Ioan Vieru: „Aternativa există. Avem Rege, avem şi o viitoare Regină.”

„[…] Originea răului românesc actual se află în momentul în care regimul sovietic a impus un guvern la Bucureşti. Cosmetizarea acelui moment în evoluţie populară, prin lovitura de stat din 1989, şi chiar prin fiecare campanie electorală, ţine de propagandă. Dacă în alte ţări reţeta a reuşit parţial, la noi n-a produs decât imensul decalaj care ne ţine la distanţă de lumea euroatlantică, slăbind continuu solidaritatea naţională. Schimbarea orânduirii statale prin intervenţie externă nu este un fapt acceptat de conştiinţa publică. Debusolarea românească, imposibilitatea constituirii responsabilităţii vieţii private şi publice, în primul rând printr-un sistem legislativ adecvat, se regăsesc în impostura autorităţii. În continuare, puterea are conotaţii dictatoriale, în spatele ei ascunzându-se atrocitatea şi frauda. Ideologia crimei politice face ravagii în mediul românesc, prin simpla iresponsabilizare a vieţii instituţionale. Agresiunea asupra societăţii, cu toate crizele implicite, face din abordarea crizelor globale, obiective, un subiect imposibil de abordat. Aşa a ajuns România un stat la cheremul tuturor pasagerilor politici din structuri interesate de căpătuială, iar democraţia, un mijloc de abuzare a cetăţenilor. Parteneriatele României sunt reprezentate de simple şi uriaşe cotizaţii implicând achiziţii şi taxe. În primul rând, relaţia cu Bruxelles-ul arată lipsa politicii interne şi niciun plan european în derulare. Avem o Republică a structurilor, în niciun caz a cetăţenilor. Dacă în comunism, calitatea umană şi intelectuală, ţinând cont de relaţia psihologică cu vechea societate, era relativ atinsă, astăzi asistăm la extincţie din motive aproape obiective.

Aternativa există. Avem Rege, avem şi o viitoare Regină. Avem un preşedinte, care ar putea fi un bun şi corect prim-ministru, în măsura în care românii vor să iasă din parodia actuală.

IOAN VIERU

http://www.cotidianul.ro/avem-rege-avem-viitoare-regina-255236/

Publicat Marţi, 20 ianuarie 2015

succesiune

Anunțuri

Despre Tudor Vişan-Miu

Sunt un tanar cu preocupari intelectuale. Principalele mele domenii de interes: istoria, genealogia, memorialistica, literatura, lingvistica, economia, politica, filosofia, teologia. Legat de aceste domenii: cred ca nu exista o unica istorie "obiectiva si adevarata", ca fiecare persoană are origini familiale ce merita aflate si ca "o viata capata mai mult sens atunci cand este scrisa". Iubesc cartile. Cred ca a scrie corect in propria limba este o dovada de patriotism (nu am putut-o face in acest profil deoarece Gravatarul nu accepta diacritice - n.m.). Am o viziune social-economica "de dreapta". Cred ca "treburile publice" sunt o chestiune de interes general, dincolo de "partea scandaloasa" ce prea adesea însoteste administrarea lor (care ar trebui facuta de oameni de stat). In privinta formei de guvernamant a Romaniei, sunt sustinatorul unei monarhii constitutionale. Consider democratia si capitalismul cele mai bune sisteme inventate pana acum de catre om. Filosofic, ader la modernitatea clasica. Religios, sunt un crestin fundamentalist si conservator. ”Primeste deci darul meu, care ti-a fost adus, fiindca Dumnezeu m-a umplut de bunatati si am de toate” (Geneza, 33:11)

5 gânduri despre &8222;Ioan Vieru: „Aternativa există. Avem Rege, avem şi o viitoare Regină.”&8221;

  1. Vad in ASR Principesa Mostenitoare Margareta forta capabila sa mobilizeeze inteligenta,iubirea de neam,stabilitatea pe termen lung si respectul pentru intreaga omenire!Prin descendenta Altetei Sale reprezinta chintesenta celor trei Regi:Carol I,Regele Ferdinand,Regele Mihai I a Romaniei dar si a admirabilelor Regine,Carmen Silva,Regina Maria,Regina Elena Mama-Dreapta intre oameni si a devotatei Regina Ana.In acest caz geneza isi spune cuvantul!Drept si demn ar fi ca prin judecata dreapta MS Regele Mihai I sa fie reasezat in onoruri legal pe Tronul Romaniei astfel ca in deplina libertate istoria sa-si reia cursul firesc.Asa sa ne ajute Dumnezeu!Traiasca Regele!

    1. Trebuie sa sa ajunga pe tron regele care in mod odios si mişeleşte a fost forțat sa abdice si sa paraseasca tara .

  2. Cu ocazia condamnarii comunismului, IN MOD FIRESC ROMANIA REVINE IN RANDUL TARILOR CU MONARHII, URGENT TREBUIE SA MODIFICAM CONSTITUTIA in acest sens, apoi vom ajunge in spatiul SHENGEN.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s