Acad. Alexandru Zub: „Revenirea la monarhia constituţională înseamnă o salutară întoarce la normalitate”

„Timpul scurs de la lovitura de stat din 30 decembrie 1947 până la abolirea dictaturii comuniste, la finele anului 1989, a fost un timp de doliu asumat pentru naţiunea română, ajunsă captivă a unui sistem totalitar. Sfertul de secol consumat între timp a impus o remodelare a statutului Casei Regale, statut ce poate înlesni o schimbare benefică a formei de guvernământ. Să sperăm că aceasta se va întâmpla, cu ajutorul proniei divine, chiar în noua legislatură, stimulând astfel o salutară întoarcere la normalitate.”

Acad. Alexandru Zub
Iaşi, 31 martie 2014

transmis doamnei Marilena Rotaru pentru marşul „Monarhia pentru viitor” (5 aprilie 2014)

Anunțuri

Despre Tudor Vişan-Miu

Sunt un tanar cu preocupari intelectuale. Principalele mele domenii de interes: istoria, genealogia, memorialistica, literatura, lingvistica, economia, politica, filosofia, teologia. Legat de aceste domenii: cred ca nu exista o unica istorie "obiectiva si adevarata", ca fiecare persoană are origini familiale ce merita aflate si ca "o viata capata mai mult sens atunci cand este scrisa". Iubesc cartile. Cred ca a scrie corect in propria limba este o dovada de patriotism (nu am putut-o face in acest profil deoarece Gravatarul nu accepta diacritice - n.m.). Am o viziune social-economica "de dreapta". Cred ca "treburile publice" sunt o chestiune de interes general, dincolo de "partea scandaloasa" ce prea adesea însoteste administrarea lor (care ar trebui facuta de oameni de stat). In privinta formei de guvernamant a Romaniei, sunt sustinatorul unei monarhii constitutionale. Consider democratia si capitalismul cele mai bune sisteme inventate pana acum de catre om. Filosofic, ader la modernitatea clasica. Religios, sunt un crestin fundamentalist si conservator. ”Primeste deci darul meu, care ti-a fost adus, fiindca Dumnezeu m-a umplut de bunatati si am de toate” (Geneza, 33:11)

7 gânduri despre &8222;Acad. Alexandru Zub: „Revenirea la monarhia constituţională înseamnă o salutară întoarce la normalitate”&8221;

  1. Asa este, a fost abolita dictatura dar nu si comunismul ! „Revolutionarii” lui Iliescu nu s-au revoltat contra comunismului ci doar a dictaturi cu speranta ca el, Iliescu, ii va lua locul lui Ceausescu !

    1. Ai mare dreptate,dar,din pacate,doar cei care au simtit pe pielea lor *binefacerile*comunismului pot intelege,pacat ca nu si cei tineri care ar trebui sa ia in mainile lor viitorul,care ar trebui sa fie MONARHIA

  2. Aceasta ar fi răsplata cea mai prețioasă, pe care pronia divină ar putea-o da națiunii române, pentru a redeveni iubită și admirată în lume.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s