Doina Cornea: “Monarhia este ceva stabil – şi stabil în sensul Memoriei noastre.”

regina ana doina cornea
Doinea Cornea alături de Regina Ana.

„Monarhia este ceva stabil – şi stabil în sensul Memoriei noastre”

afirma Doina Cornea într-un interviu din 1997 acordat doamnei Marilena Rotaru, difuzat în emisiunea „O altă putere” pe TVR1.

„Pentru a ne integra demn în familia europeană, ne trebuie politeţe, moderaţie şi înţelegere, pentru că orice violenţă verbală e tot atât de dăunătoare ca şi cea fizică Având în vedere disensiunile constante din ultimii 17 ani, ar fi cazul să pu­nem în dezbatere publică forma de guvernământ cea mai potrivită pen­tru poporul român: republică prezidenţială, republică parlamentară sau monarhie constituţională”, afirma Doina Cornea în „Apel la normalitate”. 15 mai 2007.

„Avem nevoie de monarhie, care înseamnă stabilitate. Monarhia constituţională este ceea ce i se potriveşte cel mai bine poporului român. României i se potriveşte monarhia ca formă de organizare statală”, a afirmat Doinea Cornea cu ocazia Jubileului de 90 de ani al M.S. Regele MIhai I.

„Singura iubire a mea care a rămas este Regele”, a afirmat Doina Cornea într-un interviu pentru revista Sinteza din anul 2016. La întrebarea „Credeţi că întorcerea la monarhie ar fi benefică României?”, Doinea Cornea răspunde: „Da, sigur! Eu mă rog în fiecare zi să ne dea Dumnezeu acest privilegiu, că noi cu asta suntem demult obişnuţi.”

***

Doina Cornea (n. 30 mai 1929) este unul dintre cei mai cunoscuţi disidenţi anticomunişti din România, publicistă, autoare şi traducătoare a mai multor volume. În perioada 1982-1989 a difuzat la Radio Europa Liberă mai multe materiale de protest la adresa regimului comunist din România, iar în 1980 a realizat primul volum produs manual şi distribuit prin reţelele de prieteni, în care evoca realităţile comunismului de la noi. Deşi pentru activitatea sa anticomunistă a fost destituită de la Facultatea de Filologie din Cluj, unde era asistent universitar la catedra de limba franceză, şi, în ciuda faptului că a fost anchetată, ameninţată şi bătută de organele represive ale vremii, Doina Cornea a continuat lupta sa împotriva regimului comunist şi, în 1987, a răspândit, împreună cu fiul său, Leontin Iuhas, manifeste de solidaritate cu muncitorii protestatari din Braşov. De asemenea, în 1988, i-a adresat o scrisoare Papei Ioan Paul al II-lea – scrisoare difuzată şi la Radio Europa Liberă – prin care cerea, alături de alţi intelectuali români, scoaterea din ilegalitate a Bisericii Române Unite cu Roma. În 21 decembrie 1989 a participat, sub ameninţarea gloanţelor, la manifestaţiile stradale de la Cluj.

După Revoluţie a fost cooptată în Consiliul Frontului Salvării Naționale, de unde a demisionat în ianuarie 1990, iar ulterior a activat în Forumul Democrat Antitotalitar din România, în Convenția Democrată din România, în Grupul pentru Dialog Social, dar şi în Alianța Civică.

A susţinut multe conferinţe în ţară şi în străinătate şi a primit numeroase distincţii. Printre altele, a primit Premiul „Thorolf Rafto” (Norvegia, 1989), titlul de Doctor Honoris Causa al UniversitățiiLiberedin Bruxelles (1989), Legiunea de Onoare în grad de Ofițer (Franța, 2000),Ordinul „Steaua României” în grad de Mare Cruce (2000), Legiunea de Onoare în grad de Comandor (Franța, 2009), Crucea Casei Regale a României din partea regelui Mihai (2009).

Anunțuri

2 gânduri despre &8222;Doina Cornea: “Monarhia este ceva stabil – şi stabil în sensul Memoriei noastre.”&8221;

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s