Adrian Cioroianu: “Monarhia a fost mai benefică la noi decât republica.”

Reporter (Alexandru Căutiș): Ce șanse are monarhia să revină în România? Nu s-o fi săturat electoratul să tot aleagă președinți incapabili, care-l dezamăgesc?

Adrian Cioroianu: Electoratul nostru este prins într-o capcană. Rînd pe rînd, este dezamăgit de fiecare președinte, dar asta nu-l conduce la ideea de a schimba forma de stat, pentru că din 1947 s-a făcut o propagandă opusă ideii de monarhie, spunînd că o republică e mai modernă decît o monarhie. Ceea ce e fals. Nici un sistem nu e perfect. Chiar și în Marea Britanie 20% își doresc republică. Eu vreau să spun însă un lucru: tradiția noastră, ca popor, este una de natură monarhică. Noi n-am avut președinți pînă în 1947. Noi am avut conducere de tip regal. Domnitorii noștri asta reprezentau.

Rep.: Tehnic, cum s-ar putea ajunge la stat monarhic?

A.C.: În primul rînd, trebuie pregătită populația, prin educație, astfel încît peste un termen, de zece ani de zile, să spunem, să se facă un referendum și să se schimbe Constituția. Apoi, noi avem o Casă Regală, că place sau nu place unora. Ea n-a pierit. Dar insistența trebuie pusă, repet, pe actul educațional. Cu cît un popor e mai prost, cu atît e mai ușor de manipulat. Schimbarea survine în timp, după o lungă dezbatere și înțelegere a avantajelor monarhiei. Cele mai stabile democrații sînt cele în care n-au survenit schimbări bruște. Noi avem probabil revoluții în istoria noastră mai mult decît Franța, Anglia și Germania la un loc. Dar trebuie să ne întrebăm și dacă ne-a ajutat acest lucru.

Rep.: Cine ar putea iniția acest demers?

A.C.: Președintele și Parlamentul, dar după o dezbatere prealabilă în societate. Ar putea fi un început, dacă mass-media își dă seama că e un subiect de importanță națională. Să se vorbească și despre părțile bune, și despre părțile rele. Nu toate episoadele din istoria monarhiei românești au fost strălucite, sînt și unele discutabile și trebuie expuse ca atare. Dar, din păcate pentru regimul republican, bilanțul este în favoarea anilor în care România a fost condusă de monarhie.

„Bucureştiul Strict Secret”, dezbatere despre monarhie la MŢR. Dinu Zamfirescu, Stelian Tănase şi Adrian Cioroianu.

Rep.: Din punctul dumneavoastră de vedere, ca istoric, care vi se pare cel mai sublim moment al monarhiei românești, de la 1866?

A.C.: Au fost multe momente, dar unul de care eu mă simt mai apropiat este aniversarea din 1906. Mai puțin se știe că anul 1906 a fost pentru România de atunci un moment de bilanț. Se împlineau patruzeci de ani de la venirea în țară a lui Carol I, douăzeci și cinci de ani de la declararea României ca regat și 1.800 de ani de la venirea lui Traian. A fost o celebrare fastuoasă în București și-n alte orașe.

Al doilea rând (sus), la a doua întâlnire a grupului „Regele este patria” (noiembrie 2010).

Rep.: Care-i principalul avantaj al monarhiei vizavi de regimul prezidențial?

A.C.: Oferă un arbitru în stat. Totdeauna regele este deasupra politicii, deasupra unui partid. Sigur că pot să agreeze un anume prim-ministru, dar regele și regina rămîn mereu un arbitru și acesta este principalul avantaj în Suedia, în Belgia, în Marea Britanie și în țările în care este monarhie. Un al doilea avantaj: monarhia este forma de stat tradițională în care acest popor și-a consumat cea mai mare parte din istoria lui. Ar fi o reîntoarcere la temeiurile reale ale istoriei noastre.

Republica dă uneori impresia că e o formă de guvernămînt ceva mai modernă, care dă posibilitatea să schimbi cînd nu-ți mai convine cineva. Dar nu s-a verificat. În istoria noastră am avut un Gheorghiu-Dej care a condus douăzeci de ani, am avut un Ceaușescu care a condus douăzeci și patru de ani, am avut un Iliescu care a stat zece ani de zile și avem un Traian Băsescu care stă zece ani. Toți acești președinți, îl pun aici și pe Gheorghiu-Dej, deși n-a fost ca funcție președinte, dar era tot republică, toți acești președinți au stat mai mult decît mulți dintre regii din istoria noastră. Carol al II-lea, cît a fost el de hulit, a stat zece ani, cît Ion Iliescu, mai puțin decît Ceaușescu. Ideea că îl schimbi pe președinte cînd vrei e destul de relativă. Alexandru Ioan Cuza, care era domn, a stat la putere și el mai puțin decît Ion Iliescu.

Dacă faci un bilanț în Europa, sînt mai multe republici, net, decît monarhii. Dar este un avantaj pur cantitativ, nu și calitativ. Nivelul de viață în monarhiile europene este net superior mediei nivelului de viață din republici. Cînd mă gîndesc la nivel de viață, nu mă gîndesc numai cum trăiesc, ci și ca nivel politic sau din punct de vedere al corupției.

26 aprilie 2014, Kamikaze

Anunțuri

Despre Tudor Vişan-Miu

Sunt un tanar cu preocupari intelectuale. Principalele mele domenii de interes: istoria, genealogia, memorialistica, literatura, lingvistica, economia, politica, filosofia, teologia. Legat de aceste domenii: cred ca nu exista o unica istorie "obiectiva si adevarata", ca fiecare persoană are origini familiale ce merita aflate si ca "o viata capata mai mult sens atunci cand este scrisa". Iubesc cartile. Cred ca a scrie corect in propria limba este o dovada de patriotism (nu am putut-o face in acest profil deoarece Gravatarul nu accepta diacritice - n.m.). Am o viziune social-economica "de dreapta". Cred ca "treburile publice" sunt o chestiune de interes general, dincolo de "partea scandaloasa" ce prea adesea însoteste administrarea lor (care ar trebui facuta de oameni de stat). In privinta formei de guvernamant a Romaniei, sunt sustinatorul unei monarhii constitutionale. Consider democratia si capitalismul cele mai bune sisteme inventate pana acum de catre om. Filosofic, ader la modernitatea clasica. Religios, sunt un crestin fundamentalist si conservator. ”Primeste deci darul meu, care ti-a fost adus, fiindca Dumnezeu m-a umplut de bunatati si am de toate” (Geneza, 33:11)

4 gânduri despre &8222;Adrian Cioroianu: “Monarhia a fost mai benefică la noi decât republica.”&8221;

  1. La unii atat de benefica a fost republica incat si-ar blestema locul in care au aparut. Pentru altii ar fi fost poate o forma benefica, alta mai benefica.

  2. „Monarhia a fost mai benefică la noi decât republica…”
    .
    Nu mi se pare, totuși – în ochiu-mi de profan – că dînsele, Monarhia și Republica, pot fi puse în vreo cumpănă.
    Nu poți stabili între ele vreo competiție.
    .
    Au fost doar haine pe care Istoria ne-a obligat a îmbrăca, la diverse timpuri…
    FIECARE A FĂCUT CE A PUTUT, în situația care-a zvîrlit-o pe Scenă..

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s