spre Curtea de Argeş sub motivaţia că intrase în ţară fără viză, cu paşapoarte daneze. Regele şi Regina sunt nevoiţi să se întoarcă imediat în Elveţia. Petre Roman a fost unul dintre cei mai vocali oponenţi ai Regelui Mihai, la acea dată. În prima parte a anului 1990, premierul României declarase într-un interviu acordat postului de televiziune francez „Antenne 2“ că Regele Mihai este „o relicvă a istoriei“. Azi, Petre Roman este mai temperat: „Înţelegerea era ca Regele să vină în 1991 de Paşte şi să fie primit de noi cu toate onorurile. Din păcate, nu a respectat acel acord şi a venit în mod intempestiv în decembrie 1990. Puteam să luăm ca atare acea venire, dar eram totuşi o putere legitimată prin vot, prin tot ce vrei. Cred că Regele trebuia să ţină cont de acest lucru şi să vină în baza unei înţelegeri. Episodul rămâne foarte neplăcut, deoarece s-a creat impresia că el a fost hăituit“. „Regele trebuia să facă o cerere, să scrie «vă rog»“ Adrian Năstase, ministru de Externe al României la acea dată, spune că problema paşaportului era una reală, iar că membrii familiei regale ar fi primit paşapoarte, dar au refuzat să le solicite. „Pentru a obţine paşaport românesc, Regele trebuia să facă o cerere, să scrie «vă rog». Ceea ce Regele nu a dorit să facă. A fost o chestiune de principiu: dacă tu, Rege, nu mă recunoşti, cum vrei să-ţi dau eu ţie paşaport, dacă tu nu mă recunoşti? Dacă eu nu exist pentru tine, cum să-ţi dau paşaport? Regele a spus că în 1947 i s-a retras cetăţenia şi că trebuia să i se redea automat. Era o discuţie de orgolii“, ne-a declarat Adrian Năstase.
25-27 aprilie 1992 –Regele Mihai se întoarce în România, de Paşte. Sute de mii de oameni vin să-i asculte discursul rostit din balconul Hotelului Continental.
Iunie 1992 – Regelui i se propune de către preşedintele PNL, Radu Câmpeanu, să fie candidatul liberalilor la alegerile din toamna acelui an. Regele refuză şi îşi afirme din nou hotărârea de a reveni în ţară ca Rege, nu ca politician.
7 octombrie 1994 – Regele ajunge din nou pe Aeroportul Otopeni, dar este întors de autorităţile din România, care nu-i acordă viză de intrare. După acest episod, se vehiculează declararea Regelui Mihai drept persona non-grata în România. 1996 – Pe parcursul campaniei electorale pentru Preşedinţie, Emil Constantinescu declară că, în cazul în care va fi ales şef de stat, se va implica în revenirea României la statutul de monarhie şi întoarcerea Regelui Mihai pe tron. După ce a câştigat scrutinul prezidenţial, Emil Constantinescu a abandonat tema monarhistă. „Dacă prin absurd ceream un referendum, eram cinic, pentru că după aceea puteam să spun: iată ce am vrut să fac, dar poporul a ales 5-7% pentru revenirea la monarhie“, ne-a declarat Emil Constantinescu. Februarie 1997 – Regele primeşte, în sfârşit, paşaportul românesc şi revine în România. Este învestit de preşedintele Constantinescu cu misiunea de a reprezenta interesele ţării noastre în efortul de aderare la NATO. După încheierea acestei misiuni fără izbândă (România nu a fost admisă în NATO la Summitul de la Madrid, 1997), Regele Mihai se întoarce în Elveţia, întrucât autorităţile române nu i-au restituit proprietăţie confiscate de comunişti.
regele mihai

1999 – Casa Regală solicită restituirea domeniului de la Săvârşin.
2001 – Regele Mihai acceptă reconcilierea cu Ion Iliescu, cel care îl ţinuse departe de ţară la începutul anilor ’90. Cea mai mare parte a simpatizanţilor Casei Regale se arată dezamăgiţi de această mutare. În presă se vorbeşte de o a doua abdicare.
2001 – Regele Mihai I primeşte Palatul Elisabeta ca reşedinţă, în virtutea Legii 406/2001, care le acordă drepturi celor care au îndeplinit funcţia de şef de stat. În vara aceluiaşi an, Casa Regală obţine restituirea domeniului de la Săvârşin. În anii următori avea să obţină toate proprietăţile revendicate, inclusiv Castelul Peleş din Sinaia.
Aprilie 2002 – La propunerea lui Ion Iliescu şi a lui Adrian Năstase, Regele Mihai începe un nou turneu în cadrul căruia întreprinde vizite în mai multe ţări europene pentru a susţine aderarea României la NATO.
2002 – Prinţul Radu Duda este numit în funcţia de reprezentant special al Guvernului pentru promovarea imaginii şi a intereselor României în lume. Parlamentarii Opoziţiei protestează, spunând că Duda nu face decât să se plimbe pe bani publici.
Decembrie 2003 – Regele Mihai îi înmânează personal lui Adrian Năstase premiul „Omul anului”, acordat de revista „VIP“. Presa critică dur apariţia Regelui alături de un personaj politic în cadrul unei gale mondene.
30 decembrie 2007 – Regele Mihai a promulgat noul statut al Casei Regale prin care a desemnat-o pe Principesa Margareta drept moştenitoare a tronului. Totodată, Prinţul Radu devenea Principele Radu al României, cu apelativul Alteţă Regală.
10 iunie 2008 – Regele Mihai şi Regina Ana îşi aniversează nunta de diamant. Preşedintele Traian Băsescu nu este invitat la eveniment, dar participă nume controversate precum Dan Voiculescu şi Dinu Patriciu. Presa scrie că Radu Duda s-a ocupat personal de listele cu invitaţi.
9 aprilie 2009 – Principele Radu anunţă că va candida la alegerile prezidenţiale din toamnă, cu binecuvântarea Regelui Mihai. Câteva luni mai târziu se retrage din cursă. O parte a monarhiştilor sunt, din nou, scandalizaţi de apropierea Casei Regale de zona politică.
Iunie 2011 – Traian Băsescu declară că „abdicarea Regelui a fost un act de trădare”. Relaţiile dintre Casa Regală şi Preşedinţie sunt mai încordate ca niciodată. Băsescu mai afirmă că „ex-regele Mihai a devenit un personaj într-un joc politic dirijat de Dan Voiculescu şi PSD”.
25 octombrie 2011 – După 60 de ani de la ultimul discurs ţinut la tribuna Legislativului, Regele se adresează Parlamentului într-un moment considerat istoric. Preşedintele şi premierul României de la acea dată lipsesc de la şedinţa solemnă.
Decembrie 2013 – Victor Ponta, prim-ministru şi lider PSD, se lăuda pe o reţea de socializare că a cinat cu Regele Mihai în a treia zi de Crăciun, postând şi o fotografie. A doua zi s-a aflat că Regele îşi petrecuse sărbătorile în Elveţia şi premierul a fost nevoit să admită că, de fapt, luase cina cu Principele Radu şi cu Principesa Margareta, iar fotografia cu Regele era una veche.
Anunțuri

Despre Tudor Vişan-Miu

Sunt un tanar cu preocupari intelectuale. Principalele mele domenii de interes: istoria, genealogia, memorialistica, literatura, lingvistica, economia, politica, filosofia, teologia. Legat de aceste domenii: cred ca nu exista o unica istorie "obiectiva si adevarata", ca fiecare persoană are origini familiale ce merita aflate si ca "o viata capata mai mult sens atunci cand este scrisa". Iubesc cartile. Cred ca a scrie corect in propria limba este o dovada de patriotism (nu am putut-o face in acest profil deoarece Gravatarul nu accepta diacritice - n.m.). Am o viziune social-economica "de dreapta". Cred ca "treburile publice" sunt o chestiune de interes general, dincolo de "partea scandaloasa" ce prea adesea însoteste administrarea lor (care ar trebui facuta de oameni de stat). In privinta formei de guvernamant a Romaniei, sunt sustinatorul unei monarhii constitutionale. Consider democratia si capitalismul cele mai bune sisteme inventate pana acum de catre om. Filosofic, ader la modernitatea clasica. Religios, sunt un crestin fundamentalist si conservator. ”Primeste deci darul meu, care ti-a fost adus, fiindca Dumnezeu m-a umplut de bunatati si am de toate” (Geneza, 33:11)

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s