Irina Mavrodin: „În mentalul colectiv, valoarea şi adevărul erau garantate de Monarhie.”

IRINA MAVRODIN

MONARHIA ROMÂNĂ ŞI MAJESTATEA SA REGELE MIHAI I AL ROMÂNIEI ERAU INSTANŢELE EMBLEMATICE PENTRU O ROMÂNIE ÎNTREGITĂ ŞI MODERNĂ, CU ADEVĂRAT EUROPEANĂ, PE CALE DE A-ŞI CONSTRUI O SOCIETATE DEMOCRATICĂ. MONARHIA ROMÂNĂ ŞI MAJESTATEA SA REGELE MIHAI ERAU INDISOCIABILI DE IDEEA DE DEMOCRAŢIE, DE CONSTITUŢIE ŞI DE ECHILIBRU SOCIAL ŞI POLITIC, DE SEPARARE A PUTERILOR ÎN STAT.

mavrodinRhea Cristina: Vă rog, pentru început, să rememoraţi câteva dintre momentele istorice importante ale României, care v-au marcat copilăria şi perioada tinereţii.

Irina Mavrodin: Eu m-am născut în 1929, la Oradea, unde părinţii mei veniseră îndată după ce îşi terminaseră studiile la Bucureşti, mama ca medic, tata ca profesor. Amintirea cea mai puternică legată de istoria României este plecarea noastră grăbită, aproape de la o oră la alta – după ce părinţii mei stătuseră 16 ani în acest oraş pe care ei şi-l aleseseră şi pe care poate nu l-ar mai fi părăsit niciodată –, din cauza Diktatului de la Viena, prin care i se răpea României o parte din Transilvania. A fost un şoc pentru copilul care eram. Nu înţelegeam prea bine despre ce-i vorba şi de ce trebuie să ne părăsim casa fără voia noastră. Şi acum, când spun „Diktatul de la Viena“, simt, ca şi atunci, un gust de catastrofă. E prima lovitură puternică dată copilăriei mele, până atunci fericite, copilăria unui copil iubit, cu părinţi echilibraţi şi care, prin exemplul lor, impuneau celor din jur un model de comportament bazat pe cinste, onoare, muncă şi performanţă profesională. Şi pe multă iubire, pe mult devotament.

A doua mare lovitură a fost războiul. Părinţii mei se aşezaseră la Focşani, zonă ce s-a dovedit una dintre cele mai expuse. Am trăit refugiul – noi, cei trei copii, şi bunica din partea tatei, foarte bătrână – la Bran, spaima de bombardamente şi de tot ceea ce a adus cu el un armistiţiu nerespectat. A venit apoi instaurarea regimului comunist. Tata făcuse politică naţional-ţărănistă şi întreaga noastră familie stătea sub semnul unui „dosar prost“. Tata a fost arestat şi a făcut trei ani de detenţie, din care o bună parte la Canal.

Îmi amintesc de o succesiune de evenimente nefericite, care au culminat cu instaurarea republicii şi plecarea de pe Tron a Majestăţii Sale Regelui Mihai. Eram adolescentă şi am trăit totul cu intensitate şi deznădejde: în familia noastră, Majestatea Sa Regele Mihai era un simbol al României întregite şi moderne, iar noi, copiii, Îl iubeam foarte mult. Plecarea Majestăţii Sale Regelui a însemnat pentru mine şi familia mea plecarea ultimei speranţe.

Rh. C.: Cum era structurată societatea românească (cum era asigurat echilibrul social şi politic) şi care era locul valorii şi al adevărului în România de dinainte de invazia comunistă? Ce rol aveau pentru români Monarhia Română şi Majestatea Sa Regele Mihai?

I.M.: Monarhia Română şi Majestatea Sa Regele Mihai I al României erau instanţele emblematice pentru o Românie întregită şi modernă, cu adevărat europeană, pe cale de a-şi construi o societate democratică. Monarhia Română şi Majestatea Sa Regele Mihai erau indisociabili de ideea de democraţie, de Constituţie şi de echilibru social şi politic, de separare a puterilor în Stat. Instituţia monarhică era o garanţie pentru toate aceste valori şi avea – îmi amintesc foarte bine, deşi au trecut atâţia ani de atunci – o mare credibilitate în familia mea, în multe familii aparţinând nu numai mediului intelectual, ci şi tuturor celorlalte medii. Întreaga naţiune română – cred că nu mă înşel când fac această afirmaţie – era (cu foarte puţine excepţii) promonarhică. În mentalul colectiv, valoarea şi adevărul erau garantate de Monarhie.

Rh. C.: Cine erau oamenii pe scena politico-culturală a României şi care erau trăsăturile esenţiale ale clasei de elită a României, clasă care făcea istorie şi ne reprezenta în străinătate? În care om politic al momentului de dinainte de 30 Decembrie 1947 credeaţi cel mai mult şi de ce?

I.M.: Eu eram prea tânără pe atunci pentru a avea cu adevărat o opinie a mea în această privinţă. Trebuie, pe de altă parte, să ne amintim, noi, cei care mai putem depune mărturie, că, pentru marea majoritate a indivizilor, politica nu juca rolul pe care-l joacă acum, când existenţa cotidiană a fiecăruia dintre noi este intens politizată, între altele şi datorită importanţei şi influenţei extraordinare pe care a căpătat-o televiziunea, mass-media în general.

Ştiu, din familia mea, că aveam o clasă politică de elită de mare anvergură, alcătuită din oameni cu studii serioase, adeseori făcute în Occident, din oameni cu un larg orizont cultural şi care tindeau să se responsabilizeze, să lucreze pentru binele ţării. Tot din familia mea ştiu că aceşti oameni nu erau corupţi, iar unii dintre ei intraseră chiar în legendă prin cinstea, modestia, sobrietatea lor. Îmi pun întrebarea dacă familia mea – mai cu seamă tatăl meu – nu plana într-un fel de idealism care îşi fabrica propria mitologie. Şi totuşi, îmi răspund, oricât de „realist“ am privi lucrurile, acea perioadă a avut o tendinţă de dezvoltare net pozitivă, România aflându-se pe drumul cel bun. Dacă această evoluţie nu ar fi fost brutal întreruptă de instaurarea comunismului, România ar fi cunoscut o dezvoltare apropiată de cea a Europei occidentale.

Cât priveşte omul politic în care credeam cel mai mult, răspunsul este: Majestatea Sa Regele Mihai. La vârsta pe care o aveam eu atunci, eu nu-l vedeam însă în dimensiunea Sa politică, ci – aş spune – ca pe un extraordinar de frumos personaj de legendă, de basm, înzestrat cu toate puterile şi virtuţile.

Rh. C.: Ce însemna pe atunci în România a avea o cultură şi o educaţie serioasă? Ce rol juca religia în viaţa dumneavoastră? Dar în viaţa societăţii româneşti?

I.M.: A avea o cultură şi o educaţie serioasă însemna pe atunci, evident, a face studii serioase şi a primi o bună educaţie în familie. Şcoala era foarte bună – liceul, facultatea –, bine organizată, cu profesori de mare competenţă şi foarte exigenţi. Am făcut liceul sub asemenea auspicii şi cred că asta a fost una dintre marile mele şanse. În familia mea, de asemenea, se acorda o mare importanţă studiului serios şi ideii de profesionalism. Acest model comportamental era, cred, foarte răspândit în România acelor ani, el avea o valoare în sine, nu prin banii pe care i-ar fi putut aduce. Astăzi cred că accentul s-a deplasat spre bani.

Religia se preda în şcoală, dar ea se transmitea mai ales – ca şi astăzi – prin familie. În familia mea religia a fost totdeauna percepută ca o prezenţă (străbunicul meu din partea mamei a fost preot şi am avut mulţi preoţi în familie, printre care pe preotul Ion Radu, traducătorul Bibliei alături de Gala Galaction), dar nu ca o prezenţă constrângătoare, ci ca o prezenţă firească şi aşa a rămas. În viaţa societăţii româneşti religia juca un rol important, ca şi astăzi. Românii sunt un popor credincios.

Rh. C.: Cum aţi defini libertatea din România de dinainte de plecarea forţată din ţară a Majestăţii Sale Regelui Mihai şi libertatea care s-a creat la noi după Decembrie 1989? Cum reuşiţi în prezent să „vă împăcaţi“ cu cele două realităţi (de ordin economic, social, politic şi spiritual) atât de diferite ale României?

I.M.: Înainte de plecarea forţată a Majestăţii Sale Regelui Mihai, trăiam o stare de libertate atât de naturală, încât nici nu ne dădeam seama cu ce dar preţios eram hărăziţi. După 1989, a fost un fel de beţie a libertăţii, a unei libertăţi conştientizate. Destul de repede am văzut şi reversul, confuzia: impostura, minciuna agresivă vorbind cu ostentaţie în numele valorilor democraţiei.

Mă „împac“ cu cele două realităţi la care vă referiţi în măsura în care încerc să mă împac cu mine însămi, adică să merg pe linia propriilor mele valori, trăind totodată într-o lume atât de tulbure şi de tulburată cum este lumea noastră de astăzi.

Fragment din interviul realizat în anul 2001 și publicat în cartea „Românii secolului XXI. Interviuri-document cu personalități românești“ de Rhea Cristina, editura Pro Universitaria (print, 2013).

 Cartea poate fi comandată, ediție print, la:

 http://www.ujmag.ro/beletristica/romanii-secolului-xxi

coperta rhea

Anunțuri

Despre Tudor Vişan-Miu

Sunt un tanar cu preocupari intelectuale. Principalele mele domenii de interes: istoria, genealogia, memorialistica, literatura, lingvistica, economia, politica, filosofia, teologia. Legat de aceste domenii: cred ca nu exista o unica istorie "obiectiva si adevarata", ca fiecare persoană are origini familiale ce merita aflate si ca "o viata capata mai mult sens atunci cand este scrisa". Iubesc cartile. Cred ca a scrie corect in propria limba este o dovada de patriotism (nu am putut-o face in acest profil deoarece Gravatarul nu accepta diacritice - n.m.). Am o viziune social-economica "de dreapta". Cred ca "treburile publice" sunt o chestiune de interes general, dincolo de "partea scandaloasa" ce prea adesea însoteste administrarea lor (care ar trebui facuta de oameni de stat). In privinta formei de guvernamant a Romaniei, sunt sustinatorul unei monarhii constitutionale. Consider democratia si capitalismul cele mai bune sisteme inventate pana acum de catre om. Filosofic, ader la modernitatea clasica. Religios, sunt un crestin fundamentalist si conservator. ”Primeste deci darul meu, care ti-a fost adus, fiindca Dumnezeu m-a umplut de bunatati si am de toate” (Geneza, 33:11)

Un gând despre &8222;Irina Mavrodin: „În mentalul colectiv, valoarea şi adevărul erau garantate de Monarhie.”&8221;

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s