Arhivele lunare: iunie 2014

„Paşoptiştii, Dumnezeu şi trei mari regi” (1-10)

13 mai – 11 iunie 2014:

  1. Naşterea României
  2. Nişte oameni hotărâţi şi abili
  3. Noroc sau Providenţă?
  4. Cei doi Cuza
  5. Atunci ori niciodată
  6. Regii şi Patria: Carol I
  7. Reginele şi ţara: Elisabeta / Carmen-Sylva
  8. Regii şi Patria: Ferdinand
  9. Reginele şi ţara: Maria
  10. Paşoptiştii care au adus prinţul străin

(va urma)

Reclame

„Cărțile copilăriei în fiecare casă”: Principele Nicolae în Tulcea (4 iunie 2014)

Principele Nicolae al României

România Regală:

Miercuri, 4 iunie 2014, Alteța Sa Regală Principele Nicolae al României a efectuat o vizită în județul Tulcea.

Prima parte a zilei a fost dedicată unei ample acțiuni de donație de carte destinată copiilor din cinci sate tulcene.

Astfel, cu sprijinul Curtea Veche Publishing și al domnului Cătălin Vasile, Alteța Sa Regală a oferit un număr de o mie de volume elevilor din satele Topolog, Ciucurova, Nicolae Bălcescu, Nalbant și Cataloi.

Acțiunea face parte din programul național de lectură  „Cărțile copilăriei în fiecare casă”, inițiat, la nivel național, de Curtea Veche Publishing. Până în acest moment, au fost donate copiilor din mediile defavorizate, aproximativ patru mii de cărți, în nouăsprezece sate și centre sociale din județele Călărași, Iași, Ilfov și Municipiul București.

Vezi articolul original 125 de cuvinte mai mult

„Drumul spre casă”: Principele Nicolae în Tulcea (4 iunie 2014)

Principele Nicolae al României

În continuarea unui turneu de promovare a cărţii „Drumul spre casă. Filip-Lucian Iorga în dialog cu Principele Nicolae al României” (Ed. Curtea Veche, 2014) – care până acum, l-a adus pe Alteţa Sa, din București, la Târgu Mureș, Sibiu, Sebeș, Alba Iulia, Cluj, Pitești și Constanța -, ASR Principele Nicolae a continuat acest turneu, la 4 iunie 2014, la Tulcea.

Evenimentul de lansare a cărţii a avut loc la ora 18:00, la Casa Avramide.   Alături de Alteța Sa Regală, au luat cuvântul: Iren Arsene (Director, Curtea Veche Publishing) și prof. Nicolae C. Ariton. Oficiile de gazdă au fi realizate de domnul Sorin Cristian Ailincăi (Manager, Institutul de Cercetări Eco-Muzeale Tulcea – care a sprijinit realizarea evenimentului).

principele-nicolae-la-tulcea-4

Evenimentul a fost descris astfel de prof. Nicolae C. Ariton:

„În preafrumoasa zi de 04 iunie, 2014, Principele Nicolae al României a fost, pentru câteva ore, şi… al Tulcei […] Acţiunea s-a…

Vezi articolul original 190 de cuvinte mai mult

Despre Proiectul de Lege pentru reglementarea situaţiei juridice a bunurilor care au aparţinut fostului suveran al României, Mihai I (P.L.x 158/2005)

tudorvisanmiu

Marian mi-a atras atenţia că Proiectul de Lege pentru reglementarea situaţiei juridice a bunurilor care au aparţinut fostului suveran al României, Mihai I (P.L.x 158/2005) – trecut prin Comisia Juridică a Parlamentului României între 24-26 mai 2005 – a fost declarat neconstituţional de către Curtea Constituţională: Decizia nr. 600 din 9 noiembrie 2005.

Marian se referea la aşa-zisele „retrocedări declarate uneori anticonstituţionale” realizate în beneficiul Regelui Mihai, sub argumentul că  „o lege a fost si blocata de curtea constitutionala pentru, evident, neconstitutionalitate”.

Respectiva decizie a venit ca răspuns la sesizarea iniţiată de 28 de senatori: Vadim Tudor Corneliu, Aurel Ardelean, Liviu Doru Bindea, Carol Dina, Valentin Dinescu, Viorel Senior Duca, Gheorghe Viorel Dumitrescu, Gheorghe Funar, Constantin Gaucan, Ilie Ilascu, Nicolae Iorga, Irina Loghin, Eugen Mihaescu, Viorica-Georgeta-Pompilia Moisuc, Ilie Petrescu, Petru Stan, Claudiu Tanasescu, Mihai Ungheanu, Verginia Vedinas, Antonie Iorgovan, Doru Ioan Taracila, Lupoi Mihail, Aurel Gabriel Simionescu, Otilian Neagoe, Ion Florescu, Ion…

Vezi articolul original 848 de cuvinte mai mult

Studiile primare ale Regelui / Prinţului Mihai (1928-1932)

Clasa palatină

Traian D. Lazăr, Jurnalul Regelui Mihai I de România. Reconstituit după acte şi documente contemporane, Casa Editorială Demiurg, Iaşi, 2011 – Vol. I, 1921-1940:

În intervalul decembrie 1925 – iunie 1930, educaţia copilului Mihai s-a desfăşurat sub directa supraveghere a mamei sale. Până la moartea Regelui Ferdinand, Principesa Elena nu şi-a manifestat cu deplină libertate opiniile privind educaţia copilului. Ulterior, devenită principesă-mamă, şi-a putut exprima şi aplica părerile în acest domeniu. Concepţia şi rezultatele acţiunii educative a Principesei Elena au fost lăudate de unii şi criticate de alţii. Iată părerea unuia dintre biografi: «Crescut de mama sa „destul de tiranică”, Mihai a devenit adversar al sexunului slab. „Încă din copilărie, Mihai detesta joaca cu fetiţele, neavând ca prieteni decât băieţi. Devenea tăcut şi ursuz de cum era prezentat unei femei tinere şi elegante”» (cf. Guy des Cars, Inimoasele regine ale României, Editura Dorana, Braşov, 1995, p.26).”

Vezi articolul original 991 de cuvinte mai mult

Principele Nicolae al României şi… al Tulcei

MISTERELE DUNARII

principele nicolae la tulcea 0

       În preafrumoasa zi de 04 iunie, 2014, Principele Nicolae al României a fost, pentru câteva ore, şi… al Tulcei, dacă ni se permite un aşa joc de cuvinte. Pentru a fi mai expliciţi, în ziua mai sus menţionată, la orele 18,00, a avut loc la Tulcea, lansarea volumului “Drumul spre casă. Filip-Lucian Iorga în dialog cu Principele Nicolae al României”, publicat de Curtea Veche Publishing. Acţiunea s-a desfăşurat în salonul Casei Avramide, în faţa unui numeros public tulcean… chiar neaşteptat de numeros.

Vezi articolul original 180 de cuvinte mai mult

De ce au cerut românii domn străin în 1857

tudorvisanmiu

Declaraţia trimisă în 1857 de „populaţia Valahiei” camerelor Parlamentului (Senatul şi Camera Deputaţilor):

„Pentru ca principele domnitor să poată evita toate geloziile şi toată vrajba, care cu necesitate se naşte ori de câte ori un cetăţean al ţării este chemat la domnia statului nou creat.

Pentru ca el să nu fie bănuit că s-a obligat să dea preferinţă partidei cutare sau cutare, familiei cutare sau cutare.

Pentru ca el să inspire încredere deplină supuşilor săi, asigurându-i deplin de imparţialitatea şi independenţa sa, garanţii care unui domnitor autohton i-ar fi imposibil să le dea.

Vezi articolul original 200 de cuvinte mai mult

Principele Nicolae al României şi Nicolae C. Ariton, lansare de carte la Tulcea…

„Drumul spre casă”: București, Târgu Mureș, Sibiu, Sebeș, Alba Iulia, Cluj, Pitești, Constanța…. şi acum, Tulcea.

MISTERELE DUNARII

        Curtea Veche Publishing lansează miercuri, 4 iunie, ora 18.00, la Casa Avramide  (str.  Progresului nr. 2), “Drumul spre casă. Filip-Lucian Iorga în dialog cu Principele Nicolae al României”, prima carte dedicată celui mai tânăr membru al Casei Regale a României, în colecția “Cărți Regale”. Evenimentul este organizat cu sprijinul Institutului de Cercetări Eco-Muzeale Tulcea și are loc în prezența ASR Principelui Nicolae al României. Intrarea este liberă și include și o sesiune de autografe.

         Alături de Alteța Sa Regală, vor lua cuvântul: Iren Arsene (Director, Curtea Veche Publishing) și prof. Nicolae C. Ariton. Oficiile de gazdă vor fi realizate de domnul Sorin Cristian Ailincăi (Manager, Institutul de Cercetări Eco-Muzeale Tulcea).

          Evenimentul face parte dintr-un turneu național de promovare. Până acum, peste o mie de cititori din țară au participat la lansările volumului “Drumul spre casă. Filip-Lucian Iorga în dialog cu Principele Nicolae al României” în:…

Vezi articolul original 78 de cuvinte mai mult